Omule, ce stai în lume
Autor: Ica Dragoi
Album: Siguranţa mântuirii
Categorie: Evanghelizare
Omule, ce stai în lume și trăiești nepăsător,
Oprește-te azi o clipă, gândește la Creator.
La Acel ce ţi-a dat viață, te-a vegheat din cerul Său,
Ți-a lungit firul vieții, te-a păzit de tot ce-i rău.

Urma pașilor privește-ți, și vezi pe unde-ai umblat,
De-ai mers pe-o cale greșită, astăzi poți să fii iertat.
Te-ntrebi cum? Vino la Isus, iertare îți dă în dar,
A plătit El pentru tine, sus pe cruce la Calvar.

Nu mai sta în nepăsare, vino ca să fii salvat,
Să scapi de-ale iadului flăcări, de povară și păcat.
Dumnezeu te cheamă astăzi, ca să vii la crucea Lui,
Astăzi încă se mai poate, este timpul harului.

Vino pe calea vieții, vino așa cum te găsești,
Isus îți dă mântuirea, poți în dar să o primești.
Meditează astăzi bine, gândește la viața ta,
Aici pe pământ e scurtă, veșnicia va urma.

De te `mpaci astăzi cu Isus, vei fi veșnic fericit,
Vei moșteni sus în ceruri, loc de Domnul pregătit.
Iar de nu asculți chemarea, şi rămâi în nepăsare,
Vei moșteni iadul veșnic, loc de chin și de pierzare.
Amin

Ica Drăgoi
18.01.2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/145580/omule-ce-stai-in-lume