Puteți câștiga războiul cu îngrijorarea. Puteți lăsa zbuciumul în trecut. Credem că Dumnezeu scrie un nou capitol în viața voastră și în viața mea, capitol în care îngrijorarea scade permanent, iar pacea crește constant. Dumnezeu are un remediu pentru îngrijorarea noastră, o prescripție. Această prescripție se găsește în Filipeni 4. Cuvintele vor apărea pe ecran – unii dintre voi ați memorat deja pasajul – și vă invit să spuneți pasajul cu voce tare cu mine. Îl vom parcurge în această vară frază cu frază. Sper ca aceste cuvinte să vă ajute să înțelegeți soluția lui Dumnezeu pentru îngrijorare. Sunteți gata? Îndreptați-vă spatele, umpleți-vă plămânii cu aer, inimile cu speranță, rostiți cuvintele din suflet. Dacă știți pe de rost, închideți-vă ochii și vedeți cum vă descurcați. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic, bucurați-vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”
 

    Doamne, fă ca aceste cuvinte să se scufunde în inimile noastre precum ploaia de vară este absorbită într-un pământ uscat, aducând viață. Tată ceresc, dăuiește-ne capacitatea spirituală să ne ocupăm de îngrijorare. Știm că îngrijorarea apare o dată cu viața, dar ea nu trebuie să ne ia viețile. Deci ne rugăm să putem găsi bucuria în Tine, ca bunătatea noastră să fie cunoscută de toți, să fim conștienți de prezența Ta. Să aducem la cunoștința ta toate cererile noastre, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și să anticipăm pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, să medităm la lucrurile la care Tu vrei să medităm. Îți mulțumim, Doamne. Iartă vorbitorul nostru, păcatele lui sunt multe. Și ajută-ne să-L vedem pe Hristos. Doar pe Isus. Prin Hristos ne rugăm și toată biserica spune „amin”.
 

    Ei bine, data viitoare când discutați despre eroii care au salvat lumea și care nu au fost aclamați de nimeni, puneți pe lista voastră și numele Vasili Arkhipov. În 1962, Vasili Arkhipov a fost șeful de personal pe patru submarine rusești care au apărut cu scopul de a distruge lumea. Cele patru vase făceau parte din flota sovietică de nord și au fost lasate în apă în 1962 sub acoperământul unor secrete. Comandanții sovietici au dat fiecărui căpitan în parte un set de instrucțiuni secrete într-un plic pe care trebuiau să-l deschidă doar după ce erau pe mare. Cei din această croazieră au crezut că erau trimiși într-un antrenament pe coasta siberiană. Aveau să învețe că se îndreptau, de fapt, la 5000 de mile înspre sud-vest pentru a proteja orașul Havana din Cuba. Următoarele trei săptămâni au pus la încercare tăria de caracter a celor mai sărați marinari. Pentru a se mișca mai repede, au ales să călătorească la suprafața apei și au navigat direct în mijlocul uraganului Daisy. Valurile de 15 metri i-au lăsat pe oameni îngrețoșați și au compromis sistemele de operare. Apoi au dat de apele calde, iar submarinele erau create pentru apele polare de pe coasta Rusiei. Nu erau pregătite pentru climatul tropical. Nu aveau sisteme de climatizare pentru a menține o temperatură confortabilă. Drept urmare, în unele vase temperatura crescuse până la 50 de grade Celsius. Echipajul s-a luptat cu căldura, cu claustrofobia, iar pe când s-au apropiat de coasta Cubei, putem spune că erau îngrijorați. Erau necăjiți, erau stresați. Apoi au sosit instrucțiunile încriptate ale lui Moskal să nu protejeze Havana, ci să patruleze coasta Floridei. Au intrat în apele Americii și imediat ce au făcut asta, flota americană a fost asupra lor. În 27 octombrie au realizat că erau înconjurați de o sumedenie de vase americane și trebuia luată o decizie. Americanii începuseră deja să stabilească creanțe. Rușii credeau că sunt atacați. Acesta este momentul în care căpitanul și-a pierdut contolul. Căpitanul sovietic al celor patru submarine și-a adunat ofițerii și a făcut următorul anunț: „Îi vom arunca în aer în acest moment. Nu ne vom face de rușine propria armată.” Ceea ce nu știau americanii despre aceste patru submarine – și ceea ce nu v-am spus nici eu până acum – este faptul că fiecare dintre acestea aveau asupra lor o torpilă nucleară. Fiecare din aceste torpile aveau capacitatea să arunce în aer un întreg oraș. Căpitanul a dat ordinul să se lanseze torpilele la doar câteva mile de coasta Floridei. Dacă nu ar fi fost Vasili Arkhipov, cine știe ce s-ar fi întâmplat. Dar el s-a ridicat și a vorbit. Amintiți-vă, el era șef de personal. El a chemat căpitanul să stea deoparte. Vasili Arkhipov este amintit ca un om mai în vârstă, cu vorba blândă, foarte respectat. A cerut să stea de vorbă cu superiorul său câteva minute. Și, cu tot respectul, i-a cerut să se mai gândească la comanda dată. „Nu ar fi bine din partea noastră să vedem ce au de gând americanii?” Și și-a convins superiorul să permită vaselor să iasă la suprafață și acolo au fost „primiți” de americani. Nu au fost luat captivi, de fapt, nici nu știm ce au avut americanii de gând deoarece, în câteva minute, vasele s-au scufundat din nou și au putut să se întoarcă în Rusia. Această poveste a fost ținută ascunsă până în anul 2002. Și mulți istorici l-au prezentat pe Arkhipov ca pe un erou neaclamat. Directorul arhivelor naționale a spus: „Lecția din acest eventiment este că un tip pe nume Vasili Arkhipov a salvat lumea.”

