Resurse creștine

Noul Legământ

Autor: Ardelean Viorel
Album: fara album
Categorie: Diverse

Noul Legâmânt

1). Introducere. Încă din cele mai vechi timpuri, specia umană s-a organizat în societăţi tribale dezvoltate mai târziu în neamuri, popoare, rase, etc, ajungându-se astăzi la state naţionale independente au avut legături sociale unele cu altele. Oamenii s-au aşezat în special pe malurile râurilor şi fluviilor, dar şi în locuri cu condiţii mai vitrege, au construit sate şi oraşe cetăţi, care erau de cele mai multe ori suverane, fiecare având împăratul lor. Ele au avut contacte sub diferite forme, s-au tolerat unele pe altele, s-a războit, sau influenţat iar atunci când două civilizaţii sau două mari puteri, sau alte relații s-au ciocnit, dar au existat şi variante de compromis şi înţelegere. Ele se realizau sub diferite forme, pe care noi în limbaj modern le numim tratate. Astăzi tratatele se fac sub formă scrisă, între două sau mai multe state, cu privire la drepturi şi obligaţii, care trebuiau respectate, prin acord sau convenţii internaţionale. De multe ori ele erau călcate în mod flagrant iar istoria omenirii este plină de exemple de genul acesta. Un tratat[1] este un acord în legea internaţională dintre două sau mai multe state şi poartă nume diferite şi poartă denumiri diferite ca protocoale, convenţii, acorduri internaţionale, dar regulile în sine rămân dependente faţă de numele documentului. Ele pot fi comparate cu contracte în care ambele părţi îşi asumă obligaţii şi îndatoriri, dar au şi drepturi. Aici este un principiu denumit pacta sunt servanda – care înseamnă faptul că „ pactele trebuie respectate” Aceste tratate ţineau e obicei o vreme, erau reânoite sau călcate. Ambiţia după putere, banul, sau dorinţa de a stăpânii proprietăţi sau mai grav stăpâni de sclavi și robi oameni care în urma războaielor deveneau ori una ori alta, acest aspect al relațiilor de-a lungul istoriei şi-au spus cuvântul. Acest lucru pornește din inima omului și a societății respective. Ieremia sesizează bine acest lucru în una în cartea sa Ieremia 17:9 „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”. În plus viţa omului nu este ceva static ci dinamic şi din păcate în aspectul eticii şi moralităţii are o direcţie descendentă. Noi cunoaştem câteva etape istorice de la Antichitate, Evul Mediu, Burghezie, Capitalism şi Comunism, dar care privite în profunzime regăsim aceleaşi aspecte negative în inima omului sau în societatea cu alte cuvinte răul. În plus când cineva ajunge la putere i se vede şi adevăratul caracter şi poate să facă mult rău, destul de rar și lucruri bune. În altă ordine de idei nu avem cum să privim tratatele dintre state de astăzi cu înţelegerea pe care o aveau ţările din antichitate. Ele erau mai simple şi se realizau în alţi termeni. Aspectul pe care dorim să-l privim, este în final tratatele dintre Dumnezeu şi oameni numite şi Legăminte divine, prin care în final s-a ajuns la Noul Legământ. În Geneza ni se spune cum Dumnezeu a creat Universul, iar ca şi coroana creaţiunii a făcut omul. Geneza 1:26 „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră……….” Dumnezeu a dorit să-şi reverse dragostea peste fiinţa creată şi să aibă părtăşie cu omul. După tragedia din Eden (Geneza 3), Domnul a iniţiat un plan de salvare a omului din faţa mâniei Sale (Genneza 3:15), prin care Domnul a hotărât să aducă omul la starea iniţială din Gen 1: 26 prin Naştere din Nou şi s-a revelat în creaţie, natură şi în fiinţa umană în mod progresiv în istorie, prin lucrările Sale, cea mai importantă formă a revelaţiei a fost momentul când Dumnezeu s-a făcut om prin Întruparea Fiului. Ioan 1:14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Dar până la „împlinirea vremii” (Gal 4:4), au trecut milenii de istorie pentru că revelaţia lui Dumnezeu în istorie a avut o dezvoltare continuă. Astfel ne vom ocupa la început de o parte din legămintele divine.

2). Legăminte divine. Este necesar a aborda și acest subiect pentru că Isus Hristos este persoana în care se adună aceste legăminte divine și El este o împlinire a lor. Cuvintele folosite în Biblie[2] sunt legământ ori alianță, în ebraică berit, iar în greacă diateche, în traducerea din LXX, iar cuvântul în Noul Testament cuvântul are înțelesul de testament. Legământ înseamnă în termenii de azi contractul dintre doi parteneri, incluzând și clauzele de rigoare. Mai există în Vechiul Testament și alte cuvinte asociați legământului ca ”aheb, „a iubi", hesed, „dragoste prin legământ" sau „solidaritate prin legământ", toba, „bunătate" sau „prietenie", salom, „pace prin legământ" sau „prosperitate prin legământ", şi yada’, „a sluji cu credincioşie în conformitate cu legământul”. De asemenea cuvintele sunt asociate cu terminologia tratatelor din timpul acela din Orientul Apropiat. Există ritualuri atunci când se face un legământ, deși nu există informații precise, dar din vestigii ne dăm seama de felul în care au fost făcute. Se sacrifica un animal (oaie, taur, etc), deducând acest lucru din informații scrise și date culese în textele de la Mari, tăbliţele de la Alalah şi din Vechiul Testament, cartea Exodului. În Orient se găsesc informații despre tratatele hitite a lui Esar-Hadon și legământul aramaic din Sefire. Ca termeni se foloseau termenii de tată – fiu, domn - slujitor(abdu), care indică o relație de prietenie dar și vasalitate dintre domn și slujitor în care regele era suveran, iar vasalul este numit slujitor. Sunt două tipuri de tratate : 1. Un tratat în care părțile sunt egale, iar partenerii sunt ”frați” cu drepturi egale stipulate în legământul respectiv. 2. Un legământ de vasalitatea între un rege cuceritor și altul mai mic. Aceste tratate aveau un ritual, în care se prezenta calitățile regelui cuceritor și îndatoririle regelui vasal. La încheierea tratatului erau martori zeii, sau elemente ale naturii. Legământul se încheia cu blesteme și binecuvântări. Din când în când tratatul era recitit și reânoit, se punea accent pe blesteme în cazul în care era călcat și ele vizau sfera divină și armata sau familia regelui în cauză. În Vechiul Testament există exemple de tratate de ambele feluri, prietenie și vasalitate între popoare păgâne, sau poporul evreu și alte popoare. Un exemplu este tratatul dintre David și Hiram (1Împăraţi 5:1) sau legământul de paritate dintre Hattuşil III şi Ramses II, care se încheie cu căsătoria dintre Hattuşil și fica lui Ramses. Un exemplu de tratat este acela dintre poporul evreu și gabaoniți (Iosua 9-10). Termenii flosiți au fost „noi suntem robii voştri” - (‘abadeka ‘anahnu)”, fapt care indică vasalitate dar și obligația poporului evreu de a da ajutor militar gabaoniților. Evreii cunoșteau bine diferitele forme de tratate sau legăminte din Orientul Apropiat. Vom enumera[3] legămintele dintre Dumnezeu și lumea cu precizarea că aceste legăminte sunt de două feluri. 1. Legăminte condiționate, care au în componență cuvântul dacă, în care omul este responsabil și sufere consecințele de rigoare dacă nu îl respectă. 2. Legăminte necondiționate în care Dumnezeu își duce la îndeplinire voia Sa hotărâtoare indiferent de voința omului. Există opt legăminte istorice majore în care majoritatea sunt date sub formă de promisiune. Dintre legămintele istorice[4] Din cele opt legăminte istorice, doar cel Edenic si cel mozaic au fost legăminte condiţionate. Ne vom concentra asupra Legământului din Eden, Legământul făcut de Domnul cu Avram, Legământul cu David și asupra Noului Legământ, iar pe celelalte le vom enumera doar, ele fiind : Legământul cu Adam - după cădere (Gen. 3:16-19), Legământul cu Noe, după potop (Gen. 9:1-18), Legământul mozaic (Exod 20:1 - 31:18), Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10), Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15). Deși făcute în mod separat ele de fapt se împletesc în mod armonios în cadrul planului lui Dumnezeu, în care prin legămintele condiționate s-a arătat neputința omului de a le respecta, iar prin legămintele necondiționate ne este prezentată voia hotărâtoare a lui Dumnezeu pe care o duce la îndeplinire, indiferent de circumstanțe.

