„Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă,” ceea ce desigur pare o nebunie atunci când ești prigonit,pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.” Asta a spus și cântecul.

    Ne vom ridica. Viața de dincolo contează cel mai mult. E un capitol din carte. Îmi place foarte mult una din exprimările apostolului Pavel, „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).” Dacă în această seară ești viu în Hristos, e pentru dragostea Lui mare pentru tine. Pavel folosește aceste cuvinte o singură dată în toate scrisorile Lui. Dragostea cea mare ne-a adus la viață. Trebuie să ai o teologie corectă ca să crezi asta. Tu nu te-ai adus la viață singur, ci Dumnezeu te-a adus la viață și faptul că a făcut asta, a însemnat o mare dragoste sau ai putea spune o dragoste nebună.

    În timp ce cântam aici alături de Francis, mi-am adus aminte de ceva. Vă voi spune cu scopul de a ilustra acest pasaj. În urmă cu aproximativ opt ani. Nu. A fost mult mai demult. Pe atunci predicam din Evrei (dinainte de Romani) capitolul 11, despre Avraam care a plecat deși nu știa unde se duce. Era aici un tânăr pe nume Tom. Nu-i voi spune numele de familie, pentru că fiind misionar e mai expus, dar stătea mereu acolo lângă cel cu tricou alb. Urma seminarul teologic, și se întreba ce să facă cu viața lui. Se gândea serios să meargă cu asociația Wycliffe de traducere a Bibliei într-o regiune îndepărtată, împreună cu soția și cei doi copii. Dar părinții lui, cu o seară înainte - sâmbăta seara - i-au spus: „Ești nebun! Ești nebun dacă faci asta!” Eu stăteam chiar aici – numesc aceste momente, momente profetice - și predicam... Am aflat asta câțiva ani mai târziu de la el. Vorbeam despre Avraam: „Avraam a plecat fără să știe unde merge.” M-am uitat în direcția lui și am spus: „E o nebunie!” Mi-a spus: „Asta m-a făcut să mă decid. Acela a fost momentul.” Astăzi se află în Tailanda împreună cu soția și copiii. Aceste momente, momente de nebunie ale dragostei profetice din partea lui Dumnezeu... Mi-a mai spus: „Am simțit că Dumnezeu îmi vorbește și m-am simțit iubit de El și de această biserică. Acela era răspunsul de care aveam nevoie.” De atunci nu s-a mai întors.

    Vom studia această carte pentru următoarele 12 săptămâni. E cartea lui Francis după cum știți cu toții. Bănuiesc că de aceea vă aflați aici. Mă bucur că sunteți aici. El a fost păstor, a înființat o biserică, un colegiu, a slujit biserica cu credincioșie, a lăsat-o pe mâini bune; acum face o altă lucrare în San Francisco și e o personificare dulce, frumoasă și nebunească a ceea ce a scris aici. Așa că Francis, te invităm aici să ne spui ce ți-a spus Dumnezeu să ne spui.

    Îmi trec atât de multe gânduri prin minte chiar acum. În primul rând vreau să-i salut pe cei din nord. Orice ar însemna asta. Aveți un campus în nord și trebuia să vă salut și pe voi. Deși ei se află în Duluth.

    Îmi trec atâtea prin minte pentru că tocmai s-a încheiat conferința păstorilor. Am venit la această conferință gândindu-mă la un singur lucru, la lucrurile pe care aveam să le împărtășesc eu, eram concentrat pe mesajul meu. După ce am venit însă, am auzit mai multe mesaje prin care Dumnezeu mi-a cercetat inima. Chiar seara trecută m-am rugat pentru șansa ca oamenii să îmi poată vedea slăbiciunile. Și mi-a dat această șansă astăzi.

    Atât de multe gânduri îmi trec prin minte chiar acum, lucruri de care trebuie să mă ocup, să fac ceva în privința lor. Îmi amintesc ce ne-a spus rectorul când am ajuns la seminarul teologic, „Aveți grijă ca atunci când studiați această Carte și auziți ceva, când citiți ceva, să faceți acel lucru! Atunci când sunteți cercetați într-o privință, ar fi bine să acționați, pentru că dacă nu faceți asta, data viitoare va fi mai ușor să studiați Cuvântul lui Dumnezeu, să fiți cercetați și să nu faceți nimic. Și în curând va deveni un obicei să auziți Cuvântul lui Dumnezeu, să-l studiați, să fiți cercetați și să nu faceți nimic în acea privință. E foarte, foarte periculos să dezvoltați acest obicei.” Așa că am încercat să ascult acest sfat. În timpul seminarului nu poți, pentru că studiezi prea mult și ar fi greu să pui totul în practică. Dar în rest am încercat să fac din asta o regulă pentru viața mea, pentru că nu vreau să mă înșel singur. Așa că îmi trec multe gânduri prin minte, gânduri că trebuie să acționez.

