Să nu privești la clipa despărțirii,
Cu teamă și cutremur, dacă eşti
Copil de Dumnezeu! Doar legea firii,
Te face l-acest gând să te-ngrozeşti.
Noi nu suntem creați pentru pieire,
Ci pentru a-L slăvi pe Elohim,
Putem alege ură sau iubire,
Uniți cu El, sau despărțiți să fim!

Și nu-i nimic creat la întâmplare,
Chiar dacă traiu-i greu, poate anost,
Când Dumnezeu a pus în om suflare,
I-a și croit un drum, i-a dat un rost.
Traiectul a fost lin, fără bariere,
Fără furtuni și geruri, doar Eden,
Dar în nesăbuința lui, o, ce durere,
Omul ales-a drumul spre infern.

O mână ce sta-ntinsă, cu ispită,
A tulburat întreaga-i armonie,
Căci nevegherea dus-a-ntr-o clipită,
Pe cel creat, în lungă pribegie.
Și de atunci, cu trudă și sudoare,
Muncim de zor pentru un boț de pâine,
Având în noi dorința temătoare,
De-a apuca măcar o zi de mâine.

Și ce mai dor, privind spre cerul amplu,
Ce tânguiri, ce lacrimi pe obraz,
Acum cunoaștem totul în ansamblu
Și știm de ce ajuns-am în necaz.
"Am vrut și eu condus de-nfumurare
Să fiu asemeni Tatălui din cer,
Cu zborul frânt, doresc o împăcare:
Mă iartă Doamne, nu vreau ca să pier!"

Așa suntem noi astăzi, pocăiții,
Îngenunchem la cruce implorând,
Înaintăm prin rugă noi petiții
Lui Dumnezeu, spăşiți și tremurând.
În mila Sa, Părintele ne iartă,
Nu ne acuză, mustră...nicidecum!
Prin harul Său deschide-o nouă poartă
Și ne croiește astfel un nou drum.

Un drum curat spre Soarele răsare,
Unde Cristos ne-a pregătit un loc,
Ce mare har! Suprema împăcare,
A scos lumina-ascunsă sub obroc.
A pus în oameni ca exemplu, sarea,
Să dea vieții gust, să dea savoare,
Ca toți acei ce nu cunosc chemarea,
Să își dorească și ei transformarea.

De-aceea azi, prietene, ascultă:
Să nu privești la clipa ce-o să vină,
Ca la o zi de groază, zi ocultă,
E poarta înspre Rai, înspre Lumină .
Atât te rog: Alege Nemurirea,
Cât timp mai ai suflare pe pământ,
Căci lutu-şi cere partea, întregirea,
Dar duhul tău, uniunea-n Duhul Sfânt.

16/12/15, Barcelona-Lucica Boltasu