În noaptea-ntunecimii și-a patimilor grele,
Lucea pe cerul slavei o stea din Răsărit,
Și-o cuprindeam cu ochii în gândurile mele,
Căci ea vestea un Rege ce-n lume a venit.

Era o stea măiastră, și strălucind prin aștrii,
Mi-a pus o bucurie în sufletu-ostenit
Și mi-a vorbit de Pruncul Cel Sfânt cu ochi albaștri,
Și-atât noian de pace în inimă-am avut...

Nu îmi luam privirea de la a ei lucire,
Era mai minunată ca mii de sori aprinși,
Căci ea vestea prin stele a Domnului venire,
Cu ochii ei de pară ce mă priveau destinși.

Dar printre mii de raze ce-mi străbăteau privirea,
Eu am văzut o Cruce pe cerul de granit,
Și trei piroane care au răstignit Iubirea...
...Mi-au arătat în taină, că Domnul ne-a iubit...

E-aceeași stea frumoasă ce astăzi ne conduce,
Nu spre o iesle rece, nici spre un Sfânt Sălaș,
Ci-n raza ei măiastră, noi mergem pân' la Cruce,
Să plângem răstignirea Acelui Copilaș.

Din nimbul Sfânt al Crucii pe care-a stat Mesia,
Curg râuri de izvoare săpate în răni de cui,
Ca noi să ne petrecem în Ceruri Veșnicia,
Și să avem iertarea, primind iubirea Lui.

26 decembrie 2015
Alina Apostoaie (Alinador)