    Astăzi a fost unul din acele momente în care m-am smerit. Am avut o discuție mai restrânsă cu anumiți vorbitori. Și am fost întrebați de viața noastră de rugăciune împreună cu soțiile noastre. Întrebarea a fost cam așa: „Spune-mi despre timpul pe care îl petreci în părtășie cu soția, în rugăciune.”
    Toată lumea a spus: „O, e excelent.”
    „E minunat.”
    „E glorios.”
    „Spune-ne și tu Francis.”

    Și am realizat că Lisa și cu mine nu ne rugăm împreună atât de des. A fost puțin umilitor să recunosc asta. Avem o relație extraordinară. Ea îmi împărtășește lucrurile pentru care se roagă și cum Dumnezeu lucrează la inima ei. Eu îi voi împărtăși lucrurile pentru care mă cercetează Dumnezeu și ceea ce învăț din Cuvânt, dar nu avem acel timp împreună... Și faptul că a trebuit să spun asta, m-a făcut să mă simt condamnat.

    Ascultam vorbindu-se despre importanța rugăciunii în cămin, și știu adevărul, că Satan e cel care împiedică această rugăciune în familie. Și totuși trăiesc acest lucru ciudat: mă pot ruga cu aproape oricine, cu excepția soției mele pe care o iubesc cel mai mult. E ceva ciudat, dar orice ar fi, e o problemă, și am fost cercetat și m-am gândit mult la asta. Așa că azi după-masă am sunat-o și i-am spus, „Draga mea, s-a vorbit mult despre rugăciune și am fost cercetat. Trebuie să ne rugăm împreună mai mult.” „Sigur că da.”

    Urma să iasă din casă împreună cu una din fiicele mele. Ne-am mutat într-o altă locație și urma să iasă cu prietena fiicei noastre și cu mama ei. Lisa voia să ducă mesajul Evangheliei în acea familie. Dar am întrebat-o:
    „Ne-am putea ruga chiar acum la telefon?”
    „Poftim?”

    „Să ne rugăm, chiar acum. La telefon.” A fost un moment foarte ciudat. E ciudat că mă pot ruga cu oricine, și știu că în familie, Satan încearcă să împiedice asta. După ce ne-am rugat a fost totul ok. Mi-am spus: „Nu a fost chiar așa rău. Am făcut-o.” Știu că poate vi se pare foarte ciudat. Pentru că vă gândiți: „Dar tu faci asta și asta, ai nevoie de credință ca să faci ce faci...” Însă cu toții avem probleme în diferite domenii. E interesant. Vă spun asta pentru că am multe pe inimă, am învățat multe în ultimele câteva zile, și vreau să fac ceva cu ce am învățat și să nu mă înșel singur.

    Vreau să spun – și o spun sincer – că e o onoare să vorbesc în acest loc. După părerea mea, de la acest amvon se aude una din cele mai bune învățături de pe pământ chiar acum. Da, e ceva de aplaudat. Mie mi-a schimbat viața și e motiv de sărbătoare, dar și de cercetare lăuntrică.

    Vreau să vă gândiți la ceva. Specific că nu fac referire la ceva ce se întâmplă aici, nu vă gândiți la o situație anume, pun doar o întrebare. Ce ar fi mai rău? Să existe o biserică cu o învățătură groaznică, și prin urmare foarte puțină activitate creștină, sau să existe o biserică cu învățătură biblică minunată dar cu puțină activitate creștină? Gândiți-vă la asta. Dacă cineva v-ar pune întrebarea asta și ar trebui să bifați, ce ar fi mai rău, A sau B? Nu spun că sunt sigur, dar presupunerea mea e că a doua variantă. Presupunerea mea e bazată pe ceea ce a spus Isus în Matei 11:21, „Vai de tine, Horazine!”, a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.” (Matei 11:21-24) Atunci când cunoști, când ți s-a dat mult, există o cerință.

    Uitându-mă la viața mea, văd că am auzit multă învățătură bună. Slavă Domnului pentru asta! E un motiv de celebrare dar e și un motiv să spun că mi s-a dat mult, am fost învățat mult și ar trebui să văd cum se transpune asta în viața mea. Într-un fel mă simt intimidat într-un loc ca acesta. Și există tentația să presupun anumite lucruri despre voi datorită acestui loc. Dar după cum am spus ieri, nu mai presupun prea multe. Dacă ai fost păstor timp de 3 sau 4 ani, înveți să nu mai presupui prea multe despre anumiți oameni. Și îți dai seama că pe din afară, chiar și voi păreți niște creștini extraordinari. Dacă te uiți din afară, voi ați venit aici într-o miercuri seara; ați venit din timp; ați avut o scurtă părtășie la cină înainte; ați parcat; ați reușit să ajungeți până aici, chiar dacă ați fi putut să muriți. E de necrezut. Dar ați făcut-o. Ați înfruntat vremea. Poți vedea diferite lucruri din afară. E ușor să faci o presupunere, însă am fost mințit prea mult. Atunci când pătrunzi în viețile oamenilor...

    Prezbiterii la un moment dat s-au interesat de viețile unor oameni din biserică și am fost șocat de ce au avut de spus. La un moment dat am decis împreună cu prezbiterii că trebuie să ne implicăm mai mult în viețile lor. Trebuie să aflăm ce se întâmplă în viețile oamenilor, și am fost șocați. Am fost atât de șocați. Nu. Nu. Nu el! Nu ea! Glumești? Am văzut-o cum se închină în fiecare duminică. Și pe măsură ce afli lucruri spui: „Incredibil. Incredibil. Incredibil.”

