De-atâtea ori strig Doamne, către Tine,
Și parcă simt că n-auzi vocea mea;
Dar nu, Tu nu ești surd, știu bine:
Ci eu sunt surdă la tăcerea Ta.

De-atâtea ori răpusă și mâhnită
De al durerilor din lume val,
Uit ce puternic este al meu Tată,
Și ce ușor mă scoate El la mal...

Când ochii mi se-ntunecă de lacrimi,
Și gura-i încleștată-n neputință,
Iar trupul mi-e zdrobit sub grele patimi,
De ce tot las uitată-a mea credință?...

O, Doamne-ajută-mi să nu pot vreodată,
Să te-ntristez cârtind cu îndoială,
Ci să ascult de voia Ta curată
Și de tăcerea-Ți, fără șovăială!

(Februarie 2016, Buciumi-Sălaj, România)