    Voi nu aveți de petrecut trei săptămâni într-un submarin rusesc torid. Dar s-ar putea putea să petreceți trei luni purtând o povară grea în timpul unui semestru. Puteți avea un an dificil, navigând contra vânturilor dificile ale unei situații economice dificile. Puteți petrece luni la marginea patului unui copil bolnav sau a unui părinte bătrân. Puteți petrece săptămâni de-a rândul luptându-vă cu îngrijorarea. Și veți fi tentați să apăsați butonul. Nu butonul de lansare al unei torpile, ci butonul mâniei voastre, al emoțiilor voastre. Veți fi tentați să dați drumul în atmosferă la acuzații, la amărăciune, la mânie. Și-i puteți răni pe alții ca rezultat al lipsei de verificare a nivelului de îngrijorare. Sunt curios, câți dintre voi ați suferit din cauza îngrijorării neînfrânate a cuiva? Și mă întreb cât de multe dezastre au fost evitate datorită unor oameni ca acest erou neaclamat care au fost în stare să își păstreze calmul, în timp ce restul lumii și-l pierdeau?

    Apostolul Pavel are o frază pentru această abilitate. Puteți să completați pe foile voastre. Haideți să vedem care a fost îndemnul lui Pavel. El ne sfătuiește să avem o liniște contagioasă. Liniște contagioasă. „Blândețea voastră să fie cunoscută de toți.” Acest cuvânt, „blândețe”, înseamnă literal „echilibru”, „gândire clară”, sub control, fără panică. Opusul ar fi o persoană care reacționează exagerat, care își iese din fire. Ideea de aici descrie o persoană care reacționează într-un mod liniștit într-o perioadă dificilă. E vorba de calm, de liniște. Apostolul spune, „blândețea voastră să fie cunoscută de toți”, cu alte cuvinte, ca viața voastră să emane o liniște pe care cei din jur să o observe. Nu-i așa că ne plac persoanele care sunt contagios de linișite? Așa cum este contagioasă frica, la fel este și liniștea. Și iubim persoanele care își păstrează gândirea limpede atunci când toți și-o pierd. Iubim acea persoană din fotbal care atunci când toți se îngrămădesc vine și zice „Să ne calmăm acum, băieți, vom fi bine!” Ne place de acea persoană de la școală care spune „Știu că directorul este într-o fază proastă, dar vom fi bine.” Ne place acea persoană care liniștește vasul, care liniștește totul în jur și care aranjează lucrurile în familie, care aranjează lucrurile în compania în care lucrează. Aceasta este persoana care are o liniște contagioasă. Așa cum teama este contagioasă, la fel este și credința. Așa că, eu sper ca voi să primiți credință și să o răspândiți peste tot unde mergeți, acest calm contagios. Deci de unde poți să acumulezi această stare?

