E Crăciun
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Licariri din roua cerului
Categorie: Nașterea Mântuitorului
E CRĂCIUN

În această zi de renumită sărbătoare,
Iisuse, vin din inimă să-Ţi mulțumesc,
Că m-ai învăluit în razele Tale de soare,
Nu m-ai lăsat în beznă, să orbecăiesc.

Te Slăvesc Domnul meu minunat,
Că-n mâinile Tale sunt zilele mele.
Te Laud, al vieții mele Împărat,
Că mă veghezi zi de zi dintre stele.

Într-o zi aleasă ai coborât pe pământ,
S-aduci izbăvirea omului din robie.
Să sădești în inima lui tot ce-i sfânt,
Să trăiască cu Tine în deplină armonie.

E Crăciun, e zi plină de strălucire,
Veșnicia e leagănul de sărbătoare.
Lumina e a sufletului aprigă năzuire,
Ce n-o pot da aceste becuri orbitoare.

Vin Doamne, să-Ţi mulțumesc că ai ales,
Să cobori în valea de jaf și suferință.
Ca să deschizi ușa, să avem acces
La cerul Tău Sfânt, prin credință.

Ca un copil gingaș ne-ai bucurat inima.
Și ne-ai arătat bunătatea Ta cea mare.
Ai ținut să alungi bezna nopții cu lumina,
Ce-a coborât la noi într-o zi de sărbătoare.

În această zi de colinde învăluită,
Vin Doamne să-Ţi aduc mulțumiri,
C-ai ales să fie omenirea mântuită.
Și tot ce-ai spus și spui, se va adeveri.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/143606/e-craciun