Pogorârea  Duhului  Sfânt  Fap. 2: 1- 21

 1). Introducere[1].  Împărţirea Sfintei Scripturi se face în două: Vechiul Testament şi Noul Testament. În cartea Genezei primul capitol vorbeşte despre Creaţie, Căderea ocupă 2 capitole, şi celelalte capitole ne vorbeşte despre Răscumpărare. De asemenea avem 3 mari perioade : Perioada Tatălui,  în care vedem voia Sa povăţuitoare şi voia Sa hotărâtoare, în care duce planurile Sale la capăt, Perioada Fiului care face o lucrare de Răscumpărare, şi Perioada Duhului Sfânt, care aplică această lucrare de răscumpărare şi sfinţire oamenilor. Cu alte cuvinte Tatăl creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără, şi Duhul Sfânt face o lucrare de sfinţire. Ne aflăm în perioada Duhului Sfânt. Faptele Apostolilor [2] este adesea numită şi cea de-a cincea evanghelie și este o prelungire a Evangheliei după Luca.  Ultimele evenimente relatate în Evanghelii despre Isus în  Matei este relatată Învierea, în  Marcu  ne prezintă Înălţarea la cer, în Luca  apare făgăduinţa Duhului Sfânt, și în Ioan  ni se spune despre făgăduinţa celei de-a doua venire.  Primul capitol din Faptele Apostolilor se referă la toate aceste evenimente. Marea însărcinare misionară încredinţată celor care-l urmează pe Hristos dată în Evanghelii este confirmată în Faptele Apostolilor.  Cartea Faptele Apostolilor denumită și Cartea Duhului Sfânt ne furnizează o scară pe care putem situa Epistolele Noului Testament. Cartea Faptele Apostolilor este o trecere între Evanghelii şi Epistole. Noul Testament fără Faptele Apostolilor ar lăsa impresia unui abis adânc. “Dacă Faptele Apostolilor ar dispărea, nu am avea ce să așezăm în loc.” spune Howson

 Autorul cărţi: este doctorul Luca, cel care a consemnat cea de-a treia Evanghelie (Fapte 1:1). Sir William Ramsay declară că Luca este cel mai mare istoric al epocii trecute sau moderne.  Data scrierii este aproximativ în anul  63 d. H.

 Faptele Apostolilor acoperă o etapă de aproximativ 30 de ani. Această scrisoare constituie explicație inspirată a începuturilor Bisericii. Dacă Geneza spune despre obârșia universului fizic, Faptele Apostolilor scrie despre proveniența făpturii spirituale al lui Isus Hristos.

 Versetul cheie este  “Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Fapte 1:8)

 Cacarteristici  ale Evangheliei sunt :  Evidenţierea Domnului Isus Hristos,  evidenţierea Duhului Sfânt.  Isus Hristos a făgăduit să trimită Duhul Sfânt (Ioan 7:37-39; 17; Fapte 1:8). Aceasta este perioada în care lucrează Duhul Sfânt. Faptul impunător cu vedere la această perioadă este prezenţa Duhului Sfânt în cei credincioşi (1 Cor. 6:19). De asemenea se manifestă puterea Bisericii și se  evidenţiază Biserica, vizibilă şi invizibilă ca o nouă instituţie.  Este importantă și scoaterea în evidenţă a locurilor  începând din Ierusalim şi până la Roma. Un lucru deosebit este importanţa acordată numelor persoanelor și doctorul Luca menţionează numele a 110 persoane. Se remarcă și proeminenţa învierii, care este punctul central al predicării în Evanghelie. Este de remarcat și importanţa acordată lui Petru în prima parte şi lui Pavel în a doua secțiune iar în mod ciudat, ceilalţi apostoli sunt omişi.

 Titlul  corespunzător pentru această scriere istorică prezintă cea mai mare problemă. Iată câteva exemple: “Faptele Apostolilor” în Versiunea autorizată şi versiunea revizuită a Bibliei americane, precum şi Codex Vaticanus.  Un alt titlu este “Faptele Domnului cel Înălţat şi Glorificat” Primele două versete din Faptele Apostolilor ne oferă cheia problemei: “Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.” Faptele Apostolilor se  poate denumi și cu Faptele Duhului Sfânt.