    Ei bine, apostolul Pavel ne spune că o dobândim în momentul în care realizăm că „Domnul este aproape” (Filipeni 4:5). Aceste două fraze merg mână în mână, nu? Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape.” Deci liniștirea are loc pe măsură ce ajungem să înțelegem prezența lui Dumnezeu. Deseori, când ne aflăm în momente de îngrijorare, presupunem că Dumnezeu nu este aproape sau că, dacă e aproape, nu Îi pasă. Interpretăm prezența problemelor ca absență a lui Dumnezeu. Aceasta este greșeala numărul unu. Cea mai întâlnită greșeală. Atunci când te afli într-un salon de spital, atunci când mergi la tribunal pentru divorț, atunci când ai de-a face cu o perioadă de stres presupui că Dumnezeu nu este aproape. Lucrul acesta crează un ciclu al îngrijorării pentru că, unu la mână, ai problema și, doi la mână, trebuie să o înfrunți de unul singur. E una să ai o problemă, dar a fi singur în fața ei face lucrurile mai rele. Deci, se crează o spirală în jos a îngrijorării. Am o problemă, trebuie să o rezolv. Am o problemă, trebuie să o rezolv. Și te duci tot mai jos, tot mai jos, tot mai jos. Apostolul, anticipând acest lucru, spune: „Fiți voi acea persoană care are liniștea pe care alții să o observe – blândețea voastră să fie cunoscută de toți – pentru că Domnul este aproape. Voi sunteți cei care spuneți că Dumnezeu este cu voi. Dumnezeu e încă aici. Prietenii mei au plecat, sănătatea mi s-a dus, tinerețea s-a dus, dar Dumnezeu nu a plecat.” E vorba de această hotărâre, această credință că mă voi încrede în această prezență a lui Dumnezeu.

    Cred că din acest motiv tema prezenței lui Dumnezeu este atât de pătrunzătoare de-a lungul Bibliei. Suntem abia în Geneza și deja-L vedem pe Dumnezeu umblând prin grădină cu Adam și Eva, auzim astfel de comentarii din partea lui Dumnezeu, către Avram, Geneza 15:1: „După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Când Agar și fiul ei Ismael au fost alungați de pe pământurile lui Avram, un înger i-a spus (Geneza 21:17): „Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit.” Când Isaac a fost exilat, El i-a spus (Geneza 26:24): „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine.” Când lui Iacov i-a fost frică, Dumnezeu i-a spus (Geneza 46:3): „Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.” Vedem iar și iar acest lucru: „Nu te teme, Eu sunt cu tine.” Lui Iosua i-a spus (Iosua 1:9): „Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” Este un lucru care tot apare. Nu-i cumva acesta și anunțul Betleemului când Dumnezeu a luat trup? A folosit numele Isus, dar ne-a mai spus că-L putem numi Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. Porecla Lui era „Dumnezeu e în vecinătate”. Dumnezeu este cu noi! Dumnezeu ne e vecin! Și, înainte de crucificare, ne-a spus că El trebuie să plece ca să vină Duhul Sfânt. Și Duhul Sfânt nu va fi doar aproape de noi, ci în noi, pentru totdeauna. Deci tema centrală a promisiunii lui Dumnezeu este aceasta, că nu vom vom fi niciodată acolo unde Dumnezeu nu e. Nu vreți să primiți acest lucru acum? Lăsați ca acest lucru să se scufunde în inimile voastre și spuneți-vă: „Nu voi fi niciodată acolo unde nu e Dumnezeu. Nu contează unde merg, nu contează cât de înspăimântător ar putea fi zborul, nu contează cât de întunecat este salonul din spital, nu contează cât de tăcut e salonul, nu sunt niciodată acolo unde nu e Dumnezeu.” Dumnezeu este acolo! Lăsați ca acest lucru să se adâncească înlăuntrul vostru, să devină o definiție a cine sunteți voi. Psalmistul a spus (Psalmul 118:6): „Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?” Odată ce realizați acest lucru, jocul se schimbă. Nu-i așa? Totul se schimbă. Mesajul lui Dumnezeu este același și anume că nu ține nimic de noi.

