Plângi...ești obosit...ți-e dor!


Plângi... ești obosit... ți-e dor!
Gândurile s-au adunat în nor.
În tine e însingurare!
De Mine... depărtarea-i mare!
Ai fost pe val de nemurire
Înfășurat-n-a Mea iubire,
Năframa,” Sfântă”- mângâiere.
Am lăsat în tine, - Efemerul -
În jertfa Mea ai văzut misterul.

Privește!... Zorii au parfumat
Crinii... ca niciodat'-
O adiere spre tine las...
Și-ți șterg ochii de plâns.
Deznădejdea s-a întunecat în tine
Și ți-a zdrobit cioburile sfinte.
Floarea inimii s-a ofilit.
Gândul în abis stă-nmărmurit.
Tristețile te-nvăluie...
Lacrimile ochilor udă văile.

Eu am coborât de multe ori,
Băteam la ușă... erau zăvori;
Dar... nu te-am lăsat,
De veghe lângă tine-am stat.
O baladă în noapte cânta lin...
Erai tu! - Mă chemai să vin -
Senin, ecoul îți răspundea...
Isus!... Este la dreapta ta!
Luna se retrăgea-n tăcere,
Lăsându-ți lumina -” Iubirii Mele”.

Am coborât pe zori de catifea,
Pe dantelate clipe înrourate.
Suflet chinuit!... Erai departe...
Ți-am stat în cale!...Te-am tras aproape!
Blând ți-am vorbit. Vino Acasă!
Piciorul... ți l-am pus pe Stâncă!
Și Ți-am simțit, iubit copile,
Cum un dulce-amar zăcea în tine.
Zdrobit erai, lovit de ramuri,
De-al codrului foșnet, și-ale vieții drumuri...

În mireasma teilor... te-am răcorit,
Cu o chemare... din ”Duhul Sfânt”!
Ai făcut palma căuș, ai pus polen,
Te-ai ridicat urcând spre - ”PISC”!
Călcai pe florile de in...
Mi-ai împletit coroana de vâsc,
Lăsând în urmă amărăciunea.
Nu ai vrut să ști de nimica...
Rugile-n tine-n agonie,
Striveau norii, s-ajungă la Mine.

În cale... ți-am ieșit cu drag.
Ușa iertării am deschis-o larg.
Pe brațul Meu te-am ridicat.
'Ți-ardea dorul de cer în suflet.
M-am bucurat, copilul Meu,
Că te-ai întors la Dumnezeu.
Nu mai e mult... Eu voi veni!
Tu rabdă, pregătește-te zi de zi!
Ca să te pot pune la dreapta,
Când se va face judecata;
Aici... am să te aduc lângă ”MINE”!
Fericit ca să fii, O VEȘNICIE!

Toma Coca, ALGHERO/16/05/2016