„Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele". (Efeseni 5:16)
Apostolul Pavel ne îndeamnă să răscumpărăm vremea, adică să câștigăm timp, să nu permitem ca altcineva să ni-l fure cu lucruri nedemne de atenţia noastră. Când a scris aceste cuvinte, locuitorii cetăţii Efes își iroseau timpul cu închinarea la idoli, cu distracţiile lumii romane, cu participarea la luptele cu gladiatori și la sărbătorile religioase. Întunericul spiritual și viciile de tot felul domneau pretutindeni. Zilele erau rele. Având în vedere acest context, el îi încurajează pe creștinii de acolo să câștige timp și să aducă roadele neprihănirii.
Pentru a câștiga timp, avem nevoie de discernământ spiritual ca să înţelegem că acum este momentul să luăm atitudine pentru Hristos și pentru adevărul Său. Când zilele sunt rele, tindem să fim deprimaţi și să nu dăm prea mare importanţă timpului. Abia la sfârșit, după ce trece criza, ne dăm seama cât de multe am fi putut face. Ce mult ne dorim atunci să întoarcem timpul înapoi! Nu ne-am dorit să ne delăsăm în viaţa spirituală. Nu ne-am propus să neglijăm rugăciunea și studiul Cuvântului lui Dumnezeu, și totuși le-am neglijat. Iar când a venit provocarea, nu am fost pregătiţi. Experienţa noastră creștină a avut de suferit.
Am avut o oarecare bănuială că treceam printr-un moment-cheie în care era vital să ne punem încrederea în Dumnezeu, și totuși l-am lăsat să treacă. Ar fi trebuit să înţelegem că Dumnezeu inclusese acel moment în planul Său cu scopul de a-Şi manifesta puterea Sa mântuitoare, dar am risipit timpul.
Lucruri de felul acesta se întâmplă. Zilele rele sunt ocazii de o valoare aparte pentru creștinul vigilent. Dacă ne rugăm să devenim tot mai asemănători cu Hristos, Dumnezeu ne răspunde îngăduind în viaţa noastră o situaţie critică sau o ispită pentru a ne pune la probă și a ne învăţa că harul Său ne este de ajuns. El ne oferă ocazia să răscumpărăm timpul. „Vremea s-a scurtat” (1 Corinteni 7:29). Când ești tânăr, nu ţi se pare că timpul e scurt. Primii douăzeci de ani par lungi cât o veșnicie. Nu trecutul, ci viitorul e tot ce contează. Totuși, vârsta aceasta de aur trece mult prea repede. Valorific-o, punând-o în slujba lui Dumnezeu!
Oamenii spun că nu au timp. Dar pentru unele lucruri au timp. Au timp să facă ceea ce le place și ceea ce consideră că e important. Totul depinde de lucrurile pe care punem preţ!