De ce să îi jicnească pe vecini ignorând sau, mai rău, condamnând credinţa lor? Nu era decât o jertfă simbolică - o portocală pusă pe altarul vecinului sau o firimitură de tămâie aşezată la picioarele imensei statui de marmură a lui Cezar... Şi dacă şi-ar fi plecat şi el capul în timpul rugăciunii lor sau dacă s-ar fi alăturat celor ce intonau imnuri zeilor la întâlnirile sociale, politice sau de afaceri?... De ce să fie rigid?... De ce să nu se închine singurului Dumnezeu adevărat atunci când este singur şi să se închine dumnezeilor străini la orice colţ de stradă? Ar fi aşa de grav? În fond, de ce atât de multe discuţii despre imoralitatea sexuală? Exista un sanctuar superb lângă cetatea Antiohiei, oraşul unde s-a născut prima biserică a Neamurilor. Templele zeiţei Diana şi ale zeului Apolo erau înconjuarte de flori, fântâni arteziene şi chiparoşi. Cetăţeni de seamă se întâlneau aici pentru discuţii, se odihneau şi se închinau. Prostituatele templului erau trimise de preoţi pentru a întreţine pe cei prezenţi. Ceea ce Ioan numea imoralitate sexuală era o practică obişnuită în primul secol al creştinismului făcând parte din ritualul de închinare - mă refer aici desigur, la necredincioşi! Bărbaţii aveau neveste dar şi concubine. Nevestele se ocupau de copii. Şi care era totuşi problema atunci? De ce era Hristos aşa de mânios din pricina acestor stări? De ce era idolatria, închinarea la valorile lumii acesteia aşa de des legată de imoralitate?
Revăzând istoria plină de urcuşuri şi coborâşuri a poporului evreu, vă veţi aminti cum Dumnezeu a salvat o mulţime pestriţă de sclavi evrei şi i-a trimis în Ţara Făgăduinţei. Ei erau plini de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, "au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui." Dar curând, recunoştinţa lor s-a topit şi ei au început să cârtească.
Cârteala şi recunoştinţa nu pot exista împreună în viaţa unui credincios. Dacă eşti recunoscător, nu vei cârti.
Psalmistul scrie:
"Dar au uitat curând lucrările Lui şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui. Ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnexeu în pustietate."
Atunci când Israel Îl iubea pe Dumnezeu şi Îi era recunoscător pentru îndurarea Lui, când căuta să-I facă voia şi asculta de poruncile Lui, îi biruia pe duşmanii lui. Dar când focul dragostei pentru Dumnezeu şi dorinţa de a-I împlini voia se stingeau, Israel era înfrânt în luptă. Când Moise a dispărut pe vârful Muntelui Sinai pentru o perioadă mai lungă de timp, israeliţii s-au dedat idolatriei şi l-au pus pe Aron să le facă un viţel de aur din podoabele pe care le luaseră cu ei din Egipt. Când Moise a coborât de pe munte, i-a găsit dansând şi chefuind, într-o orgie de idolatrie şi imoralitate.
Există o singură dorinţă care ne poate ajuta să ne controlăm multele dorinţe care ne ispitesc: dorinţa fierbinte de a-L cunoaşte şi a-L asculta pe Dumnezeu. Când această dorinţă se stinge, cedăm celorlalte dorinţe, cele păcătoase. Când întrerupem legătura cu Hristos, încercăm să umplem golul cu alte lucruri. Despre aceste lucruri citim în ziare în fiecare zi. Amintiţi-vă de fiul risipitor, care încerca să-şi umple stomacul cu roşcovele porcilor, dar nu i le dădea nimeni.
Cunosc oameni care merg mereu la petreceri, jocuri de noroc, băutură, droguri, încercând tot ce această lume le poate oferi. Dar nimic nu satisface foamea sufletului.
Astăzi există mulţi oameni, chiar în ţările aşa numite creştine, care practică închinarea la satan pentru a-şi astâmpăra dorinţele. Dar numai Dumnezeu poate să umple golul din suflet. Nici măcar dragostea umană nu poate satisface dorinţa după dragostea lui Dumnezeu care există în suflet. În loc să ne întoarcem la dragostea Tatălui, începem o căutare nebunească a iubitului desăvârşit. Idolatria e strâns legată de imoralitate; atunci când dragostea naturală, aceea a lui Dumnezeu, e pervertită, oamenii caută substitute de orice fel.
În Patmos, Hristos cel Înviat a prevenit bisericile din Asia. Le-a dat porunci să se oprească din a ceda presiunilor de a se conforma valorilor lumeşti.
'POCĂIEŞTE-TE!' - porunceşte Ioan.
'VEGHEAZĂ!' - avertizează el.
'ŢINEŢI CU TĂRIE CE AVEŢI!' - îi implora el.
Ecoul cuvintelor lui străbate secolele, ajungând până la noi.
Urmăriţi căsniciile creştinilor de azi. Rata divorţurilor e aproape la fel de ridicată ca cea din familiile de necredincioşi. Aproape zilnic aud zvonuri despre vreun lider din biserică a cărui căsnicie se clatină. Prea des văd cum dragostea dintâi se stinge - fie că vorbim de căsnicii, fie de viaţa spirituală. Aceasta era problema efesenilor şi a laodicieenilor. Prea des vedem creştini care adoptă valorile şi practicile imorale ale lumii acesteia, precum creştinii din Pergam, Tiatira şi Sardes!