    Nu vreau să fiu negativist chiar de la început, dar vreau să fiu atent. Pentru că pot fi tentat să mă gândesc la reputația bună pe care o are biserica voastră și păstorul vostru. Vă respect tot mai mult de fiecare dată când petrec timp cu voi, de câte ori îl aud. El a fost cel care m-a ajutat să înțeleg cu adevărat hedonismul creștin.

    Nu aveam nici cea mai mică idee ce înseamnă asta. Dar pentru că am înțeles câtă bucurie și viață poate fi găsită în Scripturi, dorința mea de a obține bursă s-a reaprins, de asemenea de a studia mai aprofundat, de a citi mai multe cărți, de a mă educa mai mult. Chiar și în această etapă din viața mea. Pentru că toate acestea pot duce la o pasiune și o bucurie mai mare. Înainte nu văzusem asta în viața mea. Chiar nu văzusem. Așa că îl laud pe Dumnezeu pentru asta. Ce reputație minunată are această biserică! M-a încântat să aud că ați fost și în India.

    Dar din nou, mintea mea zboară la Apocalipsa, și mă face să mă întreb câteva lucruri. În Apocalipsa 3 ni se prezintă biserica din Sardes. Ni se prezintă o situație cu care eu personal trebuie să mă confrunt, și cred că și voi. Ce se spune în această scrisoare către biserica din Sardes? „Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” (Apocalipsa 3:1)

    Ai o reputație (îți merge numele). Voi aveți o reputație. Eu am o reputație. Eu am o reputație și bazat pe reputația mea nu cred că mulți din oamenii din acea încăpere azi ar fi ghicit că eu și soția mea nu ne rugăm prea mult împreună. Fiecare avem reputații. Voi presupuneți anumite lucruri despre mine. Unii dintre voi ați venit aici datorită reputației mele. Și e ceva înfricoșător, pentru că aș putea fi orice în viața mea privată. Nu mă urmăriți tot timpul. Nu știți ce fac. E doar posibil că mă aflu în San Francisco. Nu știți sigur. Eu îmi pot face singur reputația. Și voi vă puteți face o reputație. Mergi la biserica baptistă Betlehem? Voi presupune anumite lucruri despre tine. Aici însă Isus vorbește spunând: „Cunosc faptele tale. Cunosc adevărul despre tine. Ai o reputație.” Însă, Isus Însuși spune, „ești mort.” „Cunosc adevărul despre tine.”

    Eu am mințit la viața mea. Mărturisesc că a existat în viața mea o perioadă în care mă amăgeam. A fost în perioada în care studiam Scripturile, dar cu toate acestea nu le trăiam. Dar cu toate acestea aveam o reputație și oamenii mă credeau. Aveam reputația că sunt viu. Dar Isus spune că ești mort. „Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (Apocalipsa 3:2-5) Nu-i așa că ar fi extraordinar ca Isus să-ți mărturisească numele înaintea Tatălui și a îngerilor? „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” (Apocalipsa 3:6)

    Reputația...

    Pentru că pe majoritatea nu vă cunosc deloc, dar să presupunem că ți-aș pune câteva întrebări, poate aș pune câteva întrebări apropiaților tăi, prietenilor cu care ești aici, despre tine. Spune-mi despre David - daca exista vreun David aici. Sau oricum te-ai numi. Ți-aș întreba soția, copiii, prietenii, colegii: „Spune-mi despre relația lui cu Dumnezeu. Spune-mi cum se comportă. Spune-mi cine este el cu adevărat?” Gândiți-vă la asta. Dacă i-aș întreba pe cei apropiați vouă, ce ar spune ei? Dacă aș întreba oameni din această biserică despre tine, ce mi-ar spune? Gândiți-vă. Unii din biserică s-ar putea să spună lucruri plăcute despre tine, nu-i așa? Oamenii de la școala duminicală, oamenii care au fost în misiuni cu tine, oamenii cu care ai luat cina. Gândește-te ce mi-ar spune despre tine? Ce ar spune? Care e reputația ta? Poate păstorul John te cunoaște și l-aș întreba despre tine. Ce știi despre băiatul ăsta? Ce știi despre femeia asta? Gândiți-vă la raportul pe care l-aș primi în urma chestionării acestor oameni. Trebuie să ai o idee ce ar spune ei.

