Înstelare
Autor: Victor Bragagiu
Album: Cărare de suflet
Categorie: Diverse
Când ceru-ntreg e numai stele
Îl simt de mine-așa aproape
De parcă sufletu-mi din ele
Porni-nsetat să se adape.

Din liniștirea fremătândă
Ce le-o aud doar în privire
O stare gingașă și blândă
Învăluie întreaga-mi fire.

Și îmi dispare orice jale
De existența-n neputință,
Iar corurile triumfale
Sună înalte în Credință.

Nebănuite infinituri
Mă-ncurajează-apropiate
Că eu din frică și din rituri
Pornesc să-ncep o libertate.

Ce-mi spune despre măreție
Și frumusețe peste seamă
Că poezia-n melodie
Simplu cu dragoste mă cheamă.

Eu nu pot, însă vreau a crede
Măcar că-s fără importanță
Că peste lumea-albastră-verde
Mai ninge dalb încă-n Speranță.

Și fulgii ei mai vin în inimi
Ce-s încântate pământește,
Că și, de nu ne știe nimeni,
El ne ascultă și iubește.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/146217/instelare