Domnul, necinstea o urăște!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Înțelepciunea strigă cu putere!
Categorie: Zidire spirituala
Domnul, necinstea o urăște!


Acela care mult bârfește
Ascunse lucruri, el, arată
Căci gura el nu și-o oprește
Nu vrea să tacă, niciodată,

Acel ce-și blestemă părinții
A lui viață încetinește
Acela ce ține cu dinții
Averea-și crește și sporește

Dar nu e binecuvântată
Caci Domnul necinstea urăște
Și bucurie, niciodată,
Nu are acel ce-o dobândește

Caci Dumnezeu cel bun urăște
Cuvântul care-i mincinos,
Iar celui ce îl folosește
Necazuri, îi dă de prisos

Iar o făgăduință sfântă
Făcută-n pripă, e păcat
Căci omul care se avântă
Loc, de necazuri, a lăsat

Un rege care-i înțelept
Îi vântură, pe cei ce-s răi
Căci el, în toate este drept
Și aspru, cu supușii săi

Suflarea, e ca o lumină
Vine din partea Domnului
Ea-i ca o mângâiere lină
Și stă-n inima omului

Credincioșia și dreptatea
Sunt paza pentru împărat
Se întărește bunătatea
E un îndreptar de apreciat

Pe tineri forța îi slăvește
Dar, perii albi cunună sunt
Pe cei răi, Domnu-i pedepsește
Rău, vor trăi pe acest pământ.

Amin

Câmpia Turzii, 30 noiembrie 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/142926/domnul-necinstea-o-uraste