a). Legământul Edenic (Gen. 1:26-31; 2:16-17), a fost primul legământ pe care Dumnezeu îl face cu omul, este un legământ condiționat, în care ascultarea sau neascultarea însemna viață și binecuvântarea sau blestem și moarte fizică și spirituală. Adam și Eva falimentează și aruncă întreaga rasă umană în blestem și moarte și este necesară reabilitarea omului prin pocăință și Nașterea din Nou.

b). Legământul cu Avraam (Gen. 12:1-4; …. 17:1-8), este o promisiune divină, irevocabilă, o revelație a lui Dumnezeu în istorie, prin alegerea unui om, a unui popor, care îl va aduce pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen.17:9-14), iar conținutul se împarte în trei legăminte. 1. Pentru Avraam în care se promite o mulțime de urmași (Gen. 17:16), va fi binecuvântat (Gen. 13:14-15,…… Ioan 8:56), numele lui va fi vestit (Gen. 12:2), iar Avaram va fi o binecuvântare pentru alții. 2. Pentru neamul lui Avraam care anunță formarea unui popor deosebit și diferit de popoarele lumii (Gen. 12:2), format din cele douăsprezece seminţii a lui Iacov, și îi promite o țară urmașilor săi (Gen. 12:7, …. 17:7-8). 3. Pentru toate toate familiile pământului în care Dumnezeu îl anunță că Israel va fi o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ (Gen. 12:3) din care se va naște Mesia Mântuitorul lumii întregi. De asemenea Dumnezeu va binecuvânta pe cei care arată bunăvoință față de Israel și va pedepsi pe acea care urmăresc distrugerea poporului evreu (Gen. 12:3). Legămintele au ca suport suveranitatea și atotputernicia divină (Gen. 15:13-15).

c). Legământul cu David. (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat prin care Dumnezeu promite lui David un împărat cu o domnie, un tron și o împărăție veșnică. Legământul va fi împlinit prin nașterea lui Hristos (Fapte 2:30). În ciuda a ceea ce s-a întâmplat cu poporul evreu, întotdeauna a existat o rămășiță prin care Dumnezeu și-a dus planul mai departe (Ier. 33:20-21), deși domnia lui David a fost oprită în mod temporara pentru că poporul evreu trebuia să fie disciplinat, Dumnezeu își duce planul la îndeplinire. (Luca 1:32-33)."El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit" (Ezec. 34:23-24)."Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi voievod in mijlocul lor" . Împărăția Cerurilor a fost inaugurată, este în desfășurare, deja- dar nu încă, și va avea o finalitate în viitor

3). Cartea Evrei[5]. Autorul este apostolul Pavel dovedită prin referințe interne, ”în lanțuri” (Evrei 10:34), Scrisoarea este scrisă în Italia (Evrei 13:24), iar stilul de scriere este paulin. Ea a fost scrisă înainte de căderea și distrugerea Ierusalimului de către Titus a în anul 70 d Cr. De asemenea și Petru îl identifică pe Pavel ca și autor. (2 Pet 3:15,16) Destinatarii cărţii [6] sun poporul evreu (Evrei 1:1), pentru că atât iudeii cât mai ales creştinii evrei erau în pericol să cadă în iudaism privind slujbele religioase, şi ceremoniile din Templu, care intrau în contrast izbitor cu închinarea simplă a creştinilor în Duhul, iar ca loc de închinare erau folosite case și sinagogi. Redactarea cărţii este înainte de anul 70 d. Cr, prin faptul că epistola nu face nici o referire la aşa ceva. Ea este citată de Clemenţiu din Roma de mai multe ori, iar tradiţia afirmă faptul că apostolul Pavel a murit ca martir sub cezarul Nero sau Domiţian. Autenticitatea cărţii este confirmată de Clemenţiu din Roma, Clemenţiu din Alexandria, plus dovezile interne. Tema cărţii[7] se axează pe cuvântul „mai bun”, şi apar îndemnuri de tipul „haideți, și haideți să” şi „perfect”. Evreii l-au respins pe Hristos când l-au răstignit şi la Rusalii, dar au fost şi evrei care au crezut în Isus Hristos şi au format comunităţi în jurul Templului, a sinagogilor şi în case particulare, religie numită „ calea cea nouă” (Fapte 19:9). Creştinii[8] au suportat atacuri dure atât din partea iudeilor cât şi a romanilor. Epistola ne prezintă superioritatea lui Isus Hristos, care este mai bun ca îngerii, Moise, Iosua, Aron, iar Noul Legământ este superior Legământului Mozaic. De asemenea epistola ne prezintă pe Dumnezeu – om, aspect refuzat de majoritatea evreilor. Biblia[9] ne prezintă pe Hristos care are trei slujbe ca Împărat, Profet și Mare Preot. Cartea Evrei ne prezintă în special pe Hristos ca Mare Preot. Ea este denumită și a cincea Evanghelie, prin care arată lucrarea lui Hristos sus în cer, iar cele patru evanghelii ne arată lucrarea lui Hristos pe pământ. Cartea evrei prezintă superioritatea credinţei creştine. Scopul cărţii este dublu, pe de o parte are un aspect didactic în care Pavel aduce argumente că Isus Hristos a fost Mesia, iar practic creştinii au rămas copii în credinţă iar apostolul Pavel doreşte maturizarea lor. El arată aspectele negative ca cei care sunt pasivi faţă de mântuire, împietrirea inimi, decădere spirituală, păcatul cu voia, o viaţă fără sfinţire, dar apar şi aspecte pozitive ca Legământul cel Nou, ca aspectul moştenirii, nădejdea credinciosului, slujba, Jertfa de pe Cruce, mântuirea, judecata și răscumpărarea. Hristos este prezentat ca şi „Moștenitor, Creator, Oglindirea Slavei Lui, Susținător al tuturor lucrurilor, Cel care ne curățește păcatele, Regele, Născut din Tatăl, Unsul lui Dumnezeu, Domnul veșniciei”. Cuvântul utilizat pentru credinţă este „ hypostasis” ce înseamnă a avea o încredere neclintită, în contrast cu cuvântul ipoteză sau teorie. De asemenea „ Puternică încredinţare” este un cuvânt grecesc ελεγψηος” care are sens juridic. La fel cuvântul ”aionas” înseamnă lume, vremuri, cu referinţă la Cuvântul lui Dumnezeu care a vorbit (energie) şi a creat materia, care la rândul ei se poate transforma înapoi în energie. Se face referire la eroii credinţei începând cu neprihănitul Abel, care indică faptul că fără vărsare de sânge nu există iertare. Enoh umblă cu Dumnezeu prin credinţă, Avram dă dovadă de ascultare, Sara reprezintă tăria credinţei, Isac este gata pentru sacrificiu şi îl prefigurează pe Hristos (Tatăl aduce ca şi jertfă pe Fiul), Iacob prezintă viitorul credinţei pe când Iosiv este o împlinire a ei. Viaţa lui Moise ne arată sacrificiile credinţei, Iosua ne prezintă o „nebunie” a credinţei, fiind vorba de zidurile Ierihonului, Rahav ne arată locuri neaşteptate în care poate să existe credinţă, şi lista eroilor credinţei continuă. Dacă privim în capitolul 11 : 33-40 avem exemple de credincioşi care unii sunt aparent biruitori , alţii înfrânţi dar pe care Dumnezeu îi priveşte la fel. În Vechiul Testament credinţa era legată de ascultare, indica o posesie a omului, o calitate. Cuvântul folosit este ” שצשמת – aman” care înseamnă statornicie iar în Noul Testament cuvântul utilizat este ” πιστις, πιστιος – pistis” şi înseamnă a admite o realitate, existenţa ei şi faptul că te încrezi în ea. Credinţa este un lucru esenţial pentru că Evrei11:6 „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui Dumnezeu!.” Credinciosul abandonează forţele proprii, iar credincioşia este un atribut al lui Dumnezeu de care nu se dezminte 1 Ioan 1:9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Ea este demonstrată pe paginile Bibliei şi vedem realizarea ei în Istoria Mântuirii. Schiţa cărţii [10] ne indică câteva aspecte importante ca : Hristos este mai bun decât rânduiala Vechiului Testament, Hristos este superior îngerilor Hristos este superior profeţilor, se arată pericolul neglijenţei, pericolul îndoielii, pericolul dispreţuirii, Hristos aduce beneficii şi îndatoriri mai bune, pericolul negării, Hristos este Marele nostru Preot după rânduiala lui Melhisedec, ni se prezintă umanitatea lui Hristos, Înălţarea lui Hristos, mai presus decât îngerii, Hristos este superior lui Moise, Hristos este superior lui Iosua, Hristos este superior preoţiei levitice, Hristos este Preotul perfect, Hristos este veşnic şi Mare Preot, Hristos, Marele nostru Preot care slujeşte întrun cort mai bun, printrun legământ mai bun, bazat pe promisiuni mai bune, Noul legământ este mai bun decât Vechiul Legământ, Noul Sanctuar este mai bun decât cel vechi, avem o Jertfă mai bună, există încurajare, credinţa, speranţa, dragostea, viaţa secretă a credincioşilor, viaţa socială a credincioşilor și viaţa spirituală a credincioşilor. Versete cheie[11] sunt mai multe : Evrei 1:1 „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2 la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile”. Evrei 11:1 „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”, care de fapt este cea mai bună definiţie a credinţei. Evrei 4.14-16: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” Evrei 12.1-2: „Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Legături. Autorul cărţii Evrei care ca şi ţintă trei grupuri distincte şi anume credincioşi în Hristos, credincioşi doar la nivel intelectual şi necredincioşi care l-a început au acceptat creştinismul, dar mai târziu resping învăţătura creştină. În Noul Testament cartea Evrei pune accentul pe Vechiul Testament, care are ca şi bază preoţia leviţilor. Pavel compară insuficienţa sistemului de jertfe din Vechiul Testament, care se finalizează şi ajunge la desăvârşire în Hristos. În Noul Legământ Hristos s-a jertfit o singură dată Evrei 10:10 „Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna”. Lucrarea lui Hristos[12] este prezentată pe fundalul slăbiciunii ritualurilor aronice, în contrast cu superioritatea Jertfei lui Isus Hristos care implică finalitatea Jertfei lui Hristos (Evrei 7:27; 9:12, 28; 10:10), caracterul personal al jertfei, Isus s-a jertfit pe sine însuşi (Evrei 9:14), caracterul spiritual al jertfei (Evrei 9:14) şi caracterul permanent prin care s-a realizat o mântuire veşnică (Evrei 9:12). Ca şi momentul cel mai important este aspectul soteorologic în care se afirmă faptul că” Isus Cristos S-a jertfit pe Sine „prin Duhul cel veşnic” acțiune făcută în mod deliberat, care contrastează puternic cu jertfele aduse înainte care era victime, şi se aduceau tot în contul Jertfei lui Isus Hristos. Ca şi aplicaţie practică trebuie să ne apropiem cu încredere de Dumnezeu pe baza lucrării Marelui Preot care este Hristos. Un alt aspect este credinţa în are un aspect dinamic. În Evrei 11 autorul descrie calităţile active ale credinţei. Este o abordare practică nu una mistică. Pavel se foloseşte de Psalmul 8 pentru a arăta că prin faptul că Isus Hristos s-a umilit, ia adus pe mulţi în slavă (Evrei 2:5-10). Mântuirea este înţeleasă ca o eliberare de sub jugul Satanei, (Evrei 2:14-15), iar credinciosul intră în Odina lui Dumnezeu şi primeşte o moştenire (3:1-4:13). „Procesul de mântuire este descris ca sfinţire (hagiasmos, Evrei 12:14; cf. 2:11; 10:10, 29- 13:12) şi perfecţiune (teleiosis, Evrei 7:11; cf. 11:40; 12:23)”. Aplicaţia practică constă într-o doctrină bogată, care dă exemple de încurajare pentru credincioşi, cine au rămas ferm în credinţa lui în circumstanţe potrivnice (Evrei 11). Există şi avertizări cu privire la diferite pericole, ca necredinţa, (Evrei 3.7-4.13), neglijarea (Evrei 2.1-4), imaturitate spirituală (Evrei 5.11-6.20), pericolul eşecului în perseverenţă (Evrei 10.26-29), şi pericolul de a refuza pe Dumnezeu (Evrei 12.25-29). În cartea Evrei se găseşte portretul Domnului Isus Hristos (Evrei 12.2).

