Care-i slujba ta?
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia tirzie
Categorie: Diverse

2 Cor.3:7a si 9. ''Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă...''             şi 9. ''Dacă slujba aducătoare de osânda, a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? ''

Ioan 1:17. ''Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.''

   Ce numea Pavel ''slujba aducătoare de moarte?'' Erau cele zece porunci care erau scrise pe pietre de Însuşi degetul lui Dumnezeu. Cum, cele zece porunci să aducă moartea? Aşa! Pentru că nimeni dintre oameni nu a reuşit să le împlinească decât ''Omul Isus Hristos'' şi pentru că Legea trebuia împlinită şi omul nu era în stare, moartea era asupra lor. Relaţia ruptă dintre Dumnezeu şi om nu putea fi rezolvată prin forţa şi abilitatea omului. La cruce, Isus a refăcut relaţia omului cu Dumnezeu. De atunci, şi pînă astăzi, El aşteaptă ca omul să-şi recunoască nimicnicia şi neputinţa şi să apeleze la Harul Său.

Exod.19:5,6a. ''Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu veţi fi ai Mei, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o Împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.''

   Ce a răspuns poporul? ''Vom face tot ce a zis Domnul.'' Au făcut? Nici vorbă! Pentru unii oameni, cele zece porunci au aceiaşi valabilitate ca atunci, numai că nici acum, la fel ca atunci, nu poate omul să fie drept În faţa lui Dumnezeu prin puterea lui. Dar acei care intră in viaţă prin Isus Hristos, Care a adus slujba aducătoare de viaţă şi neprihănire, şi începând de la acest standard, cunoscându-şi identitatea lor în Hristos, respectă poruncile Domnului din dragoste pentru ceea ce este Dumnezeu şi pentru lucrarea de mântuire terminată la cruce şi pentru că Harul Său este cu noi în fiecare zi şi este din destul, pentru fiecare dintre noi.

   John Bevere, într-una din sesiunile ''Neabătut'' zice:

''Harul este şi împuternicirea divină, care ne dă abilitatea de a trece dincolo de abilităţile noastre naturale şi de a produce rezultate.''

   Dorinţa lui Dumnezeu ca poporul Său să fie, o Împărăţie de preoţi şi un popor sfânt nu s-a putut împlini decât în Hristos!

   Doamne, dorim să fim înţelepţi si să nu mai încercăm să ajungem la Tine prin puterile noastre, ci să credem sincer că Tu ai rezolvat acest lucru la cruce şi suntem mântuiţi prin credinţă, ca să înţelegem că şi nouă ne-ai încredinţat această slujbă a împăcării omului cu Dumnezeu. Aceasta-i trimiterea ucenicilor Tăi în lume.

                            

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/141905/care-i-slujba-ta