    Acum, ce ar fi dacă Dumnezeu mi-ar permite chiar acum să părăsesc acest pământ și ajung în fața tronului Său, și L-aș putea întreba pe El direct despre tine. Tată, spune-mi despre David. Ce crezi Tu despre el, despre faptele lui, despre viața lui, despre dragostea lui pentru Tine? Și aș face un raport. Cum ar arăta cele două rapoarte în comparație? Ar fi raportul bazat pe ceea ce spun apropiații tăi mult mai bun decât ceea ce spune raportul lui Dumnezeu? Și dacă da, oare nu ai fost prea preocupat de reputația ta decât de caracterul tău? Și cine ești tu de fapt înaintea lui Dumnezeu? Noi putem intenționat să ne prezentăm mai buni decât suntem anumitor oameni și să ne facem o reputație, care atunci când ne vom înfățișa înaintea lui Dumnezeu se va dovedi falsă. Și noi știm prea bine asta. Știm ce ar spune Dumnezeu despre noi în multe privințe. Desigur că uneori ne înșelăm chiar pe noi înșine, dar în cea mai mare parte suntem conștienți, nu-i așa? Asta le spune acestor oameni.

    Acest verset îmi e foarte drag tocmai pentru că acum am o reputație. Și vreau ca viața mea să fie în conformitate cu acea reputație. Nu vreau ca la sfârșit Dumnezeu să-mi spună: „Bravo, domnule ‚Dragoste nebună.” Ci vreau ca Isus să-mi mărturisească numele spunând: „Francis M-a iubit cu adevărat. Tată, îngeri prezenți, el e Francis care M-a iubit. El nu s-a dus în alte direcții. El a trăit ce a spus.” Nu v-ar plăcea să auziți asta din gura lui Isus?

    Asta ne dorim, așa că dacă vă trece prin minte: „Tipul ăsta nici nu mă cunoaște și deja mă ia tare,” vreau să știți că e pentru că vreau asta pentru voi. E o prostie să ne prefacem când e vorba de o miză atât de serioasă. Uneori îi întreb pe oameni: „De ce ai vrea să te prefaci?” Du-te cu gândul la sfârșit. Ai reușit să prostești pe toată lumea. Excelent! Așa că mori, ajungi în iad și spui: „Da, dar toată lumea crede că sunt în rai.” Acesta e scopul tău? Cât va ține acea bucurie? E timpul să fim autentici. Trebuie să fim sinceri în privința necredinței noastre. Trebuie să fim sinceri în privința fricii de a ne preda.

    Să fiu sincer, mă preocupă lipsa de armonie dintre ceea ce vedem în creștinismul Noului Testament și ceea ce vedem în propriile vieți. Asta m-a impulsionat să scriu „Dragoste nebună.” Asta m-a determinat să intru în lucrare. De fapt, pasajul care m-a determinat să intru în lucrare a fost Matei 7:21.

    Știu că s-a predicat din acest verset aici. Păstorul John a vorbit din el la conferința „Passion” (Pasiune) și mi-a vorbit din nou. „Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în împărăţia cerurilor.” Și totuși vor fi unii care vor zice: „Dar nu am făcut noi minunile astea în Numele Tău, nu am scos draci în Numele Tău, nu am profețit în Numele Tău?” „Stai puțin, dar eu am avut o teologie reformată!” El le va spune: „Depărtați-vă de la Mine, niciodată nu v-am cunoscut.” Nu a fost vorba de o relație. Poate ai avut reputația unei relații... E un pasaj foarte înfricoșător. Pentru că mă uit în jur și îmi cunosc prietenii, cum se comportă la școală și cum se comportă la biserică. Nu vreau să judec, dar e o frică și o preocupare. E ca și cum cineva ar sări din avion cu ceva în spate ce pare a fi mai degrabă un ghiozdan și nu o parașută. Vei trage și nu se va deschide nimic. Nu e judecată, e o preocupare sinceră. Hello Kitty de pe ghiozdanul tău nu te va ajuta cu nimic. Despre asta a fost vorba. Era vorba de o biserică care făcea presupuneri, dar nu se vedeau roadele. Aceasta e o preocupare de a mea.

    Fiind păstor de peste 16 ani, congregația mea știe că mă preocupă mult această problemă.Mă  trezesc noaptea preocupat de asta. Am privit oameni în ochi, inclusiv pe copilul meu, și le-am spus: „Sunt foarte preocupat din privința asta. Pentru că nu văd ceva autentic.” Așa că refuz să nu spun nimic. Refuz să mă bucur cu tine și să fac presupuneri, pentru că e cel mai important lucru pentru mine. E ceea ce m-a adus în lucrare. Au existat momente în care am citit această Carte și în timp ce mă aflam la un serviciu de închinare, simțeam că sunt două lucuri total diferite. Ceea ce văd în ziua de azi, și ceea ce văd aici. Dar cu toate acestea nu spuneam nimic, pentru că inițial părea că nimeni nu are o problemă cu asta. Toți ceilalți zâmbeau și erau fericiți, așa că mergeam înainte fără să zic nimic. Însă am continuat să fiu cercetat până când am început să spun lucrurile pe față tot mai mult.

    Asta a fost în urmă cu câțiva ani... Îmi amintesc și acum că am împlinit 40 de ani și mi-am spus, „știi ce... spune ce ai de spus, oricum ești ca și mort. Spune pur și simplu! Cât crezi că vei mai trăi?” Așa că am început: „Am să vă spun ce mă preocupă. V-ați întrebat vreodată... Ați citit vreodată Cuvântul lui Dumnezeu când ați fost singuri și v-ați dat seama că e diferit de experiența voastră? Nu v-a deranjat asta niciodată?” Apoi m-am gândit că dacă voi spune ce gândesc, lumea va crede că sunt nebun, sau că judec. Însă nu pot să schimb ce simt.

