Mesia S-a nascut
Autor: Simidreanu
Album: fara album
Categorie: Diverse
A fost o dată o fecioară
Curată și smerită fără de ocară
Maria se numea
Ea nicicând nu ar fi visat
Lucrul cel neașteptat.
Iubea curat și fără de osândă
Un tânăr credincios neîntinat
Cu suflet pur și fără de păcat
Iosif, fiu de negustor cinstit
Ce îl iubea pe Dumnezeu necontenit
Ei se logodira, nunta sta să vina,

Dar… într-o zi, în timp ce ea, treburile își făcea,
Apare o lumină, mai puternică decât o stea,
Și-i spuse blând, cu glas puternic totodat’
“- Marie nu te teme căci trecere ai căpătat
Înaintea cerului, înaintea Tatălui
Să porți în pântec pe-al lumii Imparat”!
“-Dar cum se poate căci eu nu știu de bărbat?”
Puterea Tatălui te va umbri,
Și-n tine se va zămisli,
Un prunc divin, căci chip de om va lua
Căci prin jertfirea Sa, va da mântuirea!
Făcându-se om totodat’
Să fie pildă peste ape și uscat!
Căci prin purtarea Sa în lumea păcătoasă,
Va fi o pildă vie printre lumea nemiloasă.

“-Facă-mi-se după cum grăiești
Înger care pe Tatăl îl slujești,
Care din cer te-ai coborât
Și ai ascultat al Tatălui cuvânt!”

Trecură zile, încetișor
Maria se gândea la al sau puișor
“Dar ce va zice lumea?
Cu pietre de m-ar omorî, crezând că-s necinstită,
Eu vreau să îl sjujesc pe Tatăl și sunt atât de fericită!”

Iosiv când a aflat, a fost tare tulburat,
Ce să facă să o lase?
Legea să n-o pedepsească
Pe iubita lui Marie?
Își pusese-n gând s-o lase în ascuns,
Ca nimeni să nu știe
Căci iubită lui Marie
Aștepta un prunc din curvie.

Dar iată că în visul lui apare
Îngerul Lui Dumnezeu
Și cu glasul blând îi zice:
“Iosife, fiul lui David
Nu te teme! Căci Dumnezeu Preaînalt
A zămislit în pântecul Mariei,
Un fiu de împărat,

Căci va naște un fiu,
Ce-L va chema Isus,
Căci va salva de moarte,
Prin sângele sau scurs,
Lumea păcătoasă
Care va crede-n El,
Și va primii iertare
Doar prin blândul Miel.

Căci asupra Sa El va lua,
Vina toată a lumii-ntregi,
Și lumea va scăpa,
De focul iadului nestins din veșnicii,
De diavolul viclean și mincinos,
Care nu doarme și atacă nemilos,
Ființa cea mai dragă “omul”.

Iar Iosiv îndată ce-a aflat,
Planul măreț al Dumnezeului Preanalt,
Îndată pe Maria o luă acasă,
Ca rușinea să-i fie ștearsă,
Știa că-i nevinovată,
Că-i curată, nepătata.

Cezar August
O poruncă a dat,
Ca lumea toată să se-nscrie,
Că toți să fie înregistrați.

Iosif și Maria la Betleem se suia,
Pe Maria pe măgăruș o punea,
Că să-i fie drumul mai ușor,
Findca era însărcinată cu al nost' Salvator.

Iată noaptea s-a lăsat ușor,
Maria-i venise vremea
Să aducă pe lume al ei puișor,
Dar unde va naște
Fecioara pe al nost' prinț?
Când toate usile's încuiate,
Nu au loc măcar pentru o noapte
Să poposească, că să-l nască
Pe Mesia! salvarea noastră?

O iesle... asta li s-au dat
Să îl aducă aici în lume
Pe Fiul Dumnezeului Preaînalt.

Azi este zi de sărbătoare,
S-a născut Isus Hristos,
A venit umil pe lume,
Pentru mine, pentru tine,
Dragostea și-a arătat,
El n-a venit în strălucire,
A venit umil pe lume,
Într-o iesle prea săracă,
Fără haine, fără apă.

Iosif și Maria plângeau,
Căci un Domn li-se nășteau,
Chiar Maria se gândea,
Și cu dor ea suspina,
Strângea tot ce auzea,
În inima sa.

Tu Marie te-ai gândit?
Căci un Domn ai plămădit
Prea curată și smerită,
Ai ales să fi supusă,
Chiar de te loveau cu pietre
Pentru necinstirea ta,
Ai ales să fi supusă
Și să naști pe Mesia.

Când lacrimile tale
Curgeau pe-obrazul tău,
Te gândeai tu oare,
Că este din splendoare
Și Dumnezeul tău?
El a venit ca jertfă,
Luând păcatul tău
Dorind să-ți dea în dar iertarea,
El fiu de Dumnezeu.
Păcatul aduce moartea,
Dar darul fără plată este El,
Veniți primiți salvarea
Ce-o căpătați doar de la sfântul Miel.



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/144143/mesia-s-a-nascut