4). Histos[13] - cristologie - despre Isus Cristos. Pentru a înţelege la modul parţial Persoana Fiului ne vom folosi tot de o mărturisire de credinţă scrisă într-un mod comprimat. Astfel Isus Hristos este prezentat de Biblie ca o Persoană din Trinitate (Ioan1:1). În Evanghelia după Matei 28:19, ne este înfăţişat ca Fiul care vine din eternitate, egal în esenţă cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt. Prin naşterea din fecioară Fiul s-a întrupat şi a devenit om ca şi noi (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Fiul şi-a păstrat cele două naturi disctinte de Om şi Dumnezeu (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi sunt unite într-o singură persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). El a fost ispiti de Satan ca şi noi, dar nu a păcătuit Evrei 4:15 „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. Isus Hristos de bună voie a renunţat la folosirea parţială şi independentă a atributelor divine, dar şi-a păstrat personalitatea (Fil. 2:6-8). El s-a supus voinţei lui Dumnezeu (Ioan 10:18) şi în unele cazuri Duhului Sfânt (Matei 4:1). Dezbrăcare de Sine a Fiului a fost voluntară, ca ulterior Dumnezeu la înălţat şi mai mult (Fil. 2:9-10). Întruparea era necesară în procesul de mântuire a omului pentru că în postură divină Isus Hristos nu putea să moară, iar ca să moară a trebuit să devină Om, dar fără să renunţe la divinitatea Sa. Ambele naturi au fost necesare, pentru că moartea unui om simplu nu avea nici o valoare soteorologică, iar ca Dumnezeu Jertfa Sa a avut un caracter universal şi infinit. Deci Hristos trebuia să fie şi Om şi Dumnezeu sub aspect mântuitor. Isus Hristos a murit pentru păcatele omului (1Ioan 1:1-2). Moartea lui a fost ceva real şi a avut un caracter de ispăşire a păcatelor (Ioan 19:30). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul veşnic a lui Dumnezeu şi nu se poate cântări (Fapte 2:23). Astfel moartea lui Isus Hristos „este : răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22), de împăcare (2 Cor. 5:18) si înlocuitoare (Is. 53:6)”. Isus Hristos a fost înviat în trup după trei zile şi a fost o lucrare a Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19). Astfel Isus Hristos a fost înviat (Luca 24:39), şi a validat sacrificiul pentru păcat şi este o nădejde a credincioşilor. Învierea înseamnă cea dintâi roadă a învierii credincioşilor (1 Cor.15:23), dă valoare credinţei, mântuirii şi predicării Evangheliei (1 Cor. 15:14-17). Întruparea Moartea şi Învierea lui Isus Hristos sunt stâlpii de bază ai creştinismului. Isus Hristos s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11), unde stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, iar în calitate de Mare Preot, este Avocat, şi Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină pentru aşi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), apoi în calitatea de judecător Matei 25:31-33 (parousia,), şi în final pentru a stabili Împărăţia cerurilor (Apoc. 19:11). Isus Hristos este Dragoste iar dragostea lui Isus Cristos ne învaţă jertfa de Sine. Dragostea este motivul cel mai înalt din univers pentru acţiunea Fiului şi implicit pentru acţiunile noastre. Rezultatul real al dragostei este salvarea vieţii altora sub aspect spiritual (Ioan 17 : 24). Pilda fiului risipitor, pilda cu oaia pierdută sau cu leul pierdut exprimă infinitatea dragostei divine. Cel mai elocvent verset este Ioan 3 :16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi este o aplicaţie a dragostei divine. Isus Cristos şi-a arătat dragostea pe tot parcursul vieţii, chiar şi pe Cruce, s-a rugat pentru cei care îl răstigneau. Luca 23:34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”……….”. De remarcat faptul că există un paradox care trece dincolo de înţelegerea noastră. Din dragoste Isus Hristos a venit pe pământ, oamenii l-au omorât, ca prin El, ei, tot oamenii care cred să aibă viaţă veşnică.