 2). Trinitatea[3].  Este un concept  dezvolta mai târziu de către Biserică, deși acesta se afla pe paginile Sfintei Scripturi. A fost necesar să treacă valurile de prigoană și un timp suficient de mare ca Biserica să-și clarifice învățăturile. Este un concept pe care omul nu îl poate înțelege doar să îl accepte. Cele Trei Persoane ale Trinităţii, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, sunt una în Esenţă, în care  ( 3=1 şi 1=3 ),  dar există subordonare în lucrarea de slujire, Fiul ascultă de Tatăl şi uneori de Duhul Sfânt. Este ceva dincolo de priceperea noastră şi nu se poate inventa. Matematica lui Dumnezeu diferă de matematica omului. În închinare şi rugăciune,  apelăm la toate cele trei Persoane ale Trinităţii şi se evită extremele. La Botezul lui Isus au fost prezente toate cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Matei 3:16  De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. 17  Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Isus Hristos în apă, Duhul Sfânt în chip de porumbel, şi Glasul Tatălui din cer.

 Duhului Sfânt[4] exista din veșnicie ca a Treia persoana din Dumnezeire (Fapte 5:3-4), si este egala in esență cu Tatăl si cu Fiul (Matei 28:19; 2 Cor. 13:14).  El poseda atributele personalității:

 Duhul Sfânt ca Persoană posedă inteligenţă, voinţă, emoţii: Ioan 14:26  Dar mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Duhul Sfânt poate fi întristat. Efeseni 4:30  Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. El poate fi minţit (Fapte cap 5), Există păcatul Blasfemiei Matei 12:32  Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. El posedă voinţa, 1Corinteni 12:11  Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. Duhul Sfânt comunică. Faptele Apostolilor 8:29  Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te, şi ajunge carul acesta!” Duhul Sfânt este  adevăr  1 Ioan 5:7  (Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt.) El este atotștiința 1 Corinteni 2:10  Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. El posedă  atotprezența (Ps. 139:7-10),  și  atotputernicie Geneza 1:2  

 Divinitatea Duhului Sfânt[5] : Există numeroase exemple : Referiri interschimbabile între Duhul Sfânt şi Dumnezeu, în (Fapte cap 5). Duhul Sfânt posedă calităţi ale lui Dumnezeu ca : Eternitate Evrei 9:14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu! Omniscienţă Ioan 16:13, Când va veni mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. Putere (Romani.5.) Geneza 1:2  Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. El convinge omul de păcat şi face regenerarea „Naşterea din Nou”. Numele Lui este folosit la masculin.

 Lucrările Duhului Sfânt sunt numeroase :  

 In legătura cu lumea, El a fost activ in creaţie (Gen. 1:2), îl inalță pe Hristos (Ioan 16:14), lămurește oameni (Ioan 16:7-11), si opreşte păcatul spre a nu se afirma in toata forța lui (2 Tes. 2:6-7).  

 In legătura cu Scriptura, El a fost agentul activ in inspiraţie (2 Pet. 1:21).  

 In legătura cu cei credincioşi El regenerează (Ti. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (fes. 1:13), controleze (fes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14;Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15);  si este arvuna noastră (Efes.1:14). 

 Duhul Sfânt[6], (ruah), însemnă vânt, suflare, forţă, putere divină.  El se manifestă vizibil în : limbi ca de foc, chip de porumbel, vâjâit ca de vânt. El a însemnat prezenţa lui Dumnezeu şi separare şi consacrare pentru ucenici. Ungerea cu Duhul Sfânt înseamnă a fi îmbrăcat cu putere, un început de misiune şi  darul vorbiri în limbi . Vorbirea în limbi este o manifestarea a Duhului Sfânt, este un semn, şi este un dar. Există şi alte daruri ale Duhului Sfânt, aflate în  4 liste ale darului Duhului Sfânt : 1 Petru 4:11. Rom. 12: 6-8, Efeseni 4:11, 1 Cor. 12: 4-11. A stărui, pentru primirea darului vorbirii în limbi, contrazice ideea de Dar. Duhul sfânt este Suveran, şi dă daruri cui voieşte pentru zidirea Trupului lui Hristos.

