VĂ ROG NU-MI CEREȚI...

Să-ncerc să fiu mai filozof?
Dar cum să-ncep? Cu of!, of!, of!?
Vă rog nu-mi cereți să îmi schimb
Naturalețea când mă plimb.

Vă rog nu-mi cereți să mă-ntrec
Cu-n înțelept chinez sau grec
Căci nu doresc sofisticări
Ci gânduri cu versificări.

Nu pot să fiu ce alții sunt,
N-am mintea unui om cărunt
Urmez o stea din Univers
Și nu pot să m-opresc din mers.

Să-ncerc să mă opresc din scris?
M-aș duce, iute, spre abis
Vă rog nu-mi cereți să cobor
În spățiul fără vreun izvor.

Desigur, nu mă răzgândesc
Și cu lăuntru-mi vă privesc
De-mi cereți întâmplări din Carte
Vă spun de-o viață după moarte.

M-aș bucura să ne-ntâlnim
Spre zări stelare să pornim
Nu-mi cereți gândul să mi-l schimb
C-aș vrea să vă arăt un Nimb.

Să-ncerc să fiu mai ”nu știu cum”?
Nu vreau încurcături pe drum
Ci merg spre Paradis cântând
Credința nu pot să mi-o vând.

Vă rog nu-mi cereți să renunț
Am pentru voi un scurt anunț:
Destinul mi-a fost modelat
De Adevăr, nu de Pilat.

George Cornici/16 Noiembrie, 2015