Sfinte Duh al rugăciunii,
Care naşti în noi azi dorul,
De ce azi cu-atâta sete
Te doreşte-ntreg poporul?

De ce Tii lucrarea-n taină,
Când ca ea, alta nu este,
De ce laşi Tu ateismul
Să declare că-i poveste?

Ei rămân miraţi, Isuse,
Când îi văd pe-ai Tăi într-una,
Deşi trec şi prin necazuri,
Ei sunt veseli totdeauna.

De ce nu le spui, Isuse,
Cum Ti-ai adunat Tu turma
Câte ne-ai făcut Tu nouă
Până Ti-am căutat urma

Spune tuturor în lume,
Câţi or întreba să ştie,
De ce turma Ta, Isuse,
Pururea-i cu veselie!

Spune-le că pătimaşii,
Cei cu inima haină,
Cei robiţi de mii de pofte
Au găsit salvare-n Tine.

Sa le spui la toti ranitii
De-a sagetilor pacat
I-ai luat milos pe brate
Si de rani i-ai vindecat.

De-i intrebi pe-ai Tai Isuse,
Cine le-a dat pocăinţa.
Vor răspunde fiecare:
Necazul şi suferinţa”.

Câţi din cei trântiţi pe paturi,
Atacaţi în corp de boale,
Câţi n-au primit vindecare
De la Duhul milei Tale.

Câţi copii orfani pe drumuri,
Fără de părinţi în viaţă,
Unde să alerge, Doamne,
Dacă nu la Tine-n braţe?

Câţi din cei străini în lume
De căsuţa părintească,
Cu cât dor Te căutară,
Cuvântul Tău ca să-i crească.

Mila Ta, Duhule Sfinte,
Face inimile vii
De-ar avea mii de secrete,
Tu pe toate i le ştii.

Căci cu mii de taine-n viaţă,
Către Tine îndreptate
Câte bucurii n-aduce
Când Tu le dezlegi pe toate!

Iar când munţii de păcate,
Condamnare îmi provoacă
Duhul Tău şi-atunci suspină,
Peste tot scriind iertarea.

Şi de-aceea, Fie-ntruna,
Prin cântări sau prin cuvinte,
Nu doresc eu, pătimaşii,
Zeci de ani de-ar fi, să cânte.

Doamne, Te rugăm prin Duhul,
Întăreşte-ne-n credinţă,
De-ar fi să trecem prin valuri,
Să ieşim cu biruinţă!

Tu ne-nvaţă biruinţa,
Ochii pururea să plouă,
Căci Tu morţii Te-ai dat, Doamne,
Să ne dai viaţa nouă.

Nu ne pasă dacă lumea
Ne-ar striga “ieşiţi din minţi”
Căci şi Tie acest nume
Ti-au dat vechii noşti părinţi.

De-ar fi vifor cât de mare
Şi n-ar fi loc să ne-ascundem
Noi mereu vom ţine minte
Unde-am fost şi unde suntem.

Azi, pe drumuri de credinţă
Să ne dai puteri Divine,
Iar Cuvântul Tău, Isuse,
Să-L vestim la orişicine.

Prea necunoscut esti, Doamne;
Ne-nţeles de omenire
Pentru ei a Ta lucrare
E ceva ieşit din fire.

Şi se străduie Satana,
Planul Tău să-l aiureze,
Profitând de-a ei orbire
Duhul Sfânt să-L întristeze.

Dacă dai un semn în lume
Sau faci vreo descoperire
Câte hule nu mai naşte
Îngâmfata omenire.

Necredinţa îi orbeşte,
C-a fosr doar o fantezie,
Că-s iluzii, că-s fantasme
Şi că cei care le ştie

Au ajuns la nebunie,
Că-s eretici, că-s lunatici
Şi că-S plini de duhul rău,
Câte alte minciuni, Doamne,
Nu lovesc în Duhul Tau!

De-ai fi trup ca să Te vadă,
Duh Ceresc din Slăvi Divine
Ei,in ciuda lor turbata
Te-ar osândi şi pe Tine.

