Cunosc din coloritul
Petalelor de flori
Ce este frumusețea,
Iubind prezența lor.

Limbajul simfoniei
Se lasă auzit
Când floarea se deschide
De DOOO-ul, alungit.

Când soarele răsare
Și roua se prelinge
Ea udă floricica
Și RE-ul se aude.

Îmbujorată bine
De roua dimineții
MI, își ridică pleoapa
Dând bucurie vieții.

Atunci, o frunzuliță
Se-apucă de gătit
Și cât ai zice FA,
Mâncare-a pregătit.

La SOL se-aude zarvă
Când seva este trasă
Prin falnica-i tulpină,
De-o rădăcină groasă.

La orele amiezii
La floare, vin gătite
Polenul să-l adune
Vestitele-albinuțe.

Și parcă vrând să aducă
Salutul către soare
Un SI, mai ascuțit
Ne strigă: La culcare!

Dorind să inspecteze
Întreaga simfonie
Un DO, ceva mai gros
Ne aduce-o bucurie.

Ne spune... că într-o gamă
Ce-i dincolo de soare
Se-aude o armonie
Ce n-are asemănare.