Mai mult decât biruitori
Autor: Andrada Popa
Album: fara album
Categorie: Diverse

Acesta este adevărul pentru toţi cei ce suntem în Hristos: suntem mai mult decât biruitori! Nu ştiu prin ce situaţie treci, ce te frământă. Poate ai probleme în familie, te simţi neînţeles sau poate nu ai o familie şi doreşti de mult timp să îţi întemeiezi una; poate eşti un tânăr aflat la răscruce de drumuri şi nu ştii pe ce cale să o iei; sau poate eşti trecut de prima tinereţe şi aştepţi de mult răspuns la rugăciune...

Vreau să-ţi amintesc astăzi că tu ai preţ în ochii lui Dumnezeu şi indiferent cu ce te confrunţi, prin El eşti deja biruitor! Chiar mai mult decât atât! Şi asta pentru că, în mijlocul problemelor, tu ai pace - El ţi-a dat pacea Lui (Ioan 14:27), ai un sprijin - El te poartă pe braţele Sale (Isaia 46:4).

A promis că va fi cu tine în orice situaţie, iar El e credincios - chiar o face! Dacă îţi deschizi ochii spirituali vei vedea că încercarea îngăduită peste viaţa ta, te apropie mai mult de Dumnezeu. Când avem unele probleme, instinctiv, căutăm să vedem ce am greşit. Poate ai greşit ceva, sau poate nu. Poate că Dumnezeu vrea ca tu să Îl cunoşti mai mult, să experimentezi puterea Sa, vrea să lucreze în viaţa ta, ca tu să vezi ce Dumnezeu Mare şi Atotputernic ai!

Oricât de grea ar fi problema cu care te confrunţi, încearcă să priveşti dincolo de aparenţe. Învaţă de la apostolul Pavel, care spunea în Filipeni 4:12,13: „Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” Prin harul Domnului putem totul, pentru că El ne întăreşte!

Şi încă ceva important: în încercări, tindem să exagerăm puţin. Problema ta nu e veşnică. Împăratul Solomom spunea: „Ce este, a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.” (Eclesiastul 3:15). Lucrurile se rezolvă în timp - la momentul hotărât de El - pentru că, slavă Lui, nu îngăduie să stăm în cuptor mai mult decât putem. Încercarea îngăduită de Dumnezeu e potrivită cu puterea spirituală pe care o ai. Să nu uităm: „Nu  v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13)

Să privim ţintă la Domnul Isus, pentru că doar prin El vom putea să fim mai mult decât biruitori prin orice se iveşte în drumul nostru spre veşnicie, iar El ne va sprijini prin fiecare încercare a vieţii.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/150741/mai-mult-decat-biruitori