 3). Pogorârea Duhului Sfânt.[7] Ziua Cincizecimii, este  sărbătoarea care avea loc la cincizeci de zile după sărbătoarea primelor roade.  Din cauză că  Paştele a fost împlinit în moartea lui Hristos şi sărbătoarea primelor roade a fost împlinită în învierea lui Hristos, noi credem că sărbătoarea Cincizecimii reprezintă împlinirea unui lucru. Împlinirea e constă în Naşterea Bisericii, și este ziua în care a luat fiinţă Biserica. Pavel face referire la acest lucru în 1 Cor. 5:7: “căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit”.  Când a venit Duhul Sfânt, nu era vizibil. Această participare s-a simţit prin două dintre căile de acces a informaţiei în om,  prin văz și auz.  De asemenea limbile erau ca de foc. Botezul cu foc însemnă  altceva și se referă la Mânia lui Dumnezeu. ( vezi Apocalipsa). S-a mai întâmplat un lucru remarcabil în care ni ne spune că toţi s-au umplut de Duh Sfânt. Domnul Isus le promite acest botez în Fapte1:4-5. Există câteva etape în viața credinciosului care trebuie împlinite. În primul rând omul trebuie să se Nască din Nou lucru pe care Isus îl spune în Ioan 3:5. În al doilea rând este necesar ca ei să fie locuiți de Duhul Sfânt (Romani 8:9). Apoi există pecetea Duhului Sfânt în momentul în care omul crede în Hristos ( Efeseni 1: 13-14).  În al patrulea rând ei au fost botezați cu Duhul Sfânt, lucru prevestit de Ioan Botezătorul (Luca 3:16). Aceste este începutul Bisericii și credincioșii sunt clădiți în Trupul lui Hristos. În Ierusalim se aflau în Ziua Cincizecimii oameni cucernici din mai multe neamuri și sărbătoarea era motivul prezenței lor acolo. Când s-a auzit sunetul acela deosebit ( vâjâit ca de vânt), mulțimea a rămas încremenită din trei motive.  Primul era sunetul deosebit, al doilea lucru erau limbile ca de foc, și al treilea lucru era faptul că fiecare om auzea vorbirea în limba și dialectul din care făcea parte. Se poate remarca faptul că erau omeni de pe trei continente și nații deferite ca Parţi, Mezi, Elamiţi, Cretani şi Arabi, iudei,  prozeliți, și era limbi în care se înțelegea cea ce se spunea.  Reacția lor a fost una de uimire, fiindcă cei care vorbeau erau bărbați din Galilea, și nu găseau o explicație a acestui fapt. Dar era și altă categorie care au râs și au făcut afirmația eronată că cei care vorbeau erau plini de must, lucru care nu se potrivea cu ceasul al treilea din zi.  Petru se ridică în picioare  pentru a se apăra. Trebuie să remarcăm faptul că Biserica de atunci era compusă numai din evrei, a fost inaugurată la Ierusalim și de acolo mai târziu s-a extins în toată Iudeea. Înainte li s-a poruncit să ducă mesajul până la marginile Pământului ( Matei 28:18-20).  Pavel folosește pe prorocul Ioel ca referință, dar care în realitatea nu corespundea cu ziua respectivă. ( Ioel 2:28-32)  El spune că nu este ceva neobișnuit în ceea ce se întâmplă, dar că se vor întâmpla. Ioel se referă de fapt la Ziua Domnului, care începe cu Necazul cel Mare, în Escaton. Dar în ziua cincizecimii noi asistăm la Nașterea Bisericii, prin ucenici, care este o lucrarea a Duhului Sfânt. De atunci încolo vorbim despre Istoria Bisericii.

