Aprinde iară, focu-n vatra stinsă,
Pe care-au ars cândva, flăcări-iubire,
La care firea, lumea, n-aveau parte,
Şi-ardea în dragoste doar pentru Tine,
Sfinte Mire!

Mă uit în urmă, la flăcări jucăuşe,
Ce-mi luminau în bucurie faţa,
Şi mă revăd în ea cu palmele căuşe
Cântând de doru-Ţi, 'noapte,
...Până dimineaţa...

Nu mai era distanţa neajunsă,
Între pământ şi cer prin rugăciuni aduse,
Nici limite nu-mi despărţeau fiinţa,
Când inima-mi gusta din plin,
Mireasma pocăinţei.

Mi-e dor de Foc, cântări şi osanalii
În rugăciuni, în dragostea dintâi,
De focul sfânt de la rusalii,
Când Duhul Sfânt Te proslăvea,
Rugându-Te să mai rămâi...

Aprinde Focu-n vatra stinsă,
Şi scoate zgura, şi zăpada ninsă!
'Nfloreşte-n vatra vieţii mele ghioceii!
Să-mi înverzească sufletul,
Să-mi cânte mieii!

Aprinde-mi candela iubirii,
Să ardă c-altă dată,
Când Focul sfânt ardea-n lumini,
Pe vatră,-n Golgota ... iertată.

1 martie -2016
Sanda Tulics-Oconomowoc