Spre nevăzutul viitor grăbiți ne îndreptăm,
Fără să știm, ce, cum va fi, spre el înaintăm;
Un an în urmă a rămas și-un altul va veni
Și-oricât, oricine ar voi să știe cum va fi,
Nu va găsi nici un răspuns, chiar de-ar căuta mereu,
Răspunsul nu-l putem avea, ci doar El, Dumnezeu!
Trec mesele cu toasturi mii, serbarea ia sfârșit
Și-n prag vin zile ce-am dorit și chiar ce n-am dorit!
Atunci din nou ca în trecut privi-vom în Scripturi,
Fără exemple, teorii sau alte-nvățături;
Și cum ce spune Biblia avem întipărit,
Ne amintim de casa rea zidită pe nisip;
Ce vrea să-nsemne pe nisip cu toții bine știm,
Că-n viața fără Dumnezeu usor ne prăbușim;
O temelie pe nisip sub casă e un laț
Care-l întinde cel viclean și-l trage cu nesaț. .
În biata casă va intra nisipul mișcător
Ce toată o va destrăma în cele patru zări;
De sufletele ce-s în ea. . ah. . , oare ce va fi? . .
Strivite sub dărâmături oare vor mai trăi? . .
Răspunsurile se găsesc iar noi cu toții știm
Că doar pe stâncă de zidim cu Domnul nu murim!
Și pot veni talazuri mii și vânturi reci și ploi,
Știm că nu ne vom prăbuși, căci Domnul e cu noi!
Pe stâncă haideți să zidim cu toți surori și frați
Până ce sus pe nori de vis, de El vom fi luați!
Doar o fereastră să avem ca Noe către cer
Ca să putem cu El vorbi, să-L auzim pe El!
Ferestre-ascunse spre nisip, nicicând să nu zidim
Ci doar pereți din cei mai groși, ca ocrotiți să fim
De cel viclean care astfel de-ar vrea nu va putea
Să ne distrugă niciodat', oricât de mult ar vrea!
Fereastră doar spre cerul sfânt s-avem deci zi de zi,
De-acolo hrana, apa Sa mereu o vom primi;
Ce va veni o știe El dar noi, fiind ai Lui,
Vom fi păziți în clipa grea de brațul Domnului!
În părtășie noi să fim mereu, mereu cu El
Până ce prin fereastra Sa, ne vom 'nălța spre cer!