Doamne, cât de mult aş vrea...
Autor: Maria Luca
Album: Ascunde-mă Doamne în Tine!
Categorie: Zidire spirituala
Doamne, cât de mult aş vrea
Să-ntâlnesc privirea Ta...
Să-Ţi văd chipul minunat
De iubire luminat...
Să simt dulcea mângâiere
Ce mă umple de putere
Mângâierea Duhului
Din înaltul cerului...
Să-mi vorbeşti Părinte Sfânt
Prin divinul Tău Cuvânt...
Când Te chem în părtăşie
Să simt sfânta bucurie
Ce mi-o dă doar Harul Tău
De Tată şi Dumnezeu...
Să Te laud...să Îţi cânt
Cât voi fi pe-acest pământ...
Doamne, cât de mult aş vrea
Chipul să Ţi-L pot vedea...
Ochii dragi să Ţi-I privesc
Să-Ţi mai spun cât Te iubesc
Şi să-Ţi spun cât mi-e de dor
Să pornesc prin rugă-n zbor
Pân' la poarta cerului
Să dau slavă Mielului!

Vulcan-12-02-2016
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/147623/doamne-cat-de-mult-as-vrea