5). Noul Legământ[14]. Iudaismul şi creştinismul au cel puţin şase deosebiri esenţiale. 1. În iudaism se concepe un Dumnezeu unic, la modul absolut, pe când în creştinism se afirmă existenţa a trei persoane diferite divine care sunt Dumnezeu şi anume : Dumnezeu Tată, Fiul şi Duhul Sfânt, chiar dacă „Fiul a purces din Tatăl” iar Tatăl şi Fiul au pus în desfăşurare şi acţiune pe Duhul Sfânt (cf. creştinismului occidental). 2. Dumnezeu nu poate îmbrăca sau să fie vizualizat în formă umană, dar creştinismul crede că Fiul care face parte din Trinitate s-a întrupat în persoana lui Isus. 3. deşi în iudaism există conceptul de păcat originar provenit de la Adam, mulţi evrei cred că omul se poate mântuii singur. În creştinism mântuirea se obţine doar prin Mesia care este şi divin şi uman. 4. În viziunea evreilor mesia este perceput ca şi un om politic, care descinde din casa lui David, va restaura monarhia, ca reclădii cel de al - III -lea Templu şi va aduce pe toţi evreii în ţara sfântă, dar creştinii îl percep pe Isus ca fiul Mariei, urmaş al lui David pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp, care a realizat prin Jertfa de la Calvar mântuirea lumii întregi. 5. Legământul poporului Israel cu Dumnezeu, aşa cum este înregistrat în Biblie are o valabilitate vecinică, iar prin respectarea poruncilor fiecare evreu poate fi mântuit în mod personal, dar în creştinism se crede în Noul Legământ făcut între Dumnezeu şi toţi oamenii realizat prin persoana lui Isus Hristos care este iniţiatorul Noului Legământ primesc mântuirea. 6. În Noul Legământ creştinii consideră faptul că sunt fiii spirituali ai lui Avram, dar evreii consideră că numai ei sunt descendenţi fizici şi spirituali a marelui patriarh. Aceste polemicii de pe poziţii aşa de diferite au fost şi sunt frecvente în istorie, iar iudeii consideră creştinismul o religie falsă. Dar au existat şi evrei convertiţi aşa cum există şi astăzi deşi minoritari. Lupta ideologică s-a dus la cele mai înalte niveluri în lucrări de apologetică şi teologie, dar ea reflectă şi stare religiei poporului. Misionarii creştini au evanghelizat în rândul evreilor într-un mod moderat, dar au existat şi forme violente sau creştinări forţate. În Evul Mediu existau controversele publice cu reprezentanţii celor două religii „la Paris (1240), Barcelona (1263) şi Tortosa (1413-1414)”, dar de cele mai multe ori ele aveau şi un substrat politic. Deşii iudaismul şi creştinismul s-au înfruntat reciproc, creştinismul timpuriu a împrumutat practici iudaice cum ar fi rugăciune şi botezul, dar fiind influenţat şi de păgânismul grec. În Evul Mediu evreii „au transmis Europei creştine filozofia neoaristotelică în versiunea sa arabă”, iar mulţi creştini au folosit opera lui Maimonide inclusiv Toma d'Aquino. Creştinismul a influenţat iudaismul prin practici religioase, în teologie în domeniul mistic şi altele. Epoca modernă cunoaşte o influenţă reciprocă mult mai mare de ambele părţi. Evreii au privit creştinismul pe ceva care şi-a însuşit în mod abuziv drepturi pe care nu le avea, iar credinţa creştină în care exista conceptul de Trinitate este privită ca o idolatrie. Au existat totuşi evrei care au considerat Trinitatea superioară idolatriei politeiste. Printre aceştia erudiţi ca Iuda, Halevi şi Maimonide au apreciat extinderea creştinismului şi chiar a islamului. Alte persoane percep acest lucru ca o modalitate ca neamurile să se închine lui Dumnezeu (Franz Rosenzweig). Recent mulţi creştini au înţeles că prin antisemitism au contribuit la Holocaustul evreilor (Şoa), iar Biserica Catolică a condamnat public antisemitismul, dar o parte dintre catolici şi neoprotestanţi liberali încearcă rar să convertească evrei la credinţa creştină, şi de pe poziţie opusă protestanţii evanghelici continuă eforturile de convertire a evreilor, “Evreii pentru Isus”, făcând parte din această campanie. Evanghelicii au susţinut în general Statul Israel în baza credinţei mesianice şi escatologice, dar catolicii şi catolicii şi protestanţii liberali au fost mai rezervaţi. Biserica Ortodoxă răsăriteană a îngheţat în vechile tipare şi a păstrat prejudecăţile împotriva evreilor. Noul Legământ este o împlinire[15] a Legămintelor divine în Cristos, la modul complet în ceea ce privește funcția de Mesia Unsul, Împărat și Mare Preot, dar cu o împlinire parțială care așteaptă împlinirea (Ier. 31:31-33) și este un Legământ necondiționat. Noul Legământ a fost făcut cu ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda" (Ier. 31:31), și se poate numi așa doar dacă se compară cu Legământul mozaic (Ier. 31:32). În Noul Legământ Dumnezeu promite că Ier. 33:33 "Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: "Cunoaste pe Domnul!" Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor" , fapt care încă nu s-a realizat fiindcă încă se face evanghelizare și misiune. Există mai multe interpretări cu referire la împlinire prin Biserică, alți susțin că este legat de convertirea poporului Israel. Oricum el conține două interpretări majore.

a). ”Pentru Biserica - Dumnezeu se angajează sa-i mântuiască, sa-i păstreze si sa-i prezinte in slava desăvarșiti pe toti cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos: "Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos" (Fil. 1:6)”. Unul dintre atributele divine este Imuabilitatea, un Dumnezeu care nu se schimbă şi care îşi duce la îndeplinire planurile prin voia Sa hotărâtoare indiferent de voinţa oamenilor

b). ” Pentru Israel - in virtutea "alegerii", Dumnezeu va mântui Israelul: "Ii voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor" (Ezec. 37:23). "Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: "Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele. In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta" (Rom. 11:25-29)”. Tot ce promite Dumnezeu se împlinește fiindcă este Atotputernic și își duce planul la îndeplinire pentru salvarea omului. !" (Rom. 11:32-36). "Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, "cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?" Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin”

6). Legământul cel Nou, defineşte[16] relaţia omului cu Dumnezeu, dar legământul nu îşi are originea în fiinţa umană ci în Dumnezeu şi de fapt descrie relaţie dintre El şi om şi o aflăm în natură Trinitară al lui Dumnezeu. O viaţă bazată pe un Legământ divin decurge din natura Trinitară a lui Dumnezeu, care a extins „în exterior”, creaturi care să fie model şi analogie pentru a înţelege măcar în parte aspectul relaţiei dintre Persoanele Trinităţii (Michael Horton).