    Atunci când sunt singur cu această Carte și o citesc doar eu și Duhul lui Dumnezeu totul îmi pare diferit. Uneori îmi pare că vorbește o limbă diferită. Și atunci încep să împărtășesc și să spun ce gândesc și ce am studiat.

    Îmi amintesc că i-am întrebat odată pe oameni ceva: „Voi v-ați gândit vreodată la asta?” Și toată lumea a dat afirmativ din cap: „Da, m-am gândit și eu la asta. Nu-mi vine să cred că ai spus asta. Credeam că numai eu gândesc așa.” Și eu care credeam că scriu o carte pentru câțiva indivizi care poate au simțit și ei la fel, pe când vânzarea cărții mi-a arătat opusul: foarte mulți oameni s-au gândit la asta.

    Foarte mulți oameni s-au gândit la asta. Foarte mulți oameni și-au pus întrebări. Ar trebui să fie o diferență enormă... E vorba de ceea ce spunea păstorul John mai devreme despre persoana care e vie acum, plină de Duhul. Nu-i așa?

    Între mine și tatăl meu e o mare diferență. O foarte mare diferență. Tatăl meu e mort. E mort de 30 de ani. Zace într-un sicriu, dar eu sunt aici. E o diferență foarte mare. Foarte mare! Nu ar trebui să fie o diferență mare între cineva care e mort în greșelile și păcatele lui și o altă persoană... Deci avem o persoană care nu are Duhul lui Dumnezeu în ea, e moartă în greșelile și păcatele ei, are un alt stăpân. Și avem o altă persoană care are în ea Duhul celui care L-a înviat pe Hristos din morți. Cealaltă persoană nu are acest duh. Ci e moartă în greșelile și păcatele ei. Cealaltă persoană însă e vie, reînoită, transformată, are o inimă nouă. E o creație nouă. Cele vechi s-au dus. Nu ar trebui să fie evidentă schimbarea? Așa că după Scriptură, ar trebui să fie o diferență destul de evidentă între un credincios și un necredincios. Și din nou mă uit în biserică și mă îngrijorez.

    Nu vreau să înțelegeți greșit. Nu o spun cu atitudinea: „Eu sunt mult mai bun ca tine.” Mai întâi m-am uitat la viața mea. Sunt eu total diferit? Și dacă nu, Doamne, ce nu ți-am predat ție? Mai întâi sunt preocupat de mine. Recunosc, îmi pasă de mine mai mult decât de oricine altcineva. Oricât de mult m-a schimbat Dumnezeu să caut tot mai mult gloria Lui, să iubesc alți oameni, atunci când vine vorba de mântuire, tot nu înțeleg Romani 9, unde Pavel spune, „Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, pentru fraţii mei.” Simt că încă nu am ajuns acolo. Încă țin foarte mult ca eu să fiu într-o relație bună cu El. Așa că m-am gândit la asta în dreptul meu, dar știu că Duhul e în viața mea, am văzut roadele. Încă mai e păcat acolo, dar știu ce a făcut Dumnezeu în viața mea. M-a schimbat. Știu că mă ascultă, și când mă rog îmi dau seama cât de mult mă iubește El.

    Cineva a menționat în timpul conferinței de „Ava Tată” din Galateni 4 – duhul tău strigă Ava Tată. Nici nu știu cum să explic, dar înainte de a vorbi ultima dată, stăteam în spate și simțeam o dragoste de copil pentru Tata. „Nici nu știu cum le voi putea spune acestor oameni cât de minunată e relația noastră. Sunt înnebunit după Tine. Vreau să le transmit și lor asta pentru că e extraordinar.” Așa că sufletul meu striga: „Ava Tată.” Nu știu cum să explic, dar știu că acest verset e adevărat și eu l-am experimentat. Cum poți să explici strigătul sufletului tău care spune: „Ava Tată.” Poate pentru tine e total altceva, dar eu știu la ce se referă. Primești pace și înțelegi. Desigur că mă confrunt și cu probleme după cum am împărtășit, dar știu că El e Domnul vieții mele, știu că am un nou Stăpân. Știu că duhul meu strigă: „Tati. Ava. Tată.” Și știu că suntem îndrăgostiți. Nu e vorba de o reputație.

    Însă uneori mă uit în jur și sunt adânc preocupat. Tocmai pentru că iubesc. Nu e vorba de o judecată. E dragoste. Crezi tu cu adevărat probabil primul verset pe care l-ai învățat? Crezi că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea? Crezi tu asta? Că și-a dat pe singurul Lui Fiu? Pentru ca oricine – absolut oricine – crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică. Crezi tu asta? Crezi tu asta despre tine? Poți să spui în dreptul tău că ai viață veșnică pentru că știi că ai credință în El? Iar Biblia spune că oricine crede în El...

