Eu n-am ştiut, Isus iubit,
Ce pace fără de sfârşit,
Găsesc acei ce Te aleg pe tine,
O, n-am ştiut, şi mi-e aşa ruşine.

Că m-ai chemat de-atâtea ori pe nume,
Când rătăceam străin prin astă lume,
Iar eu, nesăbuitul rob, te-am refuzat,
Tu, răbdător mereu, m-ai aşteptat.

Eu n-am ştiut, Isus iubit,
Până atunci când Te-am primit,
Ce bucurii, şi câtă fericire,
Cuprinde marea Ta iubire.

Abia atunci când am gustat din ea,
Când ai turnat balsam, pe rana grea,
Am priceput că taina fericirii,
E-ascunsă în comorile iubirii.

Eu n-am ştiut, Isus iubit,
Ce dar măreţ, mi-ai dăruit,
Când m-ai schimbat, sus la calvar,
Din rob sub lege, fiu sub har.

Am înţeles aceasta-n clipa -n care,
Păcatul meu urla după iertare,
Atunci am priceput că harul,
A izvorât când ai băut paharul.

Acuma vin, şi-Ţi mulţumesc nespus,
Că înţeleg, şi ştiu, iubit Isus,
Că tot ce-n suflet, aprig am tânjit,
Găsindu-Te pe Tine, am dobândit.

Şi chiar mai mult, şi mai de preţ,
Voi dobândi, în cer, măreţ,
Un loc, o haină, o cunună,
Să fiu cu Tine veşnic, împreună.


AMIN !