Noi suntem fiinţe create după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi prin ceea ce reprezintă Legămintele divine avem posibilitate de a înţelege relaţia pe care o avem cu Hristos ca şi Mântuitor. Scopul legămintelor divine este o cunoaştere şi amplificare a dragostei pe care o avem pentru Dumnezeu. Din perspectiva[17] cerului termenul „a apărea, a veni”, se pune întrebarea de unde a venit Hristos. Pentru oameni Evanghelia începe cu Hristos a venit, şi se termină cu plecare lui Isus Hristos în cer. Perspectiva cerului este invers în sensul că planul lui Dumnezeu începe cu plecare Fiului şi după ce şi-a săvârşit lucrarea se reîntoarce înapoi, revenirea Fiului în slava pe care o lăsase la Întrupare. Noul Legământ[18] a cunoscut un interes semnificativ în ultimii 600 de ani î, Cr, iar secta de la Qumran este considerată o comunitate a legământului. “În NT cuvântul „legământ" (diatheke, traducerea gr. a termenului berit-în ebraică) este folosit în asociere strânsă cu *Cina Domnului (cf. Marcu 14:22-25; 1 Corinteni 11:23-25). La instituirea Sfintei împărtăşanii Isus Se referă la trupul Său ca fiind pâinea, iar sângele Său fiind vinul”. Mielul pascal a devenit un simbol al legământului la poporul evreu dar cu altă interpretare la creştini. Se observă rolul important al sângelui în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Noul Testament unde Isus Hristos urma să fie Mielul de Jertfă. Evrei 9:13 “Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Pavel[19] a interpretat aşa cum se cuvine Jertfa de pe Calvar, care a luat asupra lui blestemul legii şi a răscumpărat umanitatea (Galateni 3:13). După jertfa de pe Cruce blestemul din Legământul de la Sinai este îndepărtat prin Sângele lui Isus Hristos. Astfel Isus devine Rege peste Împărăţia Cerurilor pe linia lui David cu o domnie veşnică. Atunci când se examinează scrierile prorocilor într-o descriere mai largă se caută elementele legământului, blestemele şi binecuvântările în corelaţie cu prevederile legământului dacă erau călcate sau nu. Judecata poporului se face în cadrul prevederilor Legământului Mozaic de la Sinai. Acest lucru îl găsim în scrierile profetice ca Amos, Osea, Isaia, Ieremia. Judecata legământului este o sursă veche la darea Legii din Numeri şi Deutronom 32, începând cu profeţii vechi iar mai târziu (Isaia 1:2-3, 10-20; Ieremia 2:4-13; Mica 6:1-8), iar la judecată poporul evreu este judecat pentru idolatrie, adică interdicţia de a se închina altui dumnezeu. Aici se observă atât la poporul evreu cât şi la vechile tratate hitite legătura dinte forma tratatelor şi forma legământului între care există o legătură strânsă. În gândirea poporului evreu legământul avea un loc prioritar (Theology of the Old Testament, Eichrodt), dar existau şi alte moduri în care evreii în mod spiritual aveau relaţie cu Dumnezeu. Legământul şi prevederile sale lăsa libertatea poporului sau a individului de a călca legământul, o posibilitate a păcatului, dar cu consecinţele de rigoare, care s-au şi întâmplat de fapt fiindcă a urmat judecata şi pedeapsa. Dar mai exista şi promisiunea şi aşteptarea tot în cadrul legământului, iar în legământul Davidic era aşteptat un Rege care urma să fie Mesia, fiul lui David care să aibă o domnie veşnică. Acest lucru este foarte important în Noul Legământ, pentru că se face legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, în care prin Isus Hristos, Unsul Mesia, Regele, Marele Preot este o împlinire a Vechiului Legământ dar şi o speranţă şi aşteptare la a doua venire a lui Isus Hristos “parousia”, care este o aşteptare escatologică. Isus Hristos este acela prin care se împlineşte Noul Legământ. Evrei 10:7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Apocalipsa 5:1) „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi”. Apocalipsa 5:5 „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei”. Am menţionat aceste versete care se referă în mod foarte clar la Isus Hristos şi a fost gata să răspundă cu formula Iată-mă. Pentru a înţelege ne vom folosi de cartea Evrei care ne spune ce face Domnul Isus[20] sus în cer. Cartea Evrei vorbeşte în special de Noul Legământ. Dacă ne uităm în capitolele opt şi nouă vom observa câteva aspecte. Isus Hristos a primit o slujbă mai înaltă, El este mijlocitorul unui legământ mai bun care are ca şi temelie promisiuni mai bune. Isus Hristos are întâietate Apocalipsa 1:11 „care zicea: „Eu Sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. ……..” . Slujba lui Aron şi a urmaşilor lui era doar o umbră a lucrurilor viitoare, dar adevăratul cort este în cer unde locuieşte Hristos şi ne garantează mântuirea. Noul legământ pe de o pare vine în contras cu Vechiul Legământ dar este şi o împlinire a lui fiindcă Jertfa lui Hristos este mai bună. El este Mere Preot şi slujeşte în cortul ceresc pentru noi, pentru că şi-a dat sângele pentru păcatele noastre. Creştinii suntem parte a acestui legământ, dar Dumnezeu nu şi-a dus încă la îndeplinire planul cu poporul ales, iar acele făgăduinţe mai bune, se vor împlini prin poporul evreu. Poporul Israel încă nu s-a întors în ţara lui (Ieremia 31:8), iar prorocul face referire la un alt legământ diferit de cel pe care l-a făcut la Sinai. (Ieremia 31:31) „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou”. Autorul face diferenţa dintre cele două legăminte în care Dumnezeu face precizarea faptului că avea drept de soţ asupra lor, iar în legământul dintâi „“Le-am dat legea scrisă pe table de piatră rece – şi nu au putut s-o împlinească,” în contrast cu Legământul cel Nou în care „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31:31-33). Dacă ne uităm în secolul XXI nu se poate afirma că există o întoarcere în masă a poporului evreu la Hristos, primul legământ era imperfect prin faptul că se desfăşura în timp şi era prevăzut înlocuirea lui cu un legământ etern. (Evrei 9:23) „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”. Mustrare nu se referă la Vechiul legământ, ci la faptul că oamenii nu au avut capacitatea spirituală de a-l respecta. Domnul reaminteşte faptul că a scos evreii din robia egipteană, dar nu au respectat legământul de vasalitate făcut între Dumnezeu şi poporul evreu la Sinai şi a urmat pedeapsa (Romani 1:31-32). Domnul reaminteşte poporului evreu faptul vă va scrie legea în inimile oamenilor, astfel ca oamenii să aibă capacitatea să-l ducă la îndeplinire, iar Dumnezeu va avea un popor a Lui. 1 Petru 1:13 „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos”. Acest aspect vizează viitorul, fiindcă încă se face evanghelizare şi misiune, iar domnul promite o iertare deplină a păcatelor, o promisiune a îndurării. Sunt[21] doi reprezentanţi ai omenirii ( Romani 5:12-21) în care se compară doi oameni, Adam şi Hristos şi impactul acestora asupra oamenilor unul a făcut ca umanitatea să cadă în păcat şi moarte fizică şi spirituală prin neascultare iar Hristo denumit şi aş doilea Adam, Isus Hristos „a murit faţă de păcat, fără păcat şi pentru păcat” astfel primul Adam a fost o uşă către moarte, iar al doilea Adam a devenit uşa către viaţă, o poartă a vieţii. Creştinii nu sunt incluşi în legământul mozaic ci în Noul Legământ[22] care este făcut prin Domnul Isus Hristos care este mântuitorul nostru. Pavel recunoaşte faptul că legea mozaică nu avea posibilitatea să producă un lucru bun în om. (Romani 7:18) „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”. Acest lucru este valabil şi în creştinism la fiecare creştin în parte şi la biserică. Doar înnoirea prin Duhul Sfânt oferă această posibilitate. Credinciosul trebuie să renunţe la „regimul cu lapte” şi să se hărănească cu bucate tari. Locul Prea Sfânt din cer este superior sanctuarului pământesc, deci şi creştinul trebuie să aspire spre o relaţie mai înaltă cu Domnul. De fapt asistăm la sfârşitul legii ceremoniale Evrei 7:17 „Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. Capitolul 9 este cel mai semnificativ şi ne arată slujba preotului pe pământ şi a lui Hristos în cer. Aici există aspectul închinării în faţa lui Dumnezeu a preoţilor pe pământ, şi a fost prezentat Cortul închinării. Preoţii intră în toată vremea, mereu necontenit în partea dintâi a Cortului o dat pe an Marele Preot intră în Sfânta Sfintelor, pentru faptul că latreia nu era încheiată. În contrast Hristos a intrat o singură dată în Locul prea Sfânt. Aici se face referire la o închinare adevărată, nu la un ritual creştin în cadrul serviciilor divine. Isus Hristos este vrednic de închinarea noastră , care va implica şi slujire. Matei 4:10 „. …„Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Un ritual nu ne va aduce niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, iar adevărata închinare implică şi slujire. Când Marele preot de Ziua ispăşirii la sărbătoarea Yom Kippur intră în Sfânta Sfintelor, pentru a mijloci pentru popor aducând o jertfă de sânge, care trebuia reluată peste un an. Tradiţia afirmă că Marele preot era legat de picioare în cazul în care jertfa nu va fi primită. Aici există şi un tipar al rugăciunilor de mijlocire în creştinism în sensul că Marele Preot aducea Jertfă prima dată pentru el şi abia apoi pentru popor, iar creştinul trebuie să se roage pentru el prima dată şi apoi pentru alţi. Dacă[23] se ia ca şi referinţă textul din 1 Ioan 5 - 2:2, păcatul trebuie mărturisit altfel nu există iertare. Nu poţi pretinde că ai părtăşie cu Dumnezeu dacă trăieşti în păcate dosite şi nemărturisite. Pavel pune accent pe cuvântul astăzi, care este un imperativ Evrei 3:15 câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Marele Preot[24] Isus Hristos a intra în Sfânta Sfintelor în prezenţa lui Dumnezeu şi El este acolo în timpul când noi suntem în lume. El va venii pe nori atunci când îşi va lua Biserica sus în cer. Isus Hristos trebuie să fie prezent în inimile noastre. Superioritate Lui Isus Hristos ca Mare Preot este evidentă, iar noi deşi avem un anume ritual în biserică închinarea adevărată se face în duh şi adevăr. (Ioan 