    Crezi tu aceste cuvinte din Scriptură? Crezi tu cu certitudine că Ioan 3:16 e Cuvântul lui Dumnezeu? Pot să fiu sigur că oricine crede în El – oricine, deci și eu – are viață veșnică. Nu voi pieri, nu voi muri. Împușcă-mă și vei vedea. Da, trupul meu fizic moare, dar eu nu mor de fapt. Nu mai ai de ce să te temi, e extraordinar!

    Boldul morții e înlăturat, pentru că oricine crede are viață veșnică. Credeți asta, nu? E Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste cuvine, „Oricine crede,” le găsim și în Ioan 14. Aceleași cuvinte. M-am uitat.

    Ioan 14:12: „Adevărat, adevărat.” Deci cu siguranță e adevărat.
    „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine.”
    Avem din nou aceste cuvinte „oricine crede în Mine să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
    „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

    Incredibil! Pe asta o credeți? Credeți cu adevărat că voi veți face lucrările pe care le-a făcut Isus și chiar lucrări mai mari? Acestea au fost câteva din lucrurile cu care m-am confruntat. E vorba de aceleași cuvinte „oricine crede în El.” Asta înseamnă că voi face aceleași lucruri pe care le-a făcut Tata. Voi face lucrările pe care le-a făcut Dumnezeu, Isus în timp ce a fost pe pământ. „Ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

    Vedeți, spunem că credem Ioan 3:16. Cred, deci voi merge în cer. Dar Biblia mai spune că vom face lucrurile pe care le-a făcut Isus, ba chiar lucrări mai mari. Așa că dacă crezi primul verset, vezi tu dovezi ale celui de-al doilea în viața ta?

    Haideți să fim sinceri și să ne uităm dacă nu suntem în dezacord. Doamne, poate m-am îndoit de ceea ce poți Tu face prin mine. M-am confruntat cu nesiguranța pentru că mă uit la mine în loc să mă uit la Cuvântul lui Dumnezeu. Sau poate mă uit la alți oameni și mă compar cu ei în loc să mă compar cu Cuvântul lui Dumnezeu. În loc să mă uit la cât de unic m-a creat Dumnezeu. În loc să cred în Duhul pe care L-a pus în mine.

    Revenind la Apocalipsa 3, cealaltă scrisoare care m-a determinat să intru în lucrare și să scriu cartea, a fost către biserica din Laodicea. În Sardes au fost cel puțin câteva nume, câțiva oameni care erau autentici. Dar biserica din Laodiceea m-a luat pe nepregătite, pentru că pare să vorbească întregii biserici, și nu câtorva indivizi de acolo. Așa că mă tot întreb, dacă aș fi trăit acolo, aș fi putut să observ problema? „Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3:14-16)

    Iată ce mă deranjează. Am analizat acest pasaj, am petrecut timp cercetându-l, și se pare că oamenii care se numeau creștini, oamenii din clădirile bisericii, vorbeau despre cuvântul „căldicel.” Și era folosit foarte ușor. Circulă această denumire de „creștin căldicel.” Dar uitându-mă la acest pasaj în care văd termenul „căldicel,” mi-am dat seama că nu văd nici o trimitere la asta în acest pasaj.

    Vreau să înțelegeți că nu spun că suntem perfecți ca și credincioși și nu vom mai păcătui niciodată. Și că nu există momente în care ne vom lupta și vom face una și alta. Nici măcar nu judec astfel de lucruri. Mă preocupă doar acest termen pe care l-am preluat: „O, eu sunt un creștin căldicel.” Bazat pe pasajul unde găsim acest termen. De ce spun asta, pentru că potrivit acestui pasaj, „Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Eu când văd aceste cuvinte: „am să te vărs din gura Mea,” nu mi se pare ceva bun. Nu mi se pare ceva ce El ar face credincioșilor, și anume să-i verse din gura Lui. Și oamenii mă întreabă cum pot să spun că nu există creștini căldicei. Dar eu îi întreb de unde au tras concluzia că există? Nu înțelegeți ce înseamnă „căldicel” în Apocalipsa 3? El ne spune că acești oameni care sunt căldicei sunt vărsați din gura Lui. Eu nu cred că e vorba de creștini.

    Apoi continuă și spune, „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” (Apocalipsa 3:17) Așa ai descrie un creștin?

    În alte locuri din Scriptură în care Dumnezeu ne descrie pe noi cei răscumpărați, salvați, care am devenit o creație nouă, se vorbește despre noi prin cuvintele: ticălos, nenorocit, sărac, orb, gol? Deci tu vrei să spui că aceste cuvinte descriu un credincios?„Am fost orb dar acum sunt tot orb.” Eu cânt asta tot timpul. Așa că mă uit la adjective...

    În versetul 18 continuă, „te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” E vorba de oameni care nu au putut să vadă, care nu erau îmbrăcați în haine albe, în neprihănire. Așa că uitându-mă la acest pasaj mă întreb de unde reiese că ar fi vorba de creștini? Sunt ticăloși, nenorociți, săraci, orbi, goi, vor fi vărsați din gura lui Dumnezeu. Căldicei...

