Mentorul meu mi-a spus odată să nu devin atât de ocupat în viață încât să fac totul în grabă și să nu gândesc. Adevărul e că am tendința să mă trezesc dimineața și să încep să rezolv una alta, să trec rapid de la o treabă la alta, fără să stau să mă gândesc la ce fac de fapt; dacă ar trebui să fac ceea ce fac, sau dacă vreau să fac ceea ce fac. Pur și simplu fac lucrurile și intru în iureșul zilei. Așa că din când în când simt nevoia să ies din universul meu mic, să mă retrag pentru o vreme și să meditez.
Oprește-te și gândește-te la viață chiar acum. Oprește-te și gândește-te că chiar acum tu și cu mine stăm pe o minge uriașă care se rotește cu 1600 km/oră. Oare sunt singurul căruia i se pare un lucru ciudat? Ne învârtim în jurul acestei mingi de foc care este de un milion de ori mai mare decât noi, cu o viteză de 30 km/s, și noi spunem: „Încă o zi ca oricare alta.” Nu e vorba de o zi ca oricare alta! Nici o zi nu e obișnuită! Trăim într-un loc extraordinar! E minunat! Nu pierdeți asta din vedere! Dacă mă gândesc la aceste corpuri în care trăim și la modul în care am fost creați să simțim... Mă gândesc la sentimentul pe care îl ai când te îndrăgostești prima oară și vrei pur și simplu să strigi în gura mare. Simți că ceva în tine nu te lasă să taci. Sau sentimentele pe care le ai în relațiile cu ceilalți... Eu mă gândesc la fiicele mele. Atunci când le îmbrățișez simt în mine o emoție care mă face să le îmbrățișez până nu mai pot respira, și să strig cât de mult le iubesc. Sunt înnebunit după ele! De unde vine asta?
Mă mai gândesc la râs. Majoritatea oamenilor nici măcar nu se gândesc la râs. Poate ești o persoană care râde cu poftă, sau ești una din acele persoane care încearcă să-și controleze râsul. De unde vine râsul? Pe mine râsul mă trimite cu gândul la Dumnezeu. Mă face să exclam: „Ce extraordinar că Dumnezeu a creat ceva precum râsul.” Biblia spune că nu se poate să experimentezi toate acestea, să le simți, să le vezi și să spui, „Cred că totul e la întâmplare. Totul s-a născut din nimic.” Biblia spune că nu ai nici o scuză să nu crezi în Dumnezeu, pentru că îl poți vedea în toate.
Mi se întâmplă ca atunci când vorbesc despre Biblie oamenii să dea înapoi, pentru că de foarte multe ori când cineva vorbește despre Biblie ai sentimentul că încearcă să ia ceva de la tine. Unii vor spune pe față că vor banii tăi. Dar trebuie să înțelegi că mesajul în ansamblu al Bibliei nu e despre un Dumnezeu din ceruri care vrea să ia de la tine, ci despre un Dumnezeu care vrea să-ți dea. E extraordinar să știi că Cel care a făcut toate acestea, Creatorul, ne iubește și vrea să ne dea! Dacă pierzi asta din vedere, pierzi din vedere întregul scop al existenței tale. Biblia nu ne aduce un mesaj despre o ființă tiranică din ceruri care ne impune niște porunci aspre.
Dacă tot vorbim de porunci - oamenii le consideră ceva rău, când de fapt ele sunt un dar pentru noi, sunt ceva necesar. Atunci când El ne spune: „Să nu ucizi,” ne spune de fapt: „Cred că viața voastră aici pe pământ ar fi mai bună dacă nu v-ați ucide între voi.” Atunci când ne spune: „Să nu furi,” ne spune de fapt: „Locul acesta ar fi mult mai bun dacă nu ați fura unii de la alții, nu v-ați minți ci ați fi sinceri unii cu alții, și dacă v-ați iubi unii pe alții așa cum vă iubiți pe voi, locul acesta ar fi extraordinar.” Dar noi ne uităm la aceste porunci ca și cum ar fi ceva groaznic, când noi știm de fapt în inimile noastre că sunt niște legi bune și sunt necesare. De aceea ne supără și ne enervăm când cineva încalcă aceste legi, pentru că ne afectează direct pe noi și pe alții. Ne enervăm și nu vrem să vedem dreptatea. Câteodată aproape că vrem să vedem mânia lui Dumnezeu revărsată peste cineva pentru că a încălcat aceste legi, pentru că sunt distructive. Dumnezeu ne spune că aceste legi sunt pentru noi. Problema, cred eu, e atunci când ne uităm la noi. Eu dacă mă uit în viața mea, știu că am încălcat aceste porunci, am încălcat multe porunci. Și să fiu sincer, e o latură din mine care se gândește cu groază cum ar fi să stau în fața acestui Dumnezeu extraordinar și măreț într-o zi și să-I dau socoteală. Nu mă prea gândeam la asta în trecut pentru că mă consideram o persoană bună. Mă gândeam că în comparație cu mulți alții eu sunt bun.