    Acum, lucrul interesant este cât de ușor ne e să ratăm acest mesaj. Cred că acesta este scopul uneia din întâmplările mele preferate din Biblie, povestea lui Filip. Deci ne mutăm de la îndemnul lui Pavel la calculul lui Filip. Filip este personajul din Biblie care a numărat monedele, dar nu s-a bazat pe Hristos. Iată povestea lui. El era acolo în ziua în care Isus le-a spus ucenicilor Lui să hrănească mii de oameni. Este scris în cartea Ioan. Ioan 6:5-6: „Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia? Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.” Dacă am continua să citim, vom vedea că e vorba de cinci mii de bărbați, plus femei și copii. Dacă te uiți la meci deseară și te uiți în jur, vei vedea cincisprezece mii de oameni în acel stadion. Cam atâția oameni stăteau înaintea ucenicilor. Aveau fețe îngrijorate, stomacul le chiorăia. Și Isus se întoarce spre ucenicii Lui și le zice: „De unde vom scoate mâncare să îi putem hrăni pe acești oameni?” Îi vorbea în mod specific lui Filip, asta pentru a-l testa. Să dezvolte o abilitate în Filip, să îi arate lui Filip ceva despre Filip. De ce Filip? Ei bine, Filip pare să fie tipul cu calculatul. Este pragmaticul după care se trage linie. Este tipul care întotdeauna consultă resursele și apoi ia deciziile. Știm lucrul acesta din cele spuse de el (Ioan 6:7): „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.” O monedă era numită un leu, al cărui plural este „lei”. Deci, două sute de lei nu ar fi îndeajuns. De unde a scos numărul acesta? Nu știu. Putea fi spus aiurea sau putea fi suma de bani pe care ei o aveau. S-a dus și s-a uitat în săculeț și-a zis: „Avem două sute de lei, cu ăștia nu ajungem prea departe.” Deci când Isus întreabă cum vor putea să hrănească atâția oameni, pragmaticul Filip merge și se uită în contul bancar. Deschide pușculița. Deschide portofelul și numără banii. Se uită la resursele pe care le au și spune că nu au destul. Prietenii lui au fost de acord cu el. Conform cu relatarea din Matei, toți s-au adunat și au mers la Isus să-i spună așa (Matei 14:15): „Dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.” „Spune-le să plece, noi nu putem rezolva această problemă. Dă-le drumul.” Cât de respectuos sună asta pentru voi? Nu-I spun „Stăpâne”, nu-I spun că au o sugestie, nu-I spun că au discutat și au o idee. Vin la El în masă, cu o atitudine morocănoasă – cel puțin așa îmi pare mie – și-I spun: „Uite ce trebuie să faci, Isuse!” Și-I spun ei Fiului lui Dumnezeu cum să se ocupe de problemă. „Dă-le drumul. Spune-le să dispară. Ne-am uitat la proviziile noastre, ne-am uitat problemă și nu sunt destule provizii pentru întreaga problemă. Deci spune-le să plece.”

    Dacă l-am putea intervieva pe Filip, mi-ar plăcea să-i adresez o întrebare. Filip, în acea zi în care răspundeai la această întrebare a lui Isus, ți-a trecut măcar un pic prin cap să-I ceri ajutorul lui Isus? Ți-a trecut prin minte să spui: „Isuse, de unde am putea lua mâncare nu știu eu. Dar pun pariu că Tu știi. Pun pariu că asta nu e o problemă.” Ți-a trecut prin minte să iei această problemă și să I-o dai înapoi lui Isus, spunănd: „Ai putea să ne ajuți Tu să rezolvăm asta?” Pentru că la acest moment al istoriei lor cu Isus, ei Îl văzuseră deja făcând lucruri remarcabile. Am făcut o listă cu ce au văzut. Până la acest moment L-au văzut pe Isus vindecând leproși, vindecând slujitorul sutașului, vindecând-o pe soacra lui Petru, calmând marea agitată, vindecând un paralizat, vindecând o femeie care era bolnavă de doisprezece ani, înviind o fată din morți, a scos un duh rău, a vindecat un demonizat în cimitir, a scos un duh rău dintr-un băiat, a schimbat apa în vin, a vindecat un om invalid de treizeci și opt de ani. Și acestea sunt doar lucrurile care ni s-au scris. Credeți că ar fi logic să-l întrebăm ce tocmai am spus pe Filip? Filip, ai văzut toate aceste lucruri. Ți-a trecut prin minte ție sau oricărui alt apostol să spuneți: „Ei bine, ce ar fi dacă L-am ruga pe Isus să se ocupe de acești oameni? Poate El are rezolvarea pe care noi nu am găsit-o.” Răspunsul uluitor este că niciunul dintre ucenici nu I-au cerut lui Isus ajutorul. El stătea chiar acolo! Puteau să Îl atingă. Puteau să-I vorbească. Puteau să îngenuncheze înaintea Lui. Puteau să-I pună întrebări. Dar niciunul dintre ei nu I-au cerut ajutorul lui Isus. Atunci când au avut o problemă, în loc să se consulte cu Hristos, ei au numărat monedele. Au numărat, au realizat că sunt două sute și că nu sunt îndeajuns. Această problemă nu poate fi rezolvată. Creatorul cerului și al pământului stătea acolo, iar ei numărau monezi. Câteodată mă gândesc cum s-a putut controla Isus în astfel de momente!

