Un aspect și totodată scop al evanghelizării pe care o faci în virtutea identității tale este pacea. De aceea, nu poți să evanghelizezi, să dăruiești o veste bună a păcii între oameni și Dumnezeu câștigate de Hristos decât fiind în pace. Pentru că mântuirea asta îți oferă. O liniște interioară, un echilibru neînțeles deoarece nu are argumente logice. Mântuirea elimină conflictul.
Tu ești omul cel nou, iar acesta nu este un războinic. Porți în tine Lumina care alungă întunericul, și asta este suficient. Nu e nevoie să te lupți cu nimeni. Nici cu cei care cred, nici cu cei care nu cred sau cred altceva. Doar să dai la o parte prin Adevăr minciunile care îți mențin frica în suflet și să rămâi candela neacoperită care conține Lumina. Luptele, conflictele, războaiele sunt ale firii. Ea vrea să cucerească. Duhul viu își afirmă supremația asupra lumescului.
Nu căuta să câștigi nimic așadar. Afirmă-ți dreptul asupra câștigului care ți-a fost pus la dispoziție de Sus. Spiritual vorbind, dar nu numai…
Pace fiind și în pace prin Hristos, iată că se evidențiază unul dintre aspectele identității tale…
Indiferent dacă te consideri un ucenic, evanghelist, învățător sau orice altceva în Hristos, întrebarea care apare este:
Vezi tu, indiferent de ceea ce faci, acel lucru trebuie să aibă un scop, să se îndrepte spre ceva. Îmi poți spune că faci lucruri de dragul Mântuitorului, însă Mântuitorul are un scop în lucrările Sale, ele nu sunt făcute haotic.
…Eu am venit ca oile să aibă viața, și s-o aibă din belșug.
Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.
Asemeni Lui și pentru că El trăiește în tine (Gal.2:20), tot ceea ce faci în Numele Lui se îndreaptă spre ceva care folosește împlinirii dorințelor divine.
Scopul suprem al Lui Isus aici pe pământ a fost (și este) mântuirea. Or mântuirea este pace între oameni și între Dumnezeu și oameni (Efeseni 2:14-17). Asemeni Lui, și tu ești un făcător de pace.
În primul rând și înainte de toate, după ce Te-a făcut un om nou, viu în și prin Duhul Lui Hristos, tu ai devenit – prin înfiere -, un fiu sau o fiică de Dumnezeu. Prin acest statut, pe care nu îl poți pierde și nu îți poate fi luat, tu ești o ființă privilegiată.
Dar ca să reușești în ceea ce îți dorești, în ceea ce întreprinzi ai nevoie să rămâi conectat la puterea divină.
Si cei ce cântă și cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.”
De aceea, Isus ne-a asemănat cu mlădițele din viță. Strâns legat, unit cu Hristos, ai acces la toate binecuvântările de care are parte El câștigate prin jertfă pentru tine.
…nu puteti face nimic. Nimic rodnic, nimic cu roadă bună. Roada vieții tale noi în Hristos prin puterea Duhului Sfânt se concretizează în fapte bune puse deoparte de Dumnezeu de la începuturi ca să umblăm în ele.
Odată înfiat, tu nu mai aparții acestui pământ. Desigur, trăiești, îți desfășori diferitele tale activități aici, dar sistemul tău de valori, căile tale, mijloacele, scopurile, gândirea, dorințele tale nu mai fac parte din această lume. Ești un cetățean al Cerului.
Dar cetațenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
Mai mult, ești aici, acum, doar ca să urmărești și să reprezinți interesele Cerului. Ești un ambasador.
Vestea bună este că odată cu aceste aspecte ale identității tale – personale, sociale, spirituale – ai primit și mijloacele necesare ca să-ți trăiești viața conform lor. Tu poți să faci tot ce te simți îndemnat să faci pornind de la statutul pe care-l ai. Poți evangheliza, poți să fii parte activă în Trupul Lui Hristos, poți să-i înveți pe oameni, pentru că știința, echipamentul necesar sunt în tine. S-ar putea să te lași împidicat de gândurile de neputință, rușine, neadecvare pe care le ai și să nu faci nimic. Dar ce folos este în asta? Abia după ce ai început să faci ceva poți să-ți dai seama cât de bine merge treaba și să ajustezi, completezi, să înveți. Practica în sine te învață și-ți dezvoltă abilitățile, cunoștințele, talentul.