4:23) „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”. Isus Hristos este cale prin care credinciosul poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu. Azi noi avem dreptul de a ne închina lui Isus Hristos cel Înviat. Închinarea în Cort era un model care ne spunea că încă nu era deschisă calea pentru ca omul să ajungă direct în prezenţa lui Dumnezeu. Isus Hristos este uşa, Duhul Sfânt este acela care ne învaţă cum să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu. Efeseni 2:18 „Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh”. În Vechiul Testament posibilitatea de a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu era blocată de trei intrări. Poporul ajungea doar la intrarea Cortului şi acolo se aducea jertfa conform ritualului de jertfă din Legea mozaică. În locul Sfânt intrau doar preoţii, iar în Sfânta Sfintelor, intra doar Marele Preot odată pe an, aceste lucruri fiindcă date doar pentru un anumit timp, fiind un aranjament trecător şi provizoriu. Astăzi Isus Hristos ne poate aduce în prezenţa lui Dumnezeu „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Astfel locul de închinare la Cort era făcut de mâini omeneşti, a fost o umbră a lucrurilor care armau să vină, poporul nu avea acces acolo, de multe ori era ineficient pentru schimbarea inimi omului (Warren Wiersbe). Din păcate mulţi aşa zişi credincioşi se joacă de biserica, sunt activi în formaţii muzicale, predau la şcoala duminicală, au o mulţime de activităţi şi doar îşi închipuie că îl slujesc pe Dumnezeu dar cu inima sunt departe de El. Matei 12:7 „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi”. Aici este o problemă de prioritate între omul de afară şi ce anume este în inima omului. Închinarea nu trebuie să aibă un aspect superficial (1 Corinteni 8:8) „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm”. Isus Hristos este un Mare Preot al „ bunurilor viitoare”, iar Sanctuarul din cer nu este făcut de mâinile oamenilor, iar persoanele care nu au o relaţie cu Isus Hristos neavând capacitatea de a comunica cu Creatorul, vor apela la tot felul de surogate în serviciile de închinare ca picturi, lumânări, cruci în miniatură, pentru satisfacerea spirituală. Dar adevărata închinare este în duh şi adevăr (Ioan 4:24) în faţa lui Dumnezeu şi a Marelui Preot care este Isus Hristos. Decorul contează mai puţin sau deloc. Răscumpărarea veşnică este oferită prin Isus Hristos. 1 Petru 1:18 „căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”. Jertfa lui Hristos[25] este superioară tuturor jertfelor aduse până atunci şi vine în contrast cu jertfele practicate în Vechiul Testament. Hristos a intrat o singură dată în Locul preasfânt, pe când preoţii din vremea Vechiului Testament intrau în mod repetat pentru că răscumpărarea era trecătoare şi provizorie. De remarcat faptul că Moartea Domnului Isus Hristos ne-a mântuit. Răscumpărarea este oferită de Hristos Evrei 10:19 „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt”. În Vechiul Testament când un om era declarat necurat, preotul amesteca cenuşa unei vaci (roşii) şi stropea pe cel în cauză. Era un ritual de curăţire, iar nelegiurile noastre vin din slăbiciunea noastră. Sunt amintiţi tauri şi ţapi şi sângele lor, dar este demn de remarcat vaca roşie. Roşul şi negrul sunt culori care reprezintă păcatul. Isaia 1:18 „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna,” prin Isus Hristos care s-a făcut păcat pentru noi. Pe de altă parte animalul adus pentru jertfă trebuia să fie fără nici un defect, iar Isus Hristos nu a fost sub robia păcatului, chiar dacă s-a făcut păcat pentru noi pe Cruce. Isus Hristos a fost în acelaşi timp şi jertfă şi Mare Preot, lucrarea Sa fiind încheiată, El a răscumpărat întreaga creaţie inclusiv cerul. Evrei 9:23 „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”, pentru că păcatul a început acolo odată cu răzvrătirea lui Satana. Cuvântul apă în Biblie este simbolul Cuvântului lui Dumnezeu, care are puterea de a descoperii păcatul din viaţa omului. Jertfa lui Hristos a însemnat răscumpărarea celor din timpul Vechiului Testament, mântuiţi prin credinţa lor, care au dus ca jertfe un miel, care prefigura pe Mielul Isus Hristos, care prin Jertfa lui a acoperit păcatele omenirii întregi trecute prezente şi viitoare, a celor care cred în El. Epistola către Evrei are ca şi scop de a convinge destinatari, în special poporul evreu faptul că închinarea în Domnul Isus Hristos este superioară celei din Legea Mozaică. Dar din păcate și în mediul creştin de astăzi multe activităţi devin repede ritualuri moarte. Există o promisiune a curăţirii de păcate (Tit 3:5) „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, care se realizează prin Sângele lui Hristos. Curăţirea este un proces exemplificat în Numeri 9 (vaca roşie) şi este un simbol pentru faptul că omul credincios are nevoie de o curăţire constantă. Curăţirea este de ordin spiritual (1 Ioan 1:9) „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Conştiinţa omului[26] este alertată de păcat prin intermediul Duhului Sfânt şi când ducem păcatul înaintea lui Isus Hristos el este curăţat. Mulţi credincioşi nu au siguranţa mântuirii pentru faptul că nu conştientizează păcatul şi nu îl aduc înainte Mântuitorului pentru a primi iertare. Faptele bune nu sunt un garant al mântuirii ci ele sun rezultatul faptului că creştinul este mântuit. Închinarea şi slujirea nu se pot despărţii, iar dacă cineva este leneş nu se pune la îndoială „închinarea” ci mântuirea persoanei respective. Isus Hristos este mijlocitorul Legământului cel Nou. Coloseni 1:20 „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. Dumnezeu[27] a mântuit toţi oameni, sau mai corect le-a facilitat accesul la mântuire în contul Jertfei lui Hristos. El a trecut cu vederea păcatele de la Adam până la Cruce. (Romani 3: 25) „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu”, iar de atunci şi până azi şi în viitor fiecare om poate să vină la Isus Hristos prin Credinţă. Un alt aspect este Testamentul lăsat de Isus Hristos care a fost valabil după moartea Lui. Aşa cum primul Legământ a fost sfinţit prin sânge şi Legământul cel Nou a fost sfinţit prin Sângele lui Hristos şi tot prin El se primeşte iertarea. Acestea sunt imperative şi nu există compromis. În cartea Apocalipsa biruinţa a fost câştigată prin Sângele Mielului, nu prin altceva. Isus Hristos a Înviat și s-a înălţat la cer (1 Petru 3:21) „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, 22 care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”. Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere şi mijloceşte pentru noi (Evrei 12:24) „……Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. Atunci când Biblia vorbeşte despre „sfârşitul veacurilor” nu se referă la sfârşitul lumii ci la prima venire a lui Hristos care a venit la sfârşitul timpului Legii, şi a început perioada Harului. (Matei 28:20) „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. Oamenii se sperie de moarte pentru că din punct de vedere ontologic, omul nu a fost creat să moară ci să trăiască de aceea moartea este ceva străin şi necunoscut pentru om. Dar există și reversul, (2 Corinteni 5:4) „Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă”, iar apostolul Pavel sesizează corect acest lucru. Biblia afirmă că trăim o singură dată (nu vieţi anterioare) şi urmează judecata. În succesiunea evenimentelor moartea este ultimul eveniment, după aceea omul nu mai are şansă la pocăinţă după care umanitatea se prezintă la judecată în faţa lui Dumnezeu. Hristos va venii a doua oară, „parousia” ca să judece omenirea (Matei 25:32), dar cine va şti lucrul acesta ? (2 Petru 3:10) „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. La a doua venire a lui Hristos El va aduce mântuirea aşteptată de credincios. (1 Ioan 3:2). “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” Există[28] o „teologie” a legământului, ce este mai concret un mod de interpretare a Scripturii care intră în conflict cu „Teologia dispensaţionalistă” interpretare populară în bisericile evanghelice din America între secolele 19 şi 21, derivat din convingeri protestante reformate calviniste. Există 7 dispensaţii prin care Dumnezeu foloseşte relaţia Sa cu omul, ea poate fi definită şi ca şi ca o perioadă specifică în istoria răscumpărării. Teologia legământului percepe şi defineşte Legământul faptelor şi Legământul Harului, iar al treilea legământ este menţionat ca şi Legământul răscumpărării. Teologia Legământului este o acţiune şi manifestare a Legământului Faptelor şi a Legământul Harului, iar Istoria răscumpărării este percepută încă din faza ontologică (Geneza 3:15), cu împlinire în Hristos. Unii teologi văd în teologia legământului Biserica faptul că este despărţită de poporul Israel, (teologia înlocuiri), în care Biserica înlocuieşte poporul ales, dar nu este adevărat prin faptul că spre deosebire de dispensaţionalim biserica este formată din evrei şi neamuri. Galateni 3:28 „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus”. Evreii[29] văd invers problema în sensul că deşi poporul Israel a fost lăsat în aşteptare într-o zi Dumnezeu va restaura Israelul prin Legământul făcut cu Avaram, Isaac, Iacov și urmașii lor printr-un legământ etern. Există azi evrei care recunosc pe Mesia, dar creştinii nevrei nu au înlocuit Israelul. Dar în viziunea evreilor „De fapt, se creează un om nou, evreu și ne-evreu la un loc, care au o credință comună în Isus. Este o nouă creație, nu o înlocuire”. Argumentul este adus din epistola lui Pavel către romani (Romani 11:26) Teologia[30] Legământului este doar o modalitate de înţelegere şi interpretare a Scripturilor. Dispenţionalismul şi Teologia Legământului au multe diferenţe între ele fapt ce duce la concluzii diferite, dar ambele au puncte esenţiale în creştinism ca mântuirea prin Har, prin credinţă în Isus Hristos şi gloria este a lui Dumnezeu.În Noul Legământ creştinii aşteaptă „ parousia” cu nădejde şi speranţă

