Indiferent cât de impresionat am fost de tragedia de la clubul Colectiv, nu sunt o persoană care să se arunce în a scrie pe acest blog, legându-mă de anumite evenimente. O fac alții, de la ziariști care mănâncă o pâine din tragedii, până la preoți și omologii lor întru creștinism, pastori, care rup și ei măcar o bucățică din dramele din jurul nostru. Dar ce m-a determinat să scriu e mai puțin dezastrul întâmplat în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, cât reacțiile ulterioare, care poate sunt trecute cu vederea în valul de emoție ce a cuprins pe fiecare dintre români, dar care, personal, mi se par, unele dintre ele uluitoare.

 Prima ciudățenie, dacă se poate defini așa, a fost a doua zi, la acel Marș de Solidaritate pentru victimele nenorocirii, când au apărut și pancarde nelalocul lor. Aparent. Într-una, reluata de ziare, bloggeri și fieștecine care se simțea dator să dea o palmă societății prea plină de religie ieftină, de bazar, ni se spune clar că există 18.000 de biserici și doar 425 de spitale, iar frații noștri români mor pe trotuare. Da, mă gândesc eu, s-a murit în noaptea aceea tragică și pe caldarâm, dar cred că mult mai mulți vor fi murit în Club, despre care, pancardele nu spun nimic. Nu spitalele prea puține au distrus atâtea vieții, ci un club ca atâtea altele din mari sau mici orașe, ori comune, cu potențial latent. Dar, măcar ca un semn de egalitate, de onestitate, ar fi trebuit pe pancarda respectivă să ni se spună câte zeci de mii de cluburi există în Romania, și care, cred eu, depășesc numărul bisericilor și spitalelor la un loc. Și cred că aș prefera 18.000 de biserici pline în care oamenii sinceri să se închine lui Dumnezeu, nu preoților și nu pastorilor, decât 18.000 de spitale pline, în care sute de mii sau milioane de români să se chinuie de boli și suferințe. Ar fi o Romanie de coșmar cu un Club Colectiv de dimensiunea unei țării. Însă aici este un atac clar împotriva Bisericii creștine, atâta cât mai este ea de creștină.

 Următorul capitol al atacului este acest s(z)oi de parodie, de grotesc ieftin: preoții ortodocși nu s-au dus repede să îngenuncheze în fața clubului și să se roage aprinzând lumânări, precum omologii catolici, care au făcut acest gest, sincer ori nu, dar care au câștigat la imagine și nici nu s-au grăbit să meargă și să aline suferința celor vii. Aici da! E o eroare majoră! Nimeni, (spunea un înalt oficial ortodox), nu i-a chemat. De parcă suferința n-ar fi ea însăși o supremă chemare pentru a aduce alinare! Ajungem cu o astfel de mentalitate seacă la Pilda Samariteanului milostiv, unde vedem reacția nepăsătoare a preotului și a levitului, ambii plătiți din banii publici, ai unui popor ce se dorea religios. Nu cel român, ci cel evreu. Ca să nu existe confuzii!... Dar cu uluitoare şi reale coincidențe!

                                                                 ***************

 Dar, ca să văd cât de rea este Biserica, sau măcar o parte a ei, o postare primită de mine pe Facebook, mă atenționa că în anul 1930 prin Argeș, dacă nu greșesc, într-o biserică au murit 118 credincioși, de la un incendiu izbucnit acolo. Cei care nu merg la biserică au deci o justificare întemeiată în acel eveniment. Se pare că nu doar clubul cu concertele și adausuri mai mult sau mai puțin pirotehnice, dar și biserica în care se aprind lumânari, sunt capcane mortale, mă face să înțeleg "atenționarea" de pe rețeaua de socializare.

 Următorul aspect pare a fi o capcană în care au căzut destui pastori și preoți. E aproape banal să vezi o legătura reală între concertul de heavy-metal al trupei Goodbye to Gravity și Halloween. Să spui că ăia de acolo care au murit în foc erau, desigur, sataniști... Cu toții!... Cu toate că noaptea aceea nu era de Halloween. Dar, și dacă ar fi fost, cred că se crează în goană de senzațional ieftin, rostit apoi de la amvoane, coincidențe care nu există. Evident că acolo în clubul Colectiv se proslăvea mai degrabă moartea, inutilitatea, disperarea tăcută și nu Dumnezeu, în muzica care zgâria urechiile și creierul și care avea nevoie de tot felul de efecte vizuale pentru a deschide ființa umană pentru nebunia respectivă. Căci în muzica depravată de la ora actuala, nici măcar sunetul nu mai este ce era odată, dacă nu este explicat prin exacerbări vizuale. Însă de aici până la a arunca o anatema asupra tuturor e cale lunga. Căci cea mai lovită ființă din acel club nu îmi pare copilul acela de 15 ani doritor de concerte rock, care nu avea ce căuta acolo la vârsta lui, ci femeia de serviciu, văduvă, săracă, amărâtă, care prestând o muncă la negru (nenorocită e aceasta muncă la negru, pe care o practică și unii creștini, care cer să îi dăm lui Dumnezeu ce este al Lui, dar niciodată să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului) încercând să își întrețină cei cinci copii de acasă și un tată paralizat. Ce facem cu ea? În ce categorie demonică o introducem ca să se potrivească conspirațiilor cu draci? În ce coincidență halloween-ească o raportăm pentru ca puzzle-ul condămnării religioase să se potriveasca la fix?

 Dacă ar fi mai atenți la cuvintele Domnului Isus și mai puțin tentați să scrie și să predice un spectaculos fără suport, pastorii și noi toți ceilalți, am vedea ce ne învață El:

 În vremea aceea, au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.

„Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” Luca13:1-5.

 Încercarea de a-L introduce pe Domnul Isus în revolta și furia justificată până la urmă, a unor iudei împotriva romanilor cotropitori, a fost sortită eșecului. Pentru că, problema majoră, supremă, așa cum o vedea și o vede Mântuitorul, nu a fost cât de răi, cât de sataniști au fost cei peste care a căzut Turnul din Siloam sau cât de buni ori răi erau cei uciși de Pilat, ci faptul că au murit toți aceștia nemântuiți. Pe asta preoții și păstorii care văd focul din clubul Colectiv ca pedeapsă divină, și care nu e neapărat un adevăr, ba dimpotrivă, ar trebuie să se axeze, nu pe coincidențe de texte, zile sau loc, ci pe Adevărul spus în Sfânta Scriptură. Spunem cu atâta ușurință teologică, că la Dumnezeu păcatul nu este mai mare sau mai mic, ci la fel, dar când e vorba de oameni, îi vedem pe unii mai buni și pe alții mai răi. Mai păcătoși sau mai puțin păcătoși, care merită mai mult sau mai puțin, pedeapsa divină. Făcând astfel, intrăm în capcana periculoasă a unui fariseism modern, în fața căruia reacția anti-religioasă devine o consecință aproape normală. Isus Christos nu face asta!... Decât să-i blamăm și să le acordăm gratuit tot felul de epitete celor care au fost acolo în seara aia nenorocită, mai bine ne-am ruga și i-am ajuta cu ceea ce putem pe cei care trăiesc și pe familiile acestora. Asta ar fi făcut un Samaritean milostiv, fără să se întrebe de ce și fără să acuze greșelile făcute, poate, de cel căzut între tâlhari.