Sunt vesel, plin de bucurie!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu îngerii Îți vom cânta!
Categorie: Zidire spirituala
Sunt vesel, plin de bucurie!


Mereu vorbesc, Doamne cu Tine,
De câte ori vreau şi doresc.
Prezenţa Ta, îmi face bine,
Simt că sunt tare şi trăiesc.

Iubirea Ta mă încurajează
Căci sunt de Tine, protejat
Iar faţa mea se-nseninează
Mă simt uşor, înviorat.

Cel rău scrâşneşte de durere
Căci l-am lăsat, nu-i mai slujesc.
Se luptă tare, cu putere,
Dar eu pe Tine Te iubesc!

Tu m-ai găsit îndurerat
Şi copleşit de suferinţă.
Făceam păcat, după păcat,
De Tine n-aveam trebuinţă.

Dar m-am trezit într-un târziu
Şi m-am văzut jos, doborât.
Nu-mi mai doream aşa să fiu
Şi înspre ceruri am privit.

Şi am rostit o rugăciune
În gura mare am strigat:
“Milă să ai, Doamne de mine,
De vrei, să ierţi al meu păcat!

Să mă primeşti la sânul Tău,
De toate să mă curăţeşti!
Să stai în preajma mea mereu,
Să simt că, Doamne, că mă iubeşti!”

Răspunsul, n-a întârziat,
Mi-ai dat putere şi răbdare.
Pe drumul bun am apucat
Şi am văzut a Ta îndurare.

Astăzi, pe Tine Te urmez,
Sunt vesel, plin de bucurie.
Tu eşti de-a pururi al meu crez,
Mă pregătesc de veşnicie.

S-ajung la tronul Tău, Isus,
Când zilele-mi se vor sfârşi.
Şi împlinesc tot ce mi-ai spus,
Căci Te aştept Isus, să vii!

Amin

Câmpia Turzii, 7 mai 2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/149864/sunt-vesel-plin-de-bucurie