Aleși pentru mântuire
Autor: Ioan Vasiu
Album: zbor spre lumina 2
Categorie: Zidire spirituala
Motto: ""Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuirea
gata să fie descoperită în vremurile de apoi!"" Amin! 1 Petru 1:5
Frate, spune-n rugăciune
Când genunchii ți-i apleci:
"Binecuvântat să fie
Dumnezeu în veci de veci!"
Că-n îndurarea Lui cea mare
Și în marea Lui iubire,
Noi de la-nceput am fost
Aleși pentru mântuire.
Dumnezeu ne-a mântuit
Și ne-a dat sfânta chemare,
Nu pentru-ale noastre fapte
Ci în marea Sa-ndurare.
Și după a Lui hotărâre
Datu-ne-a cu bucurie
Harul prin Hristos Isus
'Nainte de veșnicie.
Har descoperit acum
Fiecărui credincios
Prin divina arătare
A Domnului Isus Hristos.
Care a nimicit moartea
Și la lumină a adus
Viața și neputrezirea
Prin Evanghelia lui Isus.
Iar prin jertfa de pe cruce
Noi avem răscumpărare,
Și prin scump Sângele Lui
A păcatelor iertare.
Noi, în păcate și greșeli
Eram morți, ca cei lumești;
Că trăiam și făceam voia
Firii noastre pământești.
Și din groapa putrezirii
Numai Dumnezeu ne-a scos,
Aducându-ne la viață
Împreună cu Hristos.
În El, ne-a ales 'nainte
De a lumii întemeiere,
De-a fi sfinți 'naintea Lui
Rânduiți spre înfiere.
Și prin dragostea-I de Tată
Pe care-o simțim mereu,
Prin Hristos acum suntem
Copii ai lui Dumnezeu.
Acum suntem lumină-n Domnul;
Să fim dar, desăvârșiți,
Urmând pilda Celui Sfânt
Ca niște copii preaiubiți.
Că noi toți am fost chemați
Fraților, la slobozenie;
Dar să nu facem din ea
Lucru de păcătoșenie.
Ca nu cumva să mai trăim
După firea pământească,
Ci să slujim unii altora
Cu o dragoste frățească.
Și să ne-adâncim privirea
În legea desăvârșită,
Care-i legea slobozeniei
Ce se cere împlinită.
Și de-om fi stăruitori,
Nu uituci în ascultare
Ci împlinitori cu fapta,
Și răsplata va fi mare.
Să ne iubim unii pe alții;
Plini de dragoste să fim;
Să nu ne cântărim noi frații
Căci cântărindu-ne, greșim.
Dar Cel ce cântărește inimi
Ne cunoaște pe deplin;
Că Dumnezeu ne cântărește
Pe cântarul Lui, Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/141924/alesi-pentru-mantuire