Ai înviat!
Autor: Toma Simona Magdalena
Album: Clipe de cer
Categorie: Paște
Ai înviat Isuse, să fii slăvit în veci,
Ai suferit prigoana, răbdând insulte seci,
Răbdat-ai pentru mine, în faţa lui Pilat
Şi ţintuit pe cruce, ai fost nevinovat.

Ai înviat Isuse şi în iubirea Ta,
Tu ai dat vindecare, puterea de-a umbla,
La orbi ai dat vedere şi viaţ-ai dăruit,
Din dragoste de oameni, la cruce ai murit.

Ai înviat Isuse, dar cât ai suferit,
Cununa umilinţei, cu spini Te-a-mpodobit
Şi-n loc de apă...oţetul..Isus Ti-au oferit,
Dar...Tu ştiai un lucru, pe noi mult ne-ai iubit!

Ai înviat Isuse şi-ai biruit în veci
Şi boldul rece-al morţii şi lespedea din stânci,
Iubirea Ta cea mare la cruce ne-a-nfiat
Şi azi trăiesc prin Tine şi sunt răscumpărat!

Ai înviat! răsună în cer şi pe pământ,
Trăiască Domnul Păcii, e viu şi-n veci e Sfânt!
Tresalte-ntreaga fire, răsune-n lung şi-n lat,
Isus e viu! Trăieşte, e viu cu-adevărat!!!

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/149283/ai-inviat