Orfanul

Umilinţe am înghiţit
De când ochii am deschis,
Cred că aşa mi-a fost sortit
Parcă, aşa mi-a fost scris...

De părinţi, n-am avut parte
Au plecat şi m-au lăsat;
N-au putut să mai suporte
Boala, ce m-a afectat...

Am stat singur, părăsit,
Fără să-i mai pot vedea.
Întristat, am suferit,
Nimeni, nu mă căuta...

Câţiva copilaşi ca mine,
Sufereau şi ei cumplit...
Nimeni nu ne voia bine
Noi, cu toţi am pătimit;

Pumni şi palme, şi picioare,
Le-am simţit pe pielea mea.
Nu puteam să spun "Mă doare!"
Căci, mai tare mă lovea...

Acei care trebuiau
De grija ca să ne poarte,
Tocmai ei, ne chinuiau
O vorba, nu puteam scoate.

Căci apoi, urma bătaia,
Pedeapsa chinuitoare,
Şi se stârnea hărmălaia
Şi nu mai primeam mâncare...

Numai Domnul ştie bine
Câte am mai îndurat;
El, seama de toate ţine
Ştie câte am răbdat.

Dar o rază de lumină,
Am zărit de undeva...
Norocul avea să vină
Chiar la mine, se oprea.

O familie minunată,
Înspre mine s-a uitat;
Şi atunci am simţit de îndată,
Că ceva s-a întâmplat...

Un om bun şi credincios,
S-a oprit şi mi-a vorbit;
Vedeam că sunt norocos,
Că la mine, s-a gândit.

S-a interesat de mine
Cu ochi blânzi, m-a cercetat;
M-am simţit atât de bine
Că sunt, în seamă luat.

Mi-a vorbit de Dumnezeu
Şi mi-a spus că mă iubeste
Să Îl chem când simt că-i greu
Căci El, nu mă ocoleşte...

Sfatul lui l-am ascultat
Şi tot mai des mă rugam;
Ei din nou m-au căutat
Eu tot mai schimbat, eram...

Duhul Sfânt mă cerceta
Şi eu, încet m-am schimbat.
Când greşeam, El mă mustra
Dar eu, nu m-am supărat.

Astăzi, mă simt fericit
Am o casă, mi-e uşor,
Şi doi părinţi mi-am găsit
Care, numai bine-mi vor!

Care-mi aduc mângâiere,
Când mă văd în suferinţă,
Când simt că am vreo durere,
Se roagă cu stăruinţă.

Şi mă simt mai sănătos
Fiindcă știu că sunt iubit!
Merg pe cale cu Hristos,
Şi sunt cel mai fericit!

Amin

Câmpia Turzii, 2 ianuarie 2016