Rugăciunea lui Iosafat începe în 2Cronici 20.6 astfel:
"Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?"
Ce mod de a începe o rugăciune! 'Nu eşti Tu...?' Cum avea să-şi continue ideea? Începutul acesta de rugăciune era în acelaşi timp o întrebare şi o afirmaţie pentru poporul care se temea de viitor. Îndrăznesc să sugerez că dacă o sută de oameni aleşi la întâmplare ar fi rugaţi să completeze întrebarea 'Nu eşti Tu...?", diversele răspunsuri ar dovedi inevitabil că Dumnezeu pare a fi ceva diferit pentru fiecare persoană. Nu numai atât, dar e foarte probabil ca cele mai multe completări să aibe legătură cu frica sau cu nevoile imediate ale fiecăruia în parte.
Numărul din decembrie 1990 al revistei Life a publicat un articol intitulat CINE ESTE DUMNEZEU?. Intenţia era aceea de a arăta cum e perceput Dumnezeu de oameni din diverse categorii sociale şi profesionale, de la cercetători ştiinţifici, la pastori, femei casnice. Relatările erau de-a dreptul şocante. O femeie în vârstă, bolnavă de cancer în faza terminală, a mărturisit cât de apropae Îl simţea pe Dumnezeu în ultimile ei clipe de viaţă. Un slujitor al lui Dumnezeu dar care, căzuse de la credinţă şi trăia acum sub ameninţarea infectării cu virusul HIV, a povestit despre îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu, deşi se afla în acea condiţie demnă de milă. Un cercetător în biologie moleculară s-a referit la lucrurile uluitoare ţinând de disciplina sa de studiu care Îl revelau pe Dumnezeu ca Arhitect şi Creator. Până în acel punct exista un fir comun ce străbătea prin toate aceste declaraţii. Dumnezeu era personal, îndurător, mângâietor, revelator... într-un cuvânt, un prieten.
Dar apoi a urmat o turnură dramatică. Dumnezeu nu era atât o persoană cât o putere. Adevărul nu era întrupat, ci mai degrabă o idee. Mântuirea nu era o condiţie, cât o căutare. Cu cât avansai în lectura articolului, cu atât conceptele deveneau mai derutante şi se distingea mai clar o realitate imposibil de trecut cu vederea: Cu cât definiţia lui Dumnezeu se îngusta mai mult, cu atât scădea numărul celor care subscriau la ea.
Articolul menţiona un interviu cu celebra atee Madalyn Murray O'Hair, ce fusese publicat cu câţiva ani în urmă. La un tallk show găzduit de David Frost, publicul participant a fost întrebat câţi din ei credeau în Dumnezeu. Numărul celor ce şi-au mărturisit credinţa a fost copleşitor. Frost s-a uitat spre O'Hair şi i-a spus că e clar căci înoată împotriva curentului. Atunci ea a făcut o remarcă jicnitoare insinuând incapacitatea publicului de a gândi raţional aceste probleme. Teologul R.C. Sproul a comentat pe buna dreptata că, dacă ea ar fi gândit limpede, ar fi putut înclina balanţa în favoarea ei cu un argument imbatabil. Ar fi fost suficient să întrebe 'Câţi dintre dumneavoastră credeţi că Dumnezeu există şi că Fiul Său, Isus, S-a născut din fecioară, a murit pe cruce, a înviat din morţi şi este singura cale către Dumnezeu?" Foarte mulţi dintre ei ar fi lăsat mâna jos la auzul acestei întrebări.
Oricât de conciliante ar fi intenţiile unui auditoriu, este aproape sigur că oamenii vor avea concepţii divergente despre Dumnezeu şi că nu va exista o întelegere monolitică asupra Sa. Pentru altcineva poate fi Dumnezeul care lucrează mai mult în viaţa individuală a omului decât prin diferite sisteme. Pentru alţii este Duhul Său care acţionează în istorie. Iar pentru mulţi ar putea fi 'orice doreşti tu să fie'.
Întrebarea CINE EŞTI TU, DOAMNE? primeşte răspunsuri contradictorii dacă e lăsată în seama capriciului individual.
A nu se înţelege de aici că minimalizăm percepţia individuală; vrem doar să arătăm că percepţiile diferă de la o persoană la alta, iar când o percepţie se află în contradicţie cu o altă percepţie, nu există nici un punct de referinţă pentru a stabili care dintre ea e corectă.
Confruntându-se cu o gamă atât de derutantă de răspunsuri la această întrebare deosebit de importantă, omul pornit în căutarea lui Dumnezeu se va îndrepta dinspre experienţă spre filozofie, să vadă dacă nu cumva filozoful, poate stabili odată pentru totdeauna, CINE ESTE DUMNEZEU.