În îndurarea Ta
Autor: Sabadac Viorel
Album: Din mila Domnului
Categorie: Trezire si veghere
În îndurarea Ta
În îndurarea Ta, atunci când prin lume fără țel rătăceam
Și când plăcere găseam, în lucrurile pe care cu nesaț le făceam,
Când cu trecerea timpului în păcat tot mai mult mă afundam,
Și când speranță de mai bine în viață nu mai aveam,
Ai apărut Tu la orizontul meu de mult parcă apus,
Și-o nețărmuită pace în inimă mi-ai adus.
Astăzi așteptările mele își au în Tine izvorul,
Căci numai Tu poți să-mi astâmperi din inimă dorul.
Dorul, de a mă înnoi tot mai mult prin Cuvânt,
Căci doar prin El sunt schimbat în ceea ce sunt,
Și de a fi alături pentru totdeauna cu Tine în paradis,
Așa după cum la toți câți te iubim ne-ai promis.
Atunci când pentru noi împreună cu Tatăl Lucrai
Și când din Cuvânt pe toți cei ce voiam ne Învățai,
Cu privire la tot ce vom avea de suferit,
Pentru Tine, Cel ce pe cruce pentru noi Ai murit.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/145579/in-indurarea-ta