E ca și în liceu, dacă vă amintiți. Vine profesorul în clasă și spune că va da note. Te uiți în jur și vezi colegi care nu sunt la fel de inteligenți ca tine și respiri ușurat într-un fel, pentru că te gândești că în comparație cu ei, ești în regulă. Simt că facem același lucru în ce privește judecata. Ne uităm în jur și încercăm să găsim cei mai răi oameni pe care îi putem găsi și spunem, „Ce oameni răi! Dumnezeu îi va judeca!” Dar ce se întâmplă de fapt e că începem să ne simțim bine în privința noastră. În comparație cu ei noi părem destul de buni. Problema e că Dumnezeu nu ne va da note în funcție de activitate. Dumnezeu nu ne va alinia categorisindu-i pe unii mai răi decât alții. „Voi sunteți răi și veți merge în iad, iar voi sunteți buni și veți merge în rai.” Judecata lui Dumnezeu nu e despre asta. El de fapt ne aliniază legii Lui, și dacă te vei uita la legea Lui, nu-ți va lua mult timp să-ți dai seama că ești vinovat.
Gândește-te la ceva. Dumnezeu e Creatorul meu și al tău. El ne-a dat aceste legi pe care noi le încălcăm, așa că la sfârșitul vieților noastre, El are tot dreptul să ne pedepsească aspru, după cum consideră El de cuviință. El e Creatorul. Așa că ar fi foarte corect ca viețile noastre să se sfârșească cu pedeapsa Lui.
Însă îți voi spune cel mai extraordinar adevăr din lume. Trebuie să-l auzi! Ascultă-mă. Dacă nu ai băgat în seamă nimic din ce am spus până acum, trebuie să asculți ce voi spune în continuare! În ciuda oricărui lucru pe care l-ai făcut în viața ta, Dumnezeu încă te mai iubește! Și nu vrea să te pedepsească!
Mai mult, cel mai mare act de dragoste din toate timpurile a fost că Dumnezeu însuși și-a trimis Fiul pe pământ să ia chip de om și să fie atârnat pe o cruce. Isus a luat pedeapsa pentru păcatele noastre. Dacă nimeni nu ar fi fost pedepsit, Dumnezeu ar fi fost nedrept, pentru că păcatul a fost comis. Dar lucrul de neînțeles e că noi suntem cei vinovați, noi am păcătuit, și totuși Dumnezeu își pedepsește propriul Fiu pentru noi. De ce? Biblia ne spune că e din dragostea Lui cea mare. Acesta e cel mai extraordinar adevăr din lume, faptul că Dumnezeul universului te iubește.
Eu am crezut multă vreme că am înțeles dragostea lui Dumnezeu, că am crezut în aceste lucruri, dar apoi am avut copii. Și într-o zi m-am întrebat cum m-aș simți eu dacă mi-aș vedea una din fiice atârnată pe o cruce. M-am îngrozit doar la gândul că s-ar putea întâmpla asta. Încearcă să te gândești la persoana pe care o iubești cel mai mult pe acest pământ, și imagineazăți-o crucificată. E oribil! Dar dacă te gândești, Dumnezeu, Creatorul, a trecut prin asta pentru mine. E incredibil! Gândește-te! Ce altceva se compară cu asta? Serios! Eu mă simt bine să știu că cineva mă iubește, dar când mă gândesc că sunt iubit atât de mult de Creatorul a tot ce văd, simt că viața merită trăită. E extraordinar!
