Când stai de vorbă
Autor: Puchea Dorel
Album: SEMINȚE DE RAI
Categorie: Diverse
CÂND STAI DE VORBĂ

Când stai de vorbă-n taină cu Isus
Și-ți pleci la umbra crucii-al tău genunchi,
Tu stai cu Dumnezeul Cel de sus,
Te cercetează până la rărunchi.

Ai adăugat păcat peste păcat,
Acuma strigi la El să fii iertat
Și El îți face-n inimă curat
Căci azi cu Dumnezeu te-ai împăcat.

Ai scris cu un priboi de fier: „Păcat!”,
Rugina din păcat te-a erodat,
De-atâtea ori Isus te-a tot chemat
Și tot de-atâtea ori ai amânat...

Când stai de vorbă, frate, cu Isus,
Să-I spui Lui tot ce te frământă azi,
Și nu nuita să-i mulțumești nespus
Căci El te-a prins când tu erai să cazi!

De-s nori pe cerul sufletului tău
Isus te luminează minunat
Și nu te lasă-n veci, chiar dacă-i greu:
Îți este Soare, Zid și Împărat.

E Soarele ce luminează lin
În întuneric și obscur destin,
El norii ți-i preface-n cer senin
Ștergându-ți suferința pe deplin.

E Zid ce te desparte de păcat,
E Apa care astăzi te-a spălat,
E Sângele ce te-a făcut curat
Și te-a sfințit și binecuvântat.

E Rege-n viața ta prin Duhul Sfânt
Și te primește lângă El pe tron,
Ți-a dat o moștenire pe pământ
Și alta sus, în Marele Salon...

Când stai de vorbă zilnic cu Isus
Să nu uiți niciodatʼ să-I mulțumești
De moștenirea ta din cer, de sus
Și pentru tot ce azi, drag frate, ești!

AMIN!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/146685/cand-stai-de-vorba