    Îmi place versetul 19: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:19-20)

    Care e soluția? Străduiește-te mai mult, muncește mai mult? Nu. Eu bat la ușă. Lasă-Mă în viața ta pentru că o voi transforma. O voi schimba dintr-o inimă de piatră într-una de carne. Chiar acum ești rob păcatului. Eu îți voi da un nou Stăpân. Și atunci vei simți că trebuie să faci lucrul corect, altfel vei ști că ceva nu e în regulă. Îți voi da un alt Stăpân, voi pune Duhul Meu în tine. Nu e vorba de străduință, ci despre prezența Lui care îți schimbă viața. E vorba să crezi că El chiar poate veni în viața ta să te schimbe și să te transforme.

    „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” (Apocalipsa 3:20-22)

    Dumnezeu îi spune acestei biserici din Laodicea, acestui grup de oameni, „Nu ești în clocot, nu ești nici rece, ești căldicel. Te voi vărsa din gura Mea. Eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Dar iată sfatul Meu pentru tine: Vino la Mine! Vino la Mine! Te voi îmbrăca, îți voi da bogății adevărate, voi veni și voi cina cu tine. Îți voi da biruința și într-o zi vei sta cu Mine pe tron.” Nu știu ce înseamnă asta, dar știu că e un lucru bun. Mult mai bun decât să fii scuipat din gura Lui. Când mă uit la un astfel de pasaj îmi dau seama că vorbim de lucruri serioase! Sunt lucruri serioase la care trebuie să mă gândesc și în același timp să mă rog pentru alți oameni. Și din nou, nu e ca și în cazul bisericii din Sardes în care evidențiază că e vorba de câțiva oameni care nu s-au pătat.

    M-am uitat la această adunare și mă întrebam, dacă toată lumea era așa, cum știai că...? Aș fi știut de fapt? Asta m-a făcut să mă întreb în dreptul meu. Oamenii mă înalță ca și lider, dar probabil aveau și acolo lideri pe care îi înălțau. Obișnuiesc să folosesc următoarea ilustrație. Pe când eram la universitate m-am întors în Hong Kong pentru a-mi vizita bunica. Bunica a fost tare fericită că am mers să o vizitez. Când am ajuns, era atât de mândră de mine, încât mă prezenta tuturor rudelor cu încântare, „Nepotul meu a venit să mă vadă!”

    Iar eu în gând: „Cum să nu vin, mi-ai plătit biletul.” Era mândră că am venit din State să o vizitez. În momentul în care mă prezenta rudelor sau prietenilor, toți aveau aceeași reacție. Se uitau la mine și spuneau: „...” Incredibil, nu? Și eu a trebuit să învăț limba voastră. Vă voi spune ce înseamnă. Ceea ce spuneau de fapt era: „Uau, ce mare e!” Acum uitați-vă la mine. Dar sincer, pe atunci - în urmă cu mai bine de 20 de ani, în două săptămâni cât am fost acolo, nu am văzut pe nimeni mai mare ca mine. Acum e altfel, cred că au început să bea lapte. Dar pe atunci chiar așa a fost. Și nici măcar nu trebuia să stau lângă cineva să-mi dau seama. Mă uitam la toți de sus. Așa că toți care mă vedeau spuneau: „Uau, ce mare e! Ce mare e!” Dar nu m-a lăsat inima să le spun că nu eu foarte mare, ci ei foarte mici. Bunico, tu, prietenii tăi... e ciudat locul ăsta de pe planetă. Nu e așa pe tot locul. Eu sunt mare doar pentru că sunt aici. Ar trebui să mă vedeți acasă, să-mi vedeți prietenii.

    La asta mă gândesc când citesc acest pasaj. Ce ar fi fost dacă aș fi trăit în Laodicea, și oamenii s-ar fi uitat cu stimă la mine: „El e Francis Chan.” Dar oare nu aș fi fost văzut mai presus doar pentru că toată lumea era căldicică? Și chiar și cel mai mărunt lucru... pur și simplu să fii într-un loc. Oamenii din America care se numesc creștini se încadrează atât de bine acestei descrieri. Vei auzi: „Uau, dai 10% din venitul tău? Ar trebui să-ți scriem numele undeva.” „Uau, ai timp de părtășie regulat, te rogi...” Înțelegeți la ce mă refer? Așa că am ajuns să mă întreb dacă pot să spun că sunt atât de mare, sfânt, spiritual, sau doar trăiesc într-un loc care e atât de materialist încât nici nu putem să vedem bine. Suntem atât de confortabili încât orice urmă de sfințenie sau aparentă sfințenie e înălțată.

    Acestea au fost întrebările pe care am început să mi le pun, și să cercetez adânc Scripturile, urmărind să mă testez, să mă examinez ca să văd dacă sunt autentic. Despre asta a fost cartea. Despre asta a fost călătoria mea. Și a fost o călătorie plăcută, pentru că am simțit că ating o coardă undeva. E plăcut să știi că nu ești singur. De aceea am scris cartea, pentru că știam că și alți oameni gândesc ca mine, așa că am vrut să încurajez acei oameni puțini care și-au pus aceste întrebări și care și-au cercetat mai adânc viețile, pentru că e ceva foarte important pentru ei. Așa că am spus oamenilor că nu poți să afirmi de ici de colo că ești căldicel. E o stare care ar fi bine să se schimbe. Nici nu te du mâine la lucru dacă nu s-a schimbat nimic. Și haideți să nu mai folosim cu atâta ușurință cuvântul: „E un creștin căldicel.” Nu are nici o logică. Folosiți altceva, ceva mai biblic... Ceva ce poate descrie despre ce vorbiți. Dar nu folosiți cuvântul de aici.

