1. ÎNCEPUTURI
Îmi tot vine în minte un lucru de ceva vreme și nu știu dacă să îl iau in serios sau nu. Un gând îmi dă târcoale, spunându-mi să-mi aștern amintirile pe hârtie. Ar fi foarte multe de spus! Toți avem o istorie în urmă...dar, pentru unii din noi, viața a fost o adevărată luptă pentru supraviețuire. Și nu e o glumă!
Primele amintiri conștiente, le am de la vârsta de trei ani și jumătate. De ce știu asta? Pentru că asta e diferența dintre anii mei și cei ai surorii mai mici, Liliana. Mă văd agățată cu mâinile de masă, cu nasul puțin mai sus de marginea ei, încercând să văd mogâldeața înfășurată în scutece. Nici nu știam ce este, am auzit vag..."mai aveți o soră!" Ce însemna oare asta? Nu eram conștientă nici de ceilalți frați, Octavian, cu trei ani mai mare ca mine și Valentin, cu doi ani mai mic decât mine. De ei nu-mi amintesc, decât mult mai târziu!
O altă amintire ce mi-a rămas adânc întipărită în minte, e reșoul din mijlocul camerei, pe care fierbea adesea ciorba de fasole uscată, într-o oală emailată vișinie! Parcă îi simt mirosul îmbietor și acum. Era o delicatesă pentru mine, fiindcă eu eram un fenomen în familie. Nu mâncam mai nimic, iar ceea ce mâncam, trebuia să nu fie atins de nimeni. Nici pâinea, nici lingura, nici cana, nimic! Ciorba aceea simplă, cu rântaș ardelenesc, (ceapă, ulei, făină, boia dulce), fără nimic altceva în ea, era preferata mea. Apoi, patul de o persoană cu saltea pe arcuri,ce știam că îi spune dormeză. Un pătuț înalt de lemn, din care nu o dată a căzut soră-mea în cap...
Un alt eveniment ce s-a impregnat în mintea mea de copil, a fost când tatăl meu, ne aducea în buzunare bani mărunți. Ni se pareau mulți, pentru că ni se umpleau mâinile micuțe cu monede și ce ne mai bucuram...Și celebra Eugenia, care o vedeam destul de rar. Asta, doar pentru un timp scurt, bine definit! Bucurii, nu prea îmi amintesc! Copilăria mi-a fost marcată de o întâmplare de neînțeles pentru un copil. Mama și tata certându-se, dar acum, gândindu-mă la ceea ce am văzut, mă întreb: oare ce a fost acolo? Mama cu un sucitor în mână, dând cu el în capul lui taică-meu. El, cu o voce blajină, neripostând decât verbal loviturilor, abia auzit, cu fraza: "Tu, țigancă!" Mai târziu maică-mea mi-a spus că tatăl meu, un foarte bun și recunoscut mecanic auto, strungar și câte alte calități, a luat-o pe panta alunecoasă a alcoolismului și a început să vândă lucrurile din casă pentru băutură. Astfel, s-a ajuns la o despărțire în fapt dar nu și în acte. Cică eu, afectată de strigătele lor, am început să plâng și am strigat printre lacrimi: "Porcule și vulpe, de ce o bați pe mămica?" De unde oi fi scos eu acea întrebare, nu știu! Poate că atunci învățasem ce este "omul" și cu astea rămăsesem în minte!
Nu-mi face plăcere să-mi amintesc acei ani! Nu am simțit vreodată să fiu iubită! Fiind patru frați, mama ne-a crescut cum a știut ea și cât a putut. Știu că lucra la Avicola, la ouă și pui. Lucra mai mult de noapte, ca să fie ziua acasă cu noi. Nu știu dacă rămâneam singuri în casă, cât era la muncă dar, e cert că ne-am crescut unul pe altul. Adică mai mult singuri, lovindu-ne cu capul de pragul de sus de foarte multe ori, până să învățăm să ne plecăm, ca să evităm durerea...Ce sfaturi? Ce călăuzire? Doar muncă, tristețe, vise neîmplinite...
Nu am să uit ziua în care, având vreo 7-8 ani, mama a pus să facă o tocăniță cu carne și ceapă! Tot ce-mi amintesc e că m-a chemat și mi-a zis: "Stai cu ochii pe cratiță, să fiarbă și când e gata, scoți reșoul din priză! Eu trebuie să plec până în oraș. Nu stau mult!" Stăteam la câțiva kilometri, de oraș, într-un sat destul de măricel. Ce o fi gândit ea că înțelege un copil de 8 ani?
Știu că la un moment dat, am privit pe geam și am văzut copii afară jucându-se în nisip. Am uitat de toate până când a venit o vecină la mine spunând că iese fum din casă. Am încremenit! Carnea mea...era scrum. Doar o mică porțiune din centrul bucățelelor mai aducea a carne. În naivitatea mea, am curățat fiecare bucata cu cuțitul, apoi, spăl cratița, pun ulei, carnea și apă și o pun pe reșou, de astă dată, supraveghind-o cu mare atenție. Urmarea? Nu am cum să uit! Dezbrăcată, scoasă afară în costumul Evei, bătută până la sânge cu o creangă de brad plină cu ace verzi, sănătoase.... Am suferit ca un câine, nu atât din cauza bătăii, cât din faptul că, (atât pricepeam și eu) eram doar un copil, fără experiență, cu o înțelepciune adecvată vârstei, căruia i s-a cerut ceva ce nu putea îndeplini.
Și uite așa, a trecut o parte din anii copilăriei, cu multe alte poveri purtate, prea grele pentru umerii mei firavi!
Să nu uit! Mai am o imagine tristă, numai bună de filme de groază... În spatele blocurilor cu un etaj, construite pe vremea comuniștilor pentru muncitorii de la Avicola, trei la număr, se afla un bazin, o hazna, unde se scurgeau dejecțiile și apa menajeră. Nu era acoperit! Nu pot estima acum mărimea lui, dar cred ca avea câțiva metri pătrați, undeva la 5-6 metri latura și adâncimea de vreo 2 metri. Am văzut o mulțime de oameni strigând că: "Moare Vasile!" Adică tata! Cum? A vrut să se omoare și nu a găsit altă cale decât să se arunce în mizeria aceea cleioasă și puturoasă. Nu știu cum au reușit să-l scoată de acolo, cert e că mirosul acela pestilențial, răscolit și frământat în încercarea de a-l scoate afară, a persistat mul timp în aer, în casă, în nările noastre...
Au trecut zeci de ani de atunci și mă întreb..."Unde a fost dragostea în acea ecuație în care o necunoscută am fost și eu?" Unde s-a greșit, de o familie cu patru copii nu reușește să țină calea vieții dreaptă, curată? Fiecare a mers pe drumul său aproape singur! Drumurile s-au mai intersectat din când în când dar, unde dragoste nu e, nimic nu e! Tatăl, căzut în patima beției, dintr-un om onest, cumsecade, bun meseriaș, a ajuns să moară, înghețat de frig, într-o iarnă geroasă, ca un câine! Părăsit și uitat de toți! Oare l-a iubit cineva cu adevărat?
Așa am intrat in lumea asta, purtănd poveri ce m-au urmărit o viata...Nu putem alege unde ne nastem si nu stim de ce s-au intamplat anumite lucruri in viata noastra. Un lucru e sigur! PĂCATUL! El distruge vieți, dar, cum scria intr-o carte "Blesteme peste generatii", acestea pot fi rupte, prin pocăință! Slăvit să fie Domnul!
Va urma...
09/05/16, Barcelona -Lucica Boltasu