6). Concluzii. Legămintele au existat din cele mai vechi timpuri sub diferite forme şi denumiri între popoare care au interacţionat unele cu altele în mod paşnic sau conflictual, lucru inevitabil în istorie. După cădere inima omului şi a societăţii din care făcea parte era îndreptată spre rău, lucru valabil şi în ziua de astăzi. Este relevant versetul din Geneza care spune aşa Geneza 4:23 „Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele”. Exemple sunt suficiente în Biblie pentru a exemplifica răutatea omului. Şi astăzi se fac diferite tratate şi alianţe, dar care nu garantează pacea dintre popoare iar cursa înarmărilor este un lucru obişnuit. Abordarea biblică care ne preocupă ca şi creştini este aceea a Legămintelor divine pe care Dumnezeu le-a făcut cu omul, sau cu poporul Israel, ne conduce la Noul Legământ care a avut împlinirea în Isus Hristos prin care toţi oamenii care cred au posibilitate să intre în relaţie cu Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu El. În Vechiul Testament sunt mai multe cuvinte folosite în cadrul legămintelor dar cuvântul berit – alianţă, este folosit în XXV şi are înţeles şi de testament. Legămintele se făceau în cadrul unor ritualuri în care erau invocaţi zeii sau natura în cazul popoarelor păgâne, dar legămintele divine care se făceau între Dumnezeu erau diferite nu neapărat ca ritual ci ca o problemă de fond fiindcă natura şi creaţia erau ţinute prin El. Psalmi 104:27 „Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme. 28 Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale. 29 Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor”. Tocmai de aceea dintre cele două tipuri de Legăminte, egalitate şi vasalitate, legământul dintre Dumnezeu şi oameni, respectiv poporul evreu şi creştinism, nu putea să fie decât de vasalitate. Pavel afirmă clar acest lucru 2 Corinteni 10:5 „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”. În altă ordine de idei Legămintele divine am văzut că sunt de două feluri. Legăminte condiţionate în care omul îşi are partea sa de responsabilitate, iar dacă le calcă suportă consecinţele drastice prevăzute în prevederile legământului, aşa cum s-a întâmplat cu poporul evreu care a cunoscut disciplinarea prin moarte şi robie şi legăminte necondiţionate în care Dumnezeu îşi aduce planul la îndeplinire independent de voinţa oamenilor. Sunt o serie de legăminte în Biblie, opt legăminte majore, dar ne-am concentrat la Legământul Edenic legământul cu Avram, legământul cu David, finalizat cu Noul legământ prin Persoana şi Lucrarea lui Isus Hristos. Cartea Evrei se ocupă în special de Noul Legământ, iar dacă cele patru evanghelii ne prezintă ce a făcut Isus Hristos pe pământ, ne arată ce face Isus Hristos acum în cer, denumită şi cea de a cincea Evanghelie. În epistola către Evrei se specifică faptul că credinţa creştină este superioară celei iudaice prin cuvântul mai bun, şi prezintă un Hristos superior ca înaintaşii Săi dar şi rolul Mesianic în postura de Uns, Mare Preot şi Împărat care face liturghia sus în cer, este Rege, iar noi supuşi. De asemenea Noul Legământ este mai bun ca şi Legământul mozaic fiindcă este o împlinire a lui. La fel Hristos este prezentat în mai multe ipostaze, din care cea mai importantă este „oglidirea Slavei Lui”, cu referinţă la Slava lui Dumnezeu. De asemenea cartea Evrei pune accentul şi pe credinţă şi nădejde prezentând şi o listă a eroilor credinţe. În carte apostolul Pavel dă una din cele mai bune definiţii a credinţei. Într-o armonie desăvârşită cartea Evrei, adună elementele din Vechiul Testament, ca ungere, jertfe, legăminte, rege care se împlinesc în Hristos. De remarcat că intrarea în Noul Legământ respectiv Împărăţia cerurilor se face doar pe Sângele Lui Hristos, care are puterea să spele păcatele, şi nu se poate intra prin înşelăciune. Noul Legământ, o împlinire a legămintelor divine în persoana şi lucrarea lui Isus Hristos a fost o permanentă sursă de polemică şi luptă între iudei şi creştini, cu diferenţe esenţiale, dar şi cu influenţe reciproce de-a lungul istoriei. S-a împrumutat practici, crezuri şi ritualuri în mod reciproc, dar creştinii, au împrumutat mai mult de la iudei. De la stări moderate în unele cazuri s-a ajuns şi la conflicte sângeroase. Este o permanentă luptă ideologică la nivel teologic dar şi la nivelul maselor. Conceptul de Trinitate, este una dintre cele mai mari probleme pe care evreii nu îl acceptă. Se împlineşte ce a spus Hristos. Matei 24:9 „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorâ; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu”. Noul Legământ este o împlinire desăvârşită a lui Mesia Unsul, Regelui şi Mare Preot în persoana lui Isus Hristos, fapt pe care evreii nu îl acceptă. Cele două interpretări majore care vizează Biserica şi poporul Israel, de fapt se împletesc şi formează un întreg fiindcă şi poporul evreu va intra în Noul Legământ tot prin Jertfa lui Isus Hristos. Pavel plin iluminarea Duhului Sfânt afirmă acest lucru. Romani 11:25 „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”. De asemenea împlinirea completă a Legământului cel Nou este legată de perioada mileniului conform unor texte din Ieremia 33:33 "Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: "Cunoaste pe Domnul!…..”. În Noul Legământ Isus Hristos a fost Mielul de Jertfă, iar pâinea simbolizează Trupul frânt pe Cruce, iar vinul este simbolul sângelui, astfel creştinii prin ritualul Cinei Domnului simbolizează Mielul pascal, care a îndepărta blestemul Legii. Dacă poporul Israel a fost judecat pentru idolatrie, creştinii care au intrat în Noul Legământ dacă calcă legământul cel Nou vor fi judecaţi cam tot pentru aşa ceva şi anume zeii secolului XXI, bani sex şi putere. Aici se poate pune întrebarea dacă au intrat cu adevărat sau nu în Legământ, dacă se poate pierde mântuirea, aspectul predestinării, aşa că las problema deschisă. Poporul evreu aştepta pe Mesia, dar nu l-au recunoscut fiindcă a venit în postura de Miel de Jertfa, iar creştinii aşteaptă a doua venire a Domnului parousia când Isus Hristos va veni în postura de Leu. Tocmai acest lucru nu l-au înţeles evreii anul de îndurare dintre Miel şi Leu. Isaia 61:1 „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; 2 să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângîi pe toţi cei întristaţi”. Textul se găseşte şi în Luca unde Isus citeşte numai prima parte : Luca 4:18 „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, 19 şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” 20 În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos”. Între Mesia Hristosul ca Miel şi Leu, exista anul de îndurare, iar evreii nu au acceptat acest lucru Acum creştinii