Se-afundă Terra-n neguri, frumusețea moare,
Rămâne glasul sacru din care s-au născut
Lumina și culoarea și forme dulci de lut,
Păcatul face cuiburi, urâciunea doare.

De poalele Iubirii ne agățăm ca Rut,
Înaintăm spre Țintă, noaptea-i trecătoare,
Altare aprinse par Cer în sărbătoare,
Căci n-am pierdut Nădejdea, Credința n-am pierdut.

Poruncește Doamne și iar va fi lumină,
La glasul Tău dă noaptea splendorile-napoi,
Toată-ntunecimea s-o tai din rădăcină.

Să curgă peste nații lumenii sfinți, șuvoi,
Împărăția Ta o așteptăm să vină
Și să rămână veșnic Iubirea Ta în noi.

Amin!