 4). Predica lui Petru[8].  Predicarea însemnă în esenţă două lucruri. Perdicarea expozitivă care însemnă predicarea pe un text dat şi o explicare concretă şi la subiect a lui şi predicarea tematică în care se ia o temă şi se dezvoltă în limita timpului acordat. De asemenea predicarea tematică se aplică și Doctrinelor Scripturii, dar fiind foarte vaste, exisă o concentrare inevitabilă a lor urmărind în primul rând esența dar tot în limita timpului disponibil. Dar trebuie făcută precizarea faptului că noi predicăm pe Isus Hristos cel Răstignit. În mod incontestabil există o ordine în alegerea a ceea ce predicăm. Hristos este centrul predicării, urmează Doctrinele centrale ( Soteorologie, Pneumatologie, Harmtologie, etc ), și abia apoi se predică din alte învățături ca exemplu ”batic sau cordeluță”. Nu se inversează ordinea, iar dacă se face și se ajunge să se facă normă și  conduită în biserică, rezultatul este catastrofal la nivelul spiritului uman.   Dacă astăzi predicarea însemnă explicarea Cuvântului lui Dumnezeu, Petru în predica sa trebuie să demonstreze israeliţilor faptul că Isus Hristos era Mesia, cel promis în Sfintele Scripturi. Faptele Apostolilor 2:22-24. 22  Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; 23  pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul Hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. 24  Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.

 El explică venirea Duhului Sfânt, ca o  împlinire a prorocului Ioiel 2: 28-29.  De asemenea este o confruntare a omului cu păcatul: voi l-aţi răstignit, noi l-am răstignit. Faptele Apostolilor 2:36  Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”  Confruntarea cu păcatul este  necesară pentru a rezulta și o pocăință adevărată.

 De asemenea există o conştientizare a păcatului, făcută de Duhul Sfânt: Faptele Apostolilor 2:37  După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” 38  „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Petru  a fost mesagerul, şi Duhul Sfânt lucrează prin oameni.  Oamenii au conștientizat păcatul din inima lor și au dorit o rezolvare a lui.

 Rezultatul a fost uluitor : Faptele Apostolilor 2:41  Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete. Atunci s-a născut Biserica şi funcţiile unei biserici adevărate trebuie să fie aceleaşi ca şi a bisericii din primul secol. Faptele Apostolilor 2:42  Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni. Acesta este tiparul de practică creștină a bisericii primare, stâlpii de susținere a biserici și dacă o sectă sau cult se abate de la ele nu cred că mai reprezintă o biserică adevărată. De asemenea este valabil și versetul care spune așa : Matei 18:20  Căci acolo unde Sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, Sunt şi Eu în mijlocul lor.” Dacă sunt alte motive care adună oamenii când este vorba de închinare, aceea nu se poate numi biserică.

 Rusaliile pot fi considerate ziua de naştere a Bisericii, 40 de zile de l-a Înviere, şi corespundea cu Sărbătoarea Cincizecimii şi a Roadelor din Vechiul Testament. Ekklesia înseamnă adunarea credincioşilor. În Vechiul Testament Dumnezeu era acela care vorbea și poporul asculta. În Noul Testament Dumnezeu vorbește prin vocea predicatorului. Biserica este Trupul lui Hristos şi Capul Bisericii este Hristos. Coloseni 1:18  El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Se face diferenţă între biserica locală, sau clădirea bisericii şi  Biserica invizibilă care este formată din cei care s-au Născut din Nou. ”Biserica adevărată este Biserica universală,^[9]  și nu este o organizaţie pământească vizibilă ci este organismul viu, spiritual, al celor mântuiţi, adică a celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou (Evrei12:23, Efeseni 1: 22-23). Ei întemeiază totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau categorie socială, din toate perioadele din cer şi de pe Pământ”.

5). Concluzii. Faptele Apostolilor este o continuare a Evangheliei după Luca şi este scrisă de acelaşi autor. Ea se poate denumi şi Faptele Duhului Sfânt, şi se termină în mod abrupt. Sau autorul nu a mai avut ce scrie, sau i s-a întâmplat ceva. Ea ne spune cum s-a  născut Biserica şi cum s-a extins în Imperiul Roman. Şi astăzi încă trăim în perioada Duhului Sfânt. De fapt au exista trei mari perioade care în mod concentrat se rezumă la Perioada Tatălui, Perioada Fiului și Perioada Duhului Sfânt

Duhul Sfânt este o Persoană a Sfintei Treimi, posedă atributele divinităţii, şi se prezintă atât ca Persoană , cât şi ca Putere. El se regăseşte atât în Persoana Tatălui cât şi a  Fiului. Ele  trăiesc în armonie şi în dragoste. Trinitatea nu se poate înţelege ci doar accepta. Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul sfânt face lucrarea de sfințire în viața credinciosului și a bisericii. Acest lucru este spus la modul concentrat și din perspectiva umană. Și totuși Persoanele Trinității nu acționează independent una de alta.

