Ajutor cu porția versus Ajutor necontenit
Autor: Estela C. Manea
Album: Vocea din timpul nopţii -1-
Categorie: Diverse

   Mai sunt doar câteva zile până la sărbătorile de iarnă și nu pot să nu observ că și-n acest an, la fel ca în ceilalți ani, în această perioada a anului oamenii sunt mai darnici; un spirit caritabil cuprinde întreaga suflare și prin mass-media și pe rețelele de socializare  predomină mesaje care îndeamnă la bunătate, la dărnicie, mesaje care ne îndeamnă să nu stăm cu mâinile în sân ci să dăm și altora din prisosul nostru. Acestea sunt gesturi frumoase care aduc o rază de bucurie în inimile acelora care trec prin greutăți.

   Singurul lucru pe care nu l-am înțeles niciodată, dar absolut niciodată, este de ce doar în ajunul sărbătorilor de iarnă au loc asemenea activități?  Ce mi se pare mie ciudat este faptul că și biserica se aliniază acestui obicei și nu pot să înțeleg de ce în celelalte luni ale anului nu se fac pachete pentru nevoiași? De ce  pe tot parcursul anului nimeni nu are initiativa de a întinde o mână de ajutor văduvelor din localitate și nu se fac liste cu familiile pe care le știm în lipsuri, ca să le ajutăm, așa cum se face de Crăciun? De ce nu se face și vara ce se face iarna? …sau să înțeleg că în restul anului toți nevoiașii n-au decât să se roage la Dumnezeu să aduca Crăciunul cât mai repede, să sară peste câteva luni din an dacă e cu putință, că atunci sunt și ei băgați în seamă?

   Domnul Isus a spus că pe săraci îi vom avea totdeauna cu noi, nu doar la Crăciun. Eu nu zic că a ajuta este greșit, ci că este  greșit ca să stăm nepăsători restul anului. Cei din lume cred că  dacă o data pe an ajută și apoi sună cu trâmbița ca să știe toată lumea ce fapte grozave au făcut ei, au ispășire de păcate.

   Noi știm că faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dummnezeu și că nu-L impresionează deloc actele noastre caritabile. Dacă facem ceva, nouă ne facem și dacă dăm ceva, nouă ne dăm pentru că ne vom întâlni cândva cu ceea ce facem. Dacă ajutăm pe cineva, facem doar ceea ce suntem datori să facem, pentru că, dacă putem face un bine și nu-l facem, păcătuim. Desigur, mai știm și că, credința fără fapte este moartă dar  știm și că faptele fără credință nu au valoare. Semnalul pe care vreau să-l trag este ca noi, creștinii, urmașii lui Hristos, să nu ne lăsăm influențați de așa numitul spirit al sărbătorilor de iarnă, pe care eu îl numesc spirit de turmă. Cei care fac apel la acest spirit, fac ceva pentru alții doar atunci, ori noi, copiii lui Dumnezeu, nu trebuie să obosim în facerea binelui  nici la final de an, nici la început de an, dar nici pe la mijlocul anului. Asta e ceea ce vreau să spun.

   Dacă ne-ar face Dumnezeu bine doar atunci când facem și noi bine altora, ar fi vai de noi. Dacă s-ar îndura Dumnezeu de noi doar când ne îndurăm și noi de alții, am cădea toți în depresie. Dar ce bine că Dumnezeu nu este ca omul. Să luăm dar modelul lui Dumnezeu și să nu obosim în facerea binelui.

   Sărbători binecuvântate vă doresc.

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/143932/ajutor-cu-portia-versus-ajutor-necontenit