“…Ridică-ți mȃinile spre El pentru viața copiilor tăi…”
(Plȃngerile lui Ieremia 2:19)


Cȃnd ești, creștine, prigonit,
Când arde încercarea,
Și mulți din cei ce te-au lovit
Nu înțeleg iertarea,

Cȃnd ară pe obrazul stins
Șuvoi de lacrimi grele,
Și trupul de durere nins
E-ascuns după zăbrele,

Cȃnd zilele sunt triste, reci,
Și Solul suferinței
Te poartă peste noi poteci
În Valea umilinței,

Când copilașii tăi iubiți
Ce-n inimă te cheamă,
Sunt smulși de oameni împietriți,
Și plâng, și strigă: “mamă!”,

Să știi că e puterea nopții
Și-a lumii nedreptate,
Căci mulți din cei ce strigă hoții
Sunt negri de păcate!

Cînd noi n-avem același drum
Cu cei nemântuiți,
Suntem loviți și alungați
Și cu dispreț priviți!

Dușmanul sufletelor noastre
Ne caută pierzarea
Prin oamenii ce-i poartă voia
Și-i săvârșesc lucrarea.

Unealta lui, cu forme vii,
Acel Barnevernet,
Distruge și părinți și fii
Cu josnicul concept.

“Apărătorul celor mici”
Sfidează Sfânta Lege,
Călcând pe suflete sărmane
Cu "cizme și ciomege".

Dar știm că este o dreptate,
Aici, și pentru noi,
Și chiar de nu vom avea parte
Nu vom privi ‘napoi!

O, Doamne! credem, și sperăm,
Chiar pe pământ străin,
Că Tu răspunzi când te chemăm
Și-auzi al nostru chin!

Te așteptăm Părinte bun:
Îndură-Te și-ascultă!
Familia ce Tu ne-ai dat
Să fie-n veci unită!

Binecuvântă-ne pe toți
Pe calea suferinței!
Ca în necaz și bucurii,
Cu toți, uniți,
Părinți, copii,
Cu lacrimi, să putem cânta,
Cȃntarea biruinței!


Florești, Cluj