Dedicație pentru Isus
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Profetii
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Cristos, Ți-am dedicat crăciunul,
Deși Tu n-ai cerut serbări, nicicând;
Doream să-L celebrăm pe Fiul:
Iudeii nu Ți-au intonat colind. .
Isus, Ți-am închinat și bradul,
Împodobit ca sorcova, în dar;
Dar Tu Te arătaseși în staulul
Ornat cu paie, lemn și bălegar.
Apoi, l-am invitat pe Moș-Crăciun,
Să ne împartă daruri, de la Tine;
Copiii-au declarat că e mai bun
Cadoul fără osteneli, suspine.
N-am fost darnici ca magii, să îți dăm
Obolul nostru de-aur și tămâie:
Prin teatru și colinde, Te-adorăm;
Smirna o detestăm, căci e-amăruie.
Modești precum păstorii de am fi,
-Căci Tu, numai celor umili, dai Har-
Am zări îngerii, pe Prunc, o zi;
Apoi, stimați de lume ne vrem iar.
Isus, de Nașterea-Ți, se fac orgii,
Creștinii se „cinstesc”, de ziua Ta;
De-ai apărea în trup, nu Te-ar primi,
Și la Aniversarea-Ți nu ai sta!
„Fiule, dă-mi inima Ta!”ne-ai spus
În cartea Ta, și viața ne-ai schimbat:
În loc de jertfe, ai venit, Isus,
Serbarea cu orgii ai refuzat.
O viață sfântă-i darul pentru Tine,
Cu un duh nou Te putem lăuda,
În Numele-Ți donăm haine și pâine,
Săracii îi cinstim, de ziua Ta!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/143554/dedicatie-pentru-isus