Ai o alegere de făcut. Dumnezeu vrea chiar acum să aibă o relație cu tine. Vrea să te ierte. Indiferent de ce ai făcut în viața ta, El te vrea. Dar tu trebuie să alegi să-L accepți. Mulți oameni cred că ei sunt buni, se consideră „oameni buni.” Problema e că noi nu ne vom judeca singuri. Nu contează ce crezi tu despre tine, contează ce crede Dumnezeu despre noi. Poate ne imaginăm că la sfârșitul vieții vom sta în fața unui bătrânel de pe un piedestal care ne va întreba ce părere avem despre noi. Iar noi vom răspunde: „Cred că am fost destul de bun la viața mea.” Greșim. Când Biblia vorbește despre Dumnezeu și despre sfârșit, spune că vom sta în fața unui Dumnezeu măreț care stă pe tron în fața căruia și îngerii se acoperă, strigând cât este El de sfânt. Vom sta în fața acelui Dumnezeu, și acel Dumnezeu se va uita la tine, și la legea Lui și îți spun că nu vei ieși nevinovat. Nu există cale de mijloc, ori vei fi vinovat ori nevinovat. Și cu toții vom fi găsiți vinovați!
E vorba de același Dumnezeu care spune: „Nu vreau să te pedepsesc, vreau să te iert, vreau o relație cu tine.” Nu vorbesc despre o religie. Nu îți spun să aderi la vreun cult, ci pur și simplu să vorbești cu Creatorul tău, să ai o relație cu El. Mai mult, Dumnezeu spune că noi suntem mireasa Lui. Ne oferă imaginea unei mirese care ne trimite cu gândul la intimitate, la dragoste, la o relație care e cea mai extraordinară relație pe care o putem experimenta ca ființe umane. E vorba de intimitate cu Creatorul nostru. E ca și cum Dumnezeul universului te-ar cere în căsătorie chiar acum, spunându-ți, „Te iubesc. Vreau să te iert. Vreau să petrec o eternitate cu tine. Voi șterge tot trecutul tău.” El ne spune că iertarea Lui se întinde de la est la vest, și merge până în adâncimile oceanului. Acolo se află toată mizeria trecutului. El vrea s-o lase în urmă și să înceapă o relație de la zero. Dumnezeu te imploră. Imaginează-ți că ar fi în genunchi cu un inel în mână cerându-ți să-L accepți: „Nu ai vrea să intri în relație cu Mine, Dumnezeul atotputernic?” Și tot ce trebuie tu să faci e să spui: „Da!” Atât. Să spui: „Da, vreau!”
Dacă auzi aceste cuvinte, nu te du la vreun slujitor, sau la diferiți oameni. Pleacă-te pur și simplu pe genunchi, sau du-te undeva unde să fii singur cu Dumnezeu și spune-I, „Te iubesc. Știu că am greșit, dar înțeleg acum că Fiul Tău a plătit pentru păcatele mele. Sunt copleșit de asta și vreau să-mi petrec eternitatea cu Tine. Vreau să încep această relație. Vreau să Te urmez.” Dar nu o spune dacă nu simți cu adevărat. Există oameni în toată America chiar acum care spun: „Da, eu cred în Dumnezeu. Îl urmez.” Dar dacă te uiți la viețile lor, nu vezi asta. Isus a spus: „Dacă M-ați cunoaște cu adevărat, ați păzi poruncile mele.” E vorba de încredere. Am încredere în acest Dumnezeu. Tot ce a făcut a fost spre binele meu. Mi-a dat viață, mi-a dat legile Lui, mi-a dat iertare. Așa că, cred că poruncile Lui sunt pentru binele meu. Asta se va vedea în modul în care îți trăiești viața. Ascultă-mă. Nu îți spun lucrurile astea de la mine. Acesta e mesajul Bibliei! E scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine! Ceea ce am spus nu sunt niște gânduri oarecare pe care ți le poți însuși sau nu. Întreaga ta eternitate depinde de asta! Astăzi poți fi sigur că vei merge în rai! Secretul nu e Isus plus fapte bune. Secretul nu e Isus plus ritualuri. E vorba doar de Isus! Calea nu e Isus și încă altceva. Dumnezeu ne-a dat o singură cale să scăpăm de mânia Lui și să ne bucurăm de prietenia cu El pentru totdeauna. Dumnezeul universului e înnebunit după tine și strigă după atenția ta! Așa că nu te întoarce pur și simplu la rutina ta! Aceasta ar putea fi cea mai importantă zi din viața ta! Oprește-te și meditează!