    Ei bine, a apărut un băiat cu un coș cu mâncare. Și Isus preia controlul (Ioan 6:8-13): „Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?” Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit. După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri – apropo, câți apostoli erau acolo? – cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.” Mă întreb dacă fiecare apostol a primit ca suvenir un coș să-l ducă acasă. Un coș plin de mâncarea care spuneau că nu o au. Niciun leu nu a fost cheltuit. Au început ziua cu două sute de lei, au încheiat ziua cu două sute de lei. Se pare că formula lui Filip nu era corectă. Se pare că Filip a uitat primul lucru pe care trebuia să-l facă pentru ca noi să învățăm o lecție, ca rezultat. Și anume, primul pas de făcut în momentul în care ai o problemă mai mare decât tine, este să-L întrebi pe Isus. Întreabă-L pe Isus.

    Iată aplicația. Începeți cu Dumnezeu. Începeți cu Dumnezeu. Probabil că nu aveți de hrănit cinci mii de oameni, dar posibil să ai un termen limită în două zile care te-a acaparat. Nu ai de hrănit cinci mii de oameni, dar ai de-a face cu un șef capricios sau o situație la slujbă care este imposibilă. Nu ai de hrănit cinci mii de oameni, dar poți fi căsătorit cu cineva care are o descărcare hormonală sau cu un om care nu poate rezista tentației. Te poți confrunta cu o problemă în familie pe care nu o poți rezolva. Unii dintre voi ați purtat sau ați înfruntat o problemă toată viața voastră. Și chiar acum, ascultați-mă, Duhul Sfânt vă spune că El se va ocupa de ea dacă o veți aduce înaintea Lui. „Vă voi ajuta să vă ocupați de ea. Nu ați fost făcuți să duceți problema asta de unii singuri, nu ați fost făcuți să purtați povara asta de unii singuri. Eu vă voi ajuta să o purtați dacă Mi-o veți da Mie.” Am în minte un singur mod în care Filip ar fi putut să răspundă în mod corect la întrebarea lui Isus, „De unde avem să cumpărăm mâncare pentru oamenii aceștia?” Acesta este: „Nu știu. Chiar nu știu. Dar ceva știu, știu că Tu poți. Am văzut ceea ce poți face, am văzut ceea ce poți crea. Am văzut felul în care poți vorbi mării și felul în care chemi morții. Te-am văzut lucrând și mă voi încrede în Tine. Tu spune-mi ce să fac și voi face. Este o brutările la colț, știu eu, poate ei pot face ceva. Trimite-mă acolo, fă Tu treaba, eu o voi aduce. Dar eu mă voi încrede în Tine pentru că știu că nu mi-ai da o slujbă fără să-mi dai capacitatea să o îndeplinesc. Îmi spui să o fac, atunci eu cred că Tu te vei îngriji de provizii și mă voi încrede în Tine pentru ele.” Cred că dacă Filip ar fi spus asta, ar fi trecut testul.

    Te testează cumva Dumnezeu și pe tine? Care e problema ta? Care sunt proviziile tale? Ai vreo problemă care e mai mare decât proviziile tale? Dacă da, atunci știi ce ai de făcut. Decât să spui că nu ai resursele necesare, nu ai răbdarea necesară pentru oameni, nu am înțelepciune pentru întrebare, nu am soluție pentru provocare, decât să te concentrezi pe ceea ce nu ai, îndreaptă-ți atenția către Acela care este aproape. Și blândețea voastră să fie cunoscută de toți pentru că Domnul este aproape. Primul nostru răspuns în momente de îngrijorare trebuie să sune așa: „Doamne, fă-mă conștient de prezența Ta. Am încredere în Tine.” Și când vom face așa, cine știe, poate ne vom duce acasă cu doisprezece coșuri cu binecuvântări despre care nu știam că există. Amin?
 

    Doamne, Te rugăm să ne ajuți să primim învățătura Ta azi în așa fel încât să ne ajute să înfruntăm provocările vieții. Nu credem că Tu vrei să fim îngrijorați pentru că Tu ai spus că Tu ai venit ca noi să avem viața și să o avem din plin. Deci, Tată ceresc, ne încredem în Tine acum în îngrijorările noastre. Și Îți cerem, Doamne drag, să ne ajuți să fim oameni ai păcii. Aducem această rugăciune în Numele lui Isus Hristos și toată biserica spune „amin”.