Ei, crezând că rătăcirea
Se primeste-n rugăciune
Lasa legea,adevarul,
Fac ce pofta lor le spune.

Chiar când chiuie pe stradă.
Cei de vinuri ameţiţi.
Din ei strigă “adevărul”
Că sunt drepţi, nu rătăciţi.

Iar în patima cumplită.
Criminalii şi cu hoţii,
Câte spargeri nu provoacă
În adâncul toi al nopţii.

Câte crime şi desfrâuri,
Câte-n lume n-o să fie…
Şi aşa creştinii noştri,
Tin credinţa pe hârtie!

Judecaţi cu mintea voastră,
Voi creştini de pe pământ
Care-i Duhul rătăcirii
Şi care e Duhul Sfânt?

Să-nţeleagă orice minte
Că Duhul din rugăciune
Nu te-ndeamnă-n altă parte:
Numai înspre fapte bune!

Niciodată Tu, Isuse,
N-ai fost preţuit în viaţă,
Pentru că spiritul lumii
Îl mustrai mereu pe faţă.

Şi de-ai vrea să faci să vină
Cât mai mulţi la pocăinţă
Duhul lumii cere-un lucru:
Să nu fie umilinţă.

Niciodată rugăciune.
Că-i prea mult, şi oboseste,
Şi nici posturi să nu fie,
Că-i pericol, că slăbeste.

Si să faci minuni mai multe
Insotite de puteri.
Astăzi au de Tine lipsă
Mult mai multă decât ieri!

Cum Te-ar ridica pe culmea
Cea mai 'naltă, omenirea,
Să observi orice mişcare
Şi orice lipsuri din fire,

Să alergi cu paşii repezi
Unde-ar fi de Tine lipsă
Să-i asculţi orice Ti-ar cere
Şi oricine-ar fi, Isuse.

Te-ar pune să serveşti masa
În pustiul cel mai mare,
Când ar fi lipsiţi de pâine
Să le dai la fiecare,

Te-ar trimite ca să vindeci
Pe orice bolnav din lume
Şi să le lungeşti viaţa,
Niciodată să nu moară,

Să le faci la toţi protectii,
Cati vor să se pocăiască,
Sa le meargă numai bine,
Orice rău să-i ocolească,

Ai vedea cum vin ţăranii
La cărarea protejată,
Când ai lăsa pe-a lor holdă
Regulat să vină ploaia,
Iar la vecini niciodată.

Câţi în şcoli în prag de-examen,
Câţi joacă la loterie,
Toţi Ti-ar cere rezultatul
Dinainte ca să-l ştie.

Aşa Te-ar iubi Isuse,
Ar iubi şi Duhul Sfânt,
Căci totul ar fi credinţa
Interesul pe pământ!

Dacă-aşa Ti-ar fi credinţa,
Scumpule Mântuitor,
S-ar pocăi tot pământul,
Cu mai marele sobor!

Dar când le condamni păcatul,
Ca să fie osândiţi
Fug de Duhul pocăinţei,
Zicând că e rătăcit.

Când aud de suferinţe
Şi de posturi... mai ales
Cum să rabde ei intr-una,
Când mănâncă foarte des?

Să devină un om palid,
El, cel mai rumen la faţa,
Când el preţul cel mai mare
L-a pus tot pe corp, în viaţa?

Cum să-şi lase, bietul, dreptul
Când va fi lovit vreodată,
Când el, pentru o minciună
Fost-a-n stare să se bată?

Cum să plângă el într-una,
Să se roage ne-ncetat,
Când el viaţa lui întreagă,
Cam aşa doar s-a rugat?

El nu ştie nici ce-i plânsul,
Nici izvoarele căinţii,
A mai plâns odată-n viaţă
Când i-au decedat părinţii.

Şi aşa creştinul nostru
Vrea să-aibe pe Dumnezeu
Trăind după voia firii,
Călcând de pe rău pe rău.

Dacă vreţi în viaţa voastră
S-alergati pe-o cale bună
Mai ales pe drumul crucii,
"Fără luptă,nu-i cunună"!