„Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu". (Romani 14:12)

   Când a fost pe pământ, Domnul Hristos a petrecut o mare parte din timp lucrând cu câte un singur om. El a parcurs pe jos distanţe mari doar pentru a se întâlni, de pildă, cu Zacheu, în Ierihon, sau cu femeia siro-feniciană, în ţinutul Tirului și Sidonului. El a fost preocupat de fiecare persoană; fiecare individ era și este unic înaintea Sa.

   În prezent se lucrează în cea mai mare parte cu masele, cu grupurile de oameni. Individul contează mai puţin decât sistemul din care face parte. Totuși Biblia subliniază foarte clar un mare adevăr, și anume, acela al responsabilităţii noastre individuale înaintea lui Dumnezeu. Când biserica gândește în locul nostru, când ea ne spune ce să credem și ce să nu credem, atunci presiunea organizaţiei ne distruge simţământul responsabilităţii personale.

   Apostolul Pavel ne îndeamnă să ducem „până la capăt mântuirea [noastră], cu frică și cutremur” (Filipeni 2:12). Avem datoria de a găsi soluţii la problemele noastre în mod individual înaintea lui Dumnezeu; nici acceptarea pasivă a adevărului, în ideea că toţi cred așa, și nici venirea la biserică alături de sute de alţi închi- nători nu ne poate șterge păcatele și nu ne poate da mântuirea. Este necesar să ne ducem mântuirea până la capăt printr-o pocăinţă personală, printr-o credinţă personală, printr-o ascultare personală. Nimeni nu se poate ruga în locul nostru. Nimeni nu poate citi Biblia în locul nostru. Nimeni nu poate sluji în locul nostru.

   Religia creștină lasă destul loc creativității. Imitarea comportamentului altcuiva nu își are locul aici. Este nevoie să înţelegem cu mintea noastră valoarea adevărului lui Dumnezeu, faţă de care suntem răspunzători și despre care dăm mărturie. Orice discuţie pe teme religioase este sterilă atâta timp cât nu punem pe primul plan răspunderea personală înaintea lui Dumnezeu.

   Femeia samariteană ar fi putut să-I întoarcă spatele Străinului de la fântână și să nu-I dea apă să bea. Ea a observat totuși în privirea și în cuvintele Domnului Isus o licărire din planul uimitor al Cerului pentru viaţa ei, și lucrul aceasta a responsabilizat-o.