A trebuit să moară "Nemurirea",
În două să se rupă, a Templului perdea,
Ca jerfa din Golgota, s-aducă mântuirea,
Şi slobozi, să intrăm în Slava Sa.

A trebuit ca Trupul să se frângă,
Şi mulţi să-L guste, înspre pomenirea,
Acelei jerfe, ce avea să strângă,
La viaţă, din pieire, omenirea.

Al Vieţii sânge-a trebuit să curgă,
Prin răni de piroane, de cuie şi spini,
De mâinile mişele, ce-aveau să Îl străpungă,
Ca astăzi noi, să fim adevăraţi creştini.

A trebuit ca eu, adânc să simt fiorul,
Ce-a săgetat fiinţa-mi, din pline temelii,
Să înţeleg, că nu e dor, ca dorul,
De-a fi, lângă Isus, acolo-n veşnicii.

Mai trebuie, să crezi şi tu, prieten drag,
Să te întorci smerit, să ceri iertare,
Căci, dincolo de crudul morţii prag,
Tu nu mai poţi să faci, nici o schimbare.

Mai trebuie, să-L recunoşti în toate,
Ca Domn, Mântuitor şi singur Dumnezeu,
Să-L rogi pe braţu-I tare, să te poarte,
În sfinte bucurii, dar şi la greu.

...Căci nu e mult şi se-mplineşte timpul,
Ce-a fost vestit, de Tatăl, prin Hristos,
Când printre nori, pe cer, vom vedea Chipul,
Noi trebuie doar... să trăim frumos.


AMIN !