Dați de știre c a-nviat
Autor: George Cornici
Album: Pelerini printre versuri
Categorie: Paște
DAȚI DE ȘTIRE C-A-NVIAT...

Dați de știre înc-odat’
Despre tainica lucrare
Domnul vieții a-nviat
Unde e acum Pilat?
A respins a Lui chemare
Ceru-i spune: ”vinovat”

Exprimați cu glas voios
Că trăiește Salvatorul
Din robie El ne-a scos
S-avem suflet credincios,
Să știm Cine-i Creatorul
Omului evlavios.

Locul Lui nu e-n mormânt
Fiul a ieșit din moarte
Să intrăm în Legământ,
Să avem spre Rai avânt,
Să trăim ce-i scris în Carte
Chiar când vine asprul vânt.

Alergați nu spre sicriu
Ci spre locul de-ntâlnire
Spuneți ce profeții scriu
(Până nu este târziu)
Despre-un loc de moștenire
Unde nu-i nimic pustiu.

Vreți cu El, în veci, să fiți
Știți c-acesta vă e dorul
Vorbe-nalte să rostiți
Nepăsarea s-o topiți
Să se bucure poporul
Toți să vă însuflețiți.

Forța cea dumnezeiască
Ce-a creat un Univers
Fost-a-n stare să-L trezească
N-au putut să o oprească
Cei cu gândul lor advers
Și trăire pământească.

Doar trei zile și nopți trei
A stat Fiu-n neființă
L-au văzut, apoi, evrei
Și-ntristatele femei
Și I-au dat recunoștință
Și-au mai pus în vas ulei.

Dați de știre chiar acum
Că vă vede, că Îi pasă
Și că e cu voi pe drum
Și prin ceață și prin fum,
Că e viu, că nu vă lasă
În incintele cu scrum.

Că-i la culme bucuria
Toți să știe și să vrea
Să alerge ca Maria
Să-I prezinte mărturia
Și ofrandă să Îi dea
C-asta este datoria.

Cu întinerit elan
Pretutindeni dați de știre
Că s-a împlinit un plan
Din cerescul Canaan
Să nu fie despărțire
Ci doar munci sublime-n Lan.

*****************
Azi și mâine și în veci
Îți dăm, Mire, adorare
N-ai rămas în zone reci
Și-astăzi prin cetate treci
Să ne-aduci înviorare
Și apoi, cântând, să pleci.

George Cornici/Sărbătoarea Învierii, 2016

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/149391/dati-de-stire-c-a-nviat