Pasea incet Strainul

Pasea incet Strainul, prin praful de pe drum
Pe calea care duce spre sat, din vechea gara
Se inalta spre ceruri, din cosuri, negru fum,
Cativa sateni pe banca, vorbeau in ceas de seara.

Ajunse-n strada mare, cam trist si obosit
Murdar, flamand si insetat...
Cauta Strainul nostru un loc de poposit,
Un colt de paine, apa, si poate, si... un pat.

In casa mica, l-am primit la noi
L-am ospatat cu paine, lapte si… ce-am mai avut
I-am oferit patul de oaspeti, (cel cu perne moi)
Strainului… necunoscut.

Zambea mereu si parca-i disparu tristetea
Doar ochii sralucind, lasau sa vada
Parca ascunsa inadins, frum’setea
Sub barba-i lunga, alba, de zapada.

Ne-a povestit batranul despre pace, dragoste si har
Si-I ascultam Cuvantul prinsi de-un sfant mister
In soba veche focul… era de-acuma… jar
Iar noi, visam cu gandul la stele si la Cer.

Si ne-a mai spus Strainul de jertfa, moarte si-nviere,
Si-atatea mistere in noapte ne-a spus
De lacrimile sterse de… dulcea mangaiere
De Locul cel Vesnic, de Casa de Sus!

A doua zi devreme, Strainul pleca-n zori!
Era in viata noastra o Dimineata noua,
Caci ne-au ramas in suflet ca roua pentru flori,
Cuvintele Lui simple, duioase, “Pace voua!”.

Strainul inca trece si azi, la fel, prin sat,
Pe drumul vechi… cel dinspre gara-n jos;
Murdar, flamand si insetat,
Poate-I Christos; Poate-I Christos!