Firavul copăcel

La umbra arborilor seculari,
Cu aură măreaţă, legendari,
A răsărit un firav copăcel,
Uitat de lume, dar ştiut numai de El,
De Dumnezeul de la mii de ani lumină,
Iar copăcelul stă acolo cu încredere deplină,
Căci Domnul se-ngrijeşte de-a lui rădăcină.

Iar arborii cei falnici din pădure,
Necercetată niciodată de secure,
De-a dreptul sunt uimiţi că totuşi el rodeşte
Deşi, crengi prea puţine zămisleşte
Şi numai câte-o rază de lumină,
Pătrunde prin pădurea cea virgină.

La umbra lor el nu se pierde nicidecum,
Căci Domnul Se-ngrijeşte de-al său drum
Şi face prin minune să rodească,
Prin ne-nţeleasă taină, dumnezeiască.

De eşti şi tu un firav copacel,
Tu să nu uiţi că te iubeşte El,
Să nu te temi chiar de eşti prigonit,
Căci eşti iubit de Dumnezeul infinit!


26.11.2015
Cornel Jigău