 În închinarea sau rugăciunea credinciosului trebuie să existe o stare de echilibru  cu privire la Persoanele Trinității. Te poți ruga sau închina  liber lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, fără să face ceva greșit. Se pare că totuși în practicile noastre, Dumnezeu ca Tată și Fiul care s-a Întrupat îi simțim mai aproape de noi.

 Mântuirea vine prin Har, dar poate fi însuşită prin răspunsul credinţei omului  la invitaţia lui Dumnezeu şi  prin perseverenţă până la capăt. Există 2 pericole esenţiale în care poare să cadă credinciosul. Credincioşii pot să devii subiectivi şi în mod nejustificat pentru a renunţă la o bază intelectuală solidă în Sfânta Scriptură, îşi  folosesc latura emoţională, autosugestie, etc. Alţii vin cu pretenţii de obiectivitate exagerate, cunosc foarte bine Scriptura, dar fără o schimbare a inimii. Duhul Sfânt aplică în mod diferit aspecte ale mântuirii la modul personal. El  creează un echilibru între subiectivitate şi obiectivitate. De asemenea  există un ataşament personal  faţă de Isus Cristos. Credinţa creşte odată cu cunoaşterea şi poate fi mică sau mare. De asemnea credinţa şi pocăinţa sunt inseparabile. Mai mult şcoala credinţei  este guvernată de dascăli ai credinţei: Abel Enoh, Ilie, Daniel, Ghedeon, Moise, David,  Isaia Ieremia, etc. Dar în  şcoala de astăzi lucrurile s-au schimbat în rău şi asistăm la un schimb de informaţie,  se produce o ruptură între ceea ce vorbim şi ceea ce suntem. Astfel  apare un aspect negativ în care se pierde aspectul relaţiei în ambele sensuri, pe verticală şi pe orizontală.

 Ziua Cincizecimi, sau sărbătoarea Rusaliilor, este şi ziua de naştere a biserici, care pentru creştini a primit denumirea de Pogorârea Duhului Sfânt. Ea vizează şi un eveniment escatologic : v.19  Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pămînt, sînge, foc şi un vîrtej de fum; v.20  soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită. v.21  Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.``

 Duhul Sfânt Îl face pe Dumnezeu şi pe Hristos, prezent în viaţa creştinului şi a Bisericii. El ne confruntă cu păcatele. De asemenea produce Naşterea din Nou. Este o lucrare a Lui dar şi o acceptate a omului. El produce o lucrare de sfinţire în viaţa credinciosului şi pecetluieşte pe cei care s-au Născut din Nou. Trebuie să dorim să primim darurile Duhului Sfânt şi El fiind Suveran, le dă cui voieşte pentru zidirea Trupului. Vorbirea în limbi este doar unul dintre daruri, şi este şi un semn. A stărui în cererea unui anumit dar este o contradicţie în termeni. Așa cum am mai spus există şi alte daruri ale Duhului Sfânt, aflate în  patru liste ale darului Duhului Sfânt  (1 Petru 4:11. Rom. 12: 6-8, Efeseni 4:11, 1 Cor. 12: 4-11), care sunt date pentru zidirea Trupului lui Hristos care este Biserica și nicidecum pentru apanajul unor persoane în folosul lor. Isus Hristos este Capul Biserici.

 Azi şi numai trebuie să ne uităm în primul rând la Roada Duhului Sfânt : Galateni 5:22-23. 22  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.          Pe de altă parte Lucrarea Duhului Sfânt nu este limitată de timp, El poate face minuni şi astăzi.

 Bibliografie:

O scurta mărturisire de credinţă scrisa de Beniamin Cocar

Sait http://www.twrro.ro/Itinerar_Biblic.html

Sait http://www.baptist-tm.ro/

 Ardelean Viorel

 [1] Ardelean Viorel