Bat pleoapele vremii-n clopotnița rece,
Într-o fugă de-o clipă și mă nasc și mor,
Atât este viața de străin-călător,
Ca iarba cosită, ca aburul trece.

Mai țes în urzeală, din același fuior,
Valul de pânză, înălbit mi-e sub Cruce,
Cu toată Iubirea ce-n chinuri străluce,
În Jertfa Ta Isuse, slăvit Salvator.

Privirea mi-e frântă, la pânză, la nori,
La limita clipei, pe-un mal auster,
Te chem zi și noapte, scump Isuse cobori,

Sfințește-mi lucrarea și primește-o la Cer,
Căci Tu mi-ai legat-o în cerești, dulci fiori
Și mi-ai aprins Iubirea, trudind, să nu pier.

Amin!