Sabie sub formă de cruce,
-Suflet de duh separând-
E Cuvântul- pe buze-așa dulce
Doar lăuntrul amărând...

E o Lumină pentru toți
Cei ce sunt fii ai Celui Sfânt:
Care ascultă de Proroci,
Trăind Scriptura-n legământ.

Cuvântul Vieții făcut Om
A locuit printre evrei,
Ei au privit slava-I de Domn
Dar L-au răpus... lupi dintre miei.

Din vremea lui Ieroboam,
Își trăda Domnul-Israel:
Avea pe înălțimi altar,
Și se-nchina la un vițel.

În „1 Împărați”, Scriptura
Vorbește de-un vizionar
Mânat de Duhul în Samaria,
Să nimicească un altar.

Profetul, divin insuflat,
Striga spre-altarul nesfințit:
„Când va fi Iosia împărat,
Vei fi de oase pângărit!”

Fiind Cuvântul inspirat,
Nu putea nimeni să Îl lege:
Altar păgân a despicat,
Lovind braț păcătos de rege!

Profetului, după minune,
Cuvântul Sfânt i-a poruncit:
Să stea în post, în misiune,
Să plece pe-un drum diferit.

Nu s-a lăsat cinstit de rege,
Nu a mâncat, nu a băut,
Prorocul ce-asculta de Lege;
Dar, printr-un „frate”, a căzut.

Chiar gazda ce l-a amăgit
C-un „înger ce-l poftea la masă”,
L-a-ntors din drum, dar i-a vestit
Că nu va mai ajunge-acasă.

Cuvântul nu L-a respectat
Și-un leu ciudat l-a sfâșiat,
Prorocul fals l-a îngropat,
Dar prea târziu l-a regretat.

Morala dramei cu iudeul:
Când ai primit cuvânt divin,
De vrei să nu te-nghită „leul”
Nu asculta un glas străin!

Pozând în înger de lumină,
S-o amăgească pe Mireasă,
Se-ascunde șarpele-n grădină:
Calcă-l, în calea către Casă!

La început a fost Cuvântul
Prin care-au fost create Ceruri;
Prin Fiul s-a zidit pământul:
Isus e mai presus de îngeri!

Chiar dac-un înger, cu solie,
Sau frați iubiți de legământ
Ne-ar vesti altă Evanghelie,
Noi să rămânem în Cuvânt!