Rondelul Captivităţii-n Babilon
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Rondeluri
Categorie: Diverse
Rondelul Captivităţii-n Babilon

Motto: Psalm 137, 1 - 4.

În captivitatea amară-n care ne aflam
Acolo, pe malurile râurilor Babilonului,
Ne aminteam de cântările Domnului,
Cum în ţara noastră-n pace le cântam.

Asupritorii, cereau oriunde ne găseam
Să le slăvim bucuria şi fala războiului,
În captivitatea amară-n care ne aflam,
Acolo, pe malurile râurilor Babilonului.

Cu harfele puse-n sălcii, răspundeam:
Cum să cântăm noi cântările Sionului,
Pe un pământ străin, în arşiţa focului?
Şi-n tristeţea inimii, cu dor plângeam
În captivitatea amară-n care ne aflam,

Acolo, pe malurile râurilor Babilionului.

Flavius Laurian Duverna
07 februarie 2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/146366/rondelul-captivitatii-n-babilon