Deși este prezentă și esențială în toate religiile majore, vom vorbi doar despre rugăciunea creștinului.

Rugăciunea a fost definită ca „respirația sufletului". Alți gânditori creștini au numit-o „șinele pentru locomotiva voii lui Dumnezeu". Relația cu Dumnezeu nu poate fi concepută în lipsa rugăciunii. Ruga este o comunicare zilnică, dar care ar trebui să fie neîntreruptă, cu Creatorul. „Rugați-vă neîncetat!" ne îndeamnă Duhul Sfânt prin Pavel. Convorbirea lăuntrică și continuă cu Domnul este adevărata „umblare cu Dumnezeu" pe care au experimentat-o Enoh și Noe, Ilie, toți profeții  și apostolii. Isus Cristos Însuși era dimineața devreme și noaptea târziu în conversație cu Tatăl, „într-un loc pustiu"; însă comuniunea Sa era continuă cu celelalte persoane ale Trinității, așa cum ne arată acel „Mulțumesc, Tată." de la mormântul lui Lazăr. Rugăciunea noastră, ca fii infiați -prin Duhul Sfânt- ai Tatălui Ceresc trebuie să fie, în primul rând, în Numele lui Isus. Doar sângele Său ne îndreptățeste și mijlocirea Sa neîntreruptă din Sanctuarul ceresc ne face plăcuți Tatălui: astfel, rugile ne sunt ascultate, cererile ne sunt rezolvate. Apoi, rugăciunea trebuie să fie „în duh și-n adevăr", cum ne-a învățat Isus, deci nu contează locația, ci spiritualitatea, starea inimii, onestitatea. Sinceritatea în fata Domnului este o condiție sine qua non a rugăciunii autentice, ascultate în ceruri..Dar și ascultarea noastră de poruncile Domnului condiționează răspunsul ceresc la rugăciune: „Dacă un om nu ascultă Legea, rugăciunea lui trece drept o scârbă (înaintea Domnului)". O altă condiție a rugăciunii este iertarea celor ce ne-au greșit: „Ci voi, când stați în picioare să vă rugați, să iertați tot ce aveți împotriva altora". De fapt, nici o jertfă adusă înaintea Domnului nu este primită fără iertarea aproapelui: nici postul, nici milostenia. De asemenea, Domnul Isus ne învață că rugăciunea trebuie să fie facută în taină, în „cămăruța inchisă" Tatălui Care vede in ascuns. De altfel, Dumnezeu ne cunoaște și gândurile, de aceea a ascultat și ruga Anei, făcută în șoaptă și cererea lui Neemia, înălțată în gând către Domnul Oștirilor. Sigur, aici nu e vorba decât de ruga privată, nu de închinarea publică, împreună cu Biserica. Rugăciunea trebuie făcută cu insistență și cu credință, mai ales când cerem înțelepciunea. Orice rugăciune este ascultată când este făcută dupa „voia Tatălui", de aceea trebuie să căutăm să-I cunoaștem caracterul, din Biblie și din  zilnica umblare, de mână cu El. Trebuie să ne rugăm cu umilință, adica „Facă-se Voia Ta în viața mea" deoarece Domnul dă Har celor smeriți. Și trebuie să ne rugăm altruist, pentru ceilalți cel puțin tot atât timp cât ne rugăm pentru noi, cu lepădare de sine. O ultimă condiție obligatorie a rugăciunii este intensitatea dragostei, a pasiunii ce trebuie s-o insoțească:„cu strigăte mari și cu lacrimi".

Tipurile și tiparele rugăciunii sunt reprezentate de structurarea ei după modelul „Tatăl nostru" adică trebuie să conțină: o parte de laudă și închinare, o parte de mărturisire a păcatelor și implorarea iertării, un segment de mulțumire sinceră pentru tot și, în final, mijlocirea pentru alții și pentru cererile și dorințele noastre.