Când Te-am întâlnit Isuse...
Autor: Maria Luca
Album: Ascunde-mă Doamne în Tine!
Categorie: Zidire spirituala
Când Te-am întâlnit Isuse viaţa mea era ruină...
Rătăceam pe calea lumii slab, împovărat de vină...
Paşii mă purtau prin noaptea de blesteme şi păcat
Cu o inimă pustie şi mereu însingurat...

Eram Doamne, o ruşine pentru toţi din jurul meu...
Nu înţelegeam iubirea...nu ştiam de Dumnezeu...
Orice vorbă ce-o rosteam lovea suflete curate
Şi mă bălăceam în groapa de plăceri şi de păcate...

Dar Te-ai îndurat de mine o, Părinte-al veşniciei
Te-ai atins de-a mea fiinţă...mi-ai dat şansa bucuriei
Când spre mine, păcătosul, mâna Ţi-ai întins cu drag
Şi mi-ai arătat minunea ce mă aştepta în prag...

Mi-ai vorbit despre iubire...despre jertfă mi-ai vorbit
Mi-ai spus că mă ierţi Isuse...că am fost mereu iubit...
Că prin sângele ce-a curs haina Tu mi-ai curăţat
Să pot fi acum un fiu din moarte răscumpărat!

O, ce har...ce fericire să pot spune tuturor
Că în viaţa mea Tu eşti Domn, Stăpân, Mântuitor...
Să m-aplec cu umilinţă jos, la poala crucii Tale
Iar din inimă să-nalţ cântece şi osanale!!!

Vulcan-21-02-2016
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/147947/cand-te-am-intalnit-isuse