Robul cui sunt?
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse
Rob al neprihănirii, ori rob al păcatului?
Romani 5:19,21. "Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. 21. pentruca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi Harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţă veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru."
Cunoştinţa despre păcatul lui Adam, este destul de răspândită în lume şi anume, că prin el, noi toţi, suntem sub păcat. Suntem păcătoşi, nu este nici un om fără păcat, născut din femeie pe acest pământ, ci toţi, suntem robi ai păcatului prin Adam. Omul păcătuieşte pentru că este păcătos şi nu e păcătos pentru că păcătuieşte. Aici, păcatul stăpâneşte dând moartea. Şi pentru că este omul păcătos, nu-i foloseşte la nimic nici chiar faptele bune pe care le-ar face într-o natură păcătoasă a omului vechi, ci trebuie schimbată natura omului vechi intr-o natură nouă, un om nou în Hristos.
2 Corinteni 5:17. "Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi."
Acum este vreo diferenţă înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce păcătuiesc mai mult, mai puţin, păcate mari, păcate mici, o viaţă trăită moral, cinstit, ori o viaţă trăită imoral şi urât?? Valoarea înaintea lui Dumnezeu o are nu omul bun, ci omul nou in Hristos, omul născut din nou. (Ioan 3:7). Cu diferenţa, cu păcatele mari şi mici se ocupă religia, ea, îi ţine pe oameni în captivitate învârtindu-i în jurul păcatului, şi a faptelor numai ca nu cumva să ducă păcatul la Isus şi să-i facă liberi de păcat şi liberi de robia păcatului care înfăşoară omul sufocându-l, şi ţinându-l captiv şi rob. Deci, singur Isus Hristos poate transforma (nu îmbunătăţi) natura omului dintr-un rob al păcatului, într-un rob al neprihănirii prin Harul pe care L-a adus la cruce, Harul însemnând că totul s-a făcut fără meritul ori implicarea omului, iar omul a devenit un nou om în Hristos. Mare lucru: "om nou"- un alt om. Harul stăpâneşte omul nou dându-i neprihănirea şi siguranţa vieţii veşnice. Acest om, are siguranţa că este mântuit prin jertfa Domnului Isus şi fără efortul şi faptele lui bune. Pentru faptele bune pe care Isus le-a pregătit pentru omul nou să le facă pe pământ, omul va primi la venirea Lui răsplătirle fiecărei fapte bune ori mai puţin bune.
Romani 6:18. "Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii."
Acum, când ai fost făcut rob al neprihănirii, prin ascultarea unui singur om Isus Hristos cine ar mai putea să te smulgă din mâna Lui? Chiar dacă, în viaţa ta, ar mai apărea vreun păcat, Isus, şi pe acela l-a plătit şi l-a luat asupra Lui la cruce, recunoşti că ai greşit dar nu te mai condamni, ci Îi mulţumeşti Domnului pentru marea Lui lucrare de la cruce făcută în dragostea Lui ieşită din comun. Iar când neprihănirea lui Isus stăpâneşte, dă viaţă pentru om care nu mai are în caracterul lui păcatul, ci neprihănirea şi caută în fiecare zi mai mult, mai mult să-I cunoască caracterul Domnului Isus şi să-I poarte chipul Său pe pământ.
Şi acum, concluzia: Printr-un singur om, (Adam), a intrat păcatul în lume şi noi toţi oamenii am fost făcuţi robi ai păcatului.
Este uşor de crezut. Apoi, printr-un singur om, Isus, am fost făcuţi neprihăniţi (sfinţiţi) robi ai neprihănirii prin credinţă. Asta e mai greu de crezut pentru că, omul ar mai vrea şi el să facă ceva pentru mântuirea lui, parcă nu ar fi destul jertfa Domnului. Cred că Domnul, urăşte religia, pentru că a luat slava de pe EL şi a pus-o pe ea şi oamenilor, le place acest lucru pentru că religia împarte slava cu ei când fac, fac şi ştiu, şi stiu...
Acum, al cui rob sunt: al neprihănirii ori al păcatului??
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/144830/robul-cui-sunt