    Am făcut niște notițe, dar dintr-un motiv sau altul nu simt să continuu după ele. Nu sunt gata să închei. Simt că mai am nevoie de 5 sau 10 minute, dar aș vrea să mă rog chiar acum, pentru că nu sunt 100% sigur ce să spun, și vreau să spun ceea ce trebuie. Așa că v-aș ruga să plecați capul și să vă rugați pentru mine chiar acum. Rugați-vă ca ceea ce voi rosti în continuare să fie cuvintele potrivite.

    Doamne, am nevoie disperată de Tine chiar acum. Vreau să îți cer să faci ce trebuie să faci cu Cuvântul Tău chiar acum. Dă-mi cuvinte pe care să le spun, sau învață-mă să nu spun nimic. Nu vreau să vorbesc doar pentru că trebuie, doar pentru că am spus că voi vorbi. În Numele lui Isus. Amin.

    Iată ce cred că trebuie să spun. Și nici măcar nu va dura 5 minute. E mai mult o rugăciune. Dar nu am vrut să o spun sub formă de rugăciune, să învăț în timpul rugăciunii mele. Rugăciunea mea e că nu vreau ca cineva din această încăpere care a fost salvat prin sângele lui Isus Hristos, care este templul Duhului Sfânt, să se îndoiască de mântuirea lui. Nu vreau asta! Cred că nici Duhul nu vrea asta din partea noastră. Și nu vreau ca cineva care nu e mântuit, mort în păcatele și greșelile lui, să creadă că e mântuit. Și asta e rugăciunea mea pentru voi. Tată, ia aceste cuvinte și fă asta. Pentru că dacă nu-L cunoști pe Isus cu adevărat, și există un element de prefăcătorie, vreau ca asta să se schimbe astăzi seară. Ce lucru extraordinar să te gândești că poate peste 100 de ani te vei uita la mine și vei spune, „Îți amintești seara aceea de la Biserica Baptistă Bethleem? Atunci s-a schimbat totul pentru mine. Ai predicat din Apocalipsa 3 și m-am regăsit acolo. Ai predicat din Matei 7 și m-am regăsit și acolo. Ai predicat despre biserica din Sardes și m-am regăsit acolo. Și am zis: „Doamne, vino în viața mea, am nevoie de o nouă inimă. Vreau ca Tu și slava Ta să fie cele mai importante lucruri. Și vreau să fiu autentic. Nu vreau să doar să spun ce au spus alții în această etapă. Vreau să fie vorba despre mine și despre tine. Vreau ca duhul meu să strige Ava Tată, la fel cum zicea Francis. Nici măcar nu înțeleg, dar vreau asta.” Așa că asta vreau să-mi spui peste 100 de ani. Asta să sărbătorim peste 100 de ani. Ar fi extraordinar. Aceea a fost seara în care totul s-a schimbat.

    Nu am pregătit neapărat un timp de predare. Dacă Domnul v-a stârnit inima, veți găsi o modalitate să-I răspundeți. Veți spune persoanelor potrivite. Așa că vreau ca acum să mă rog aceste lucruri în încheiere.

    Sfânt, sfânt, sfânt e Dumnezeul cel atotputernic, care a fost, care este și care vine. E vorba despre Tine, Dumnezeul suveran, Cel care știi totul din trecut și totul din viitor. Și iată-ne pe noi, un punct infim în eternitate. Tu cunoști totul. Tu știai cine va fi aici, pe toți cei care privesc de la celălat Campus, pe toți cei care privesc pe internet. Tu ai orchestrat totul. Ai lăsat să se nască în ziua potrivită, să trăiască în această eră a tehnologiei, să audă acest cuvânt, chiar dacă prin internet. Totul a fost orchestrat de Tine. Tu ai știut că ei vor auzi acest mesaj azi. Și cer supranaturalul, cer miraculosul, cer ca Duhul Tău Sfânt să se miște astăzi prin Cuvântul Tău pentru a încuraja și ridica pe cei mântuiți ca ei să se bucure de mântuirea lor, pentru că au cea mai mare comoară pe care o pot avea. Dar și să lucrezi în inima acelora care au fost înșelați, ca ei să capete acest dar fără plată, și să deschidă ușa, să Te accepte acum și Tu să-i schimbi, ca ei să trăiască pentru slava Ta. Să devină asemenea Fiului Tău. Toate pentru lauda numelui Tău glorios, ca să fim împreună cu Tine pentru totdeauna. Îți mulțumesc Isuse. Tu ești vrednic, ești minunat! Te iubesc! Te iubesc, Ava Tată! Sunt în siguranță în Tine. E atât de minunat să Te cunosc. În Numele lui Isus ne rugăm. Amin.