aşteaptă cea de a doua venire a lui Isus Hristos, o aşteptare în viitor, iar acest gen de aşteptare trebuie să fie conform Scripturi şi a practici din Biserica Primară în Fapte 2:42- 43 „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni. 43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne”. Din păcate în rândul creştinismului şi a multor biserici sentimentul „era plin de frică” este absent. Persoana Domnului Isus Hristos are o importanţă enormă în doctrina soteorologică. Astfel El este o persoană din trinitate, vine din veşnicii şi este egală în esenţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Ca divinitatea nu avea posibilitatea să moară de aceea a fost necesară Întruparea ca să poată muri. Moartea lui doar ca simplu om nu avea valoare dar fiind divin Jertfa de pe Cruce a avut un caracter universal. Moartea Lui şi Jertfa de pe cruce a avut caracter de ispăşire, răscumpără, împăcare cu Dumnezeu şi înlocuitoare. Învierea a fost un act al Trinităţi şi a validat Jertfa Lui. Întruparea, Jertfa şi Învierea sunt stâlpii de bază în credinţa creştină. După înălţarea la cer Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, şi este Mare Preot Avocat şi Mijlocitor pentru noi. Isus Hristos vine a doua oară în calitate de Leu şi judecător şi îşi ia Biserica pentru a finaliza Împărăţia cerurilor. Cartea Evrei vorbeşte în special despre Noul Legământ, care intra în planul lui Dumnezeu din veşnicii. Evrei 10:7 „Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Apocalipsa 5:1 „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi”. Apocalipsa 5:5 „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei”. Aceste versete arată în mod clar disponibilitatea lui Hristos de a a face această lucrare, dar şi faptul că este hotărâtă mai dinainte din veşnicii Apocalipsa 1:11 „care zicea: „Eu Sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. ……..”. Capitolele opt şi nouă din cartea Evrei, se referă în special la Noul Legământ, dar şi alte pasaje de carte. Noul Legământ intră în contrast şi în acelaşi timp este o împlinire a legământului de la Sinai. Vechiul Legământ mozaic avea un caracter temporar, limitata de timp, care urma să aibă împlinirea în Noul Legământ prin Mesia, Unsul, Isus Hristos. Slujba lui Aron, şi a celorlalţi care au urmat după el era doar o umbră al lucrurilor din viitor, nu garanta mântuirea şi era făcută în contul Jertfei lui Isus Hristos. Dar Hristos locuieşte în Cortul din cer ca Mare Preot, Avocat şi Mijlocitor şi lucrarea Sa este atemporală şi are un caracter universal. Noul Legământ se axează pe superioritatea lui Hristos „mai bun”, şi apar îndemnuri de tipul „haideți, și haideți să” şi „perfect. Noul Legământ nu s-a împlinit cu privire la poporul evreu, iar prorocul Ieremia vorbeşte despre un Legământ Nou, făcut cu poporul Israel şi face comparaţie dintre cele două legăminte. Legea lui Dumnezeu încă nu este scrisă în inima evreilor, dar şi a multor creştini care poartă doar etichetă de credincios. Evreii nu au reuşit să ţină Vechiul Legământ şi se arată slăbiciunea umană în contrast cu puterea divină. Acest aspect se referă la timpul viitor fiindcă misiunea de evanghelizare nu s-a luat şi încă Harul nu a fost luat de la neamuri. Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri pentru că în prezent poporul evreu se întoarce în ţara făgăduită. Romani 11:25 „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”. De asemenea nu există închinare în duh şi adevăr fără slujire, în plus avem un tipar pentru rugăciunea de mijlocire. Mulţi credincioşi se roagă pentru alţii în timp ce ei înşişi au multe din roadele firii. Închinarea este un ritual exterior care poate îmbrăca diferite forme şi este firesc să avem forma, dar contează fondul în duh şi adevăr. În Vechiul testament evreul nu avea acces direct la Dumnezeu, poporul ajungea la uşa Cortului, în Locul Sfânt intrau dor preoţii, iar în Sfânta Sfintelor intra doar Marele Preot odată pe an. Prin împlinirea Noului Legământ creştinii au acces direct la Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, pentru închinare, părtăşie, rugăciune şi alte aspecte ale relaţiei eu –Tu. Dincolo de ritual, în cadrul serviciilor de închinare, inima noastră trebuie să se închine în duhul, în faţa Creatorului, iar surogatele, ca cruciuliţe, picturi sau altfel de lucruri fără o comunicare directă cu Hristos nu au nici o valoare. Locul de închinare contează, pentru că este sacru, dar în absenţa sa se poate apela şi la alte spaţii în care se poate efectua închinarea. Răscumpărarea noastră nu s-a efectuat cu lucruri care pier ci cu Sângele lui Hristos, Isus Hristos s-a făcut păcat pentru noi şi trebuie să ţinem seama de acest lucru. Dacă în Vechiul Testament ritualul de curăţire a păcatelor avea şi un aspect exterior omul nou este lucrare Duhului Sfânt şi doar aşa se poate intra în Noul Legământ. Dumnezeu afirmă în Vechiul Testament cu privire la păcate că pot fi curăţite, pe a paletă largă de la roşu la negru, totuşi în Noul Testament ne indică trei păcate care nu pot fi iertate. Primul este indicat de Isus Hristos şi se referă la păcatul împotriva Duhului Sfânt, prin context se deduce clar care este acesta, al doilea păcat este menţionat în cartea evrei şi este denumit păcatul cu voia, şi ne dăm seama despre ce este vorba, al treilea păcat este păcatul care duce la moarte menţionat de Ioan, dar pentru că avem date puţine este greu să dai un verdict. Isus Hristos a fost prima dată jertfă şi apoi Mare Preot sus în cer, a încheiat lucrarea şi-a răscumpărat întreaga creaţie inclusiv cerul care a fost pângărit de răzvrătirea lui Satan. Dacă revenim la om, mulţi nu au siguranţa mântuiri pentru că nu conştientizează păcatul, iar dacă totuşi o fac nu au puterea de al duce la Cruce pentru a fi curăţit. Scopul cărţii Evrei este a face să înţeleagă pe evrei că Legământul cel Nou este superior Legământului Mozaic. Faptele bune pe care le face un credincios sunt rezultatul credinţei, dar nu garantează mântuirea care se realizează doar la Cruce. Duhul Sfânt atenţionează inima omului în privinţa păcatului, dar factorul de decizie rămâne la om, cu consecinţele de rigoare, Iadul sau Cerul. Prin legământul cel Nou Dumnezeu „a împăcat totul ci Sine prin El”, şi a trecut cu vederea păcatele oamenilor de la Adam până la Hristos care a fost stabilit, destinat ş rânduit mai dinainte, cu acordul Fiului. Prin Moartea Lui, Hristos a lăsat un testament ce avea conotaţie juridică, iertarea se primeşte prin El. Acest lucru este o hotărâre ce nu poate fi schimbată fiind câştigată prin Sângele Mielului. Biblie ne vorbeşte despre „ sfârşitul veacurilor”, dar nu se referă la sfârşitul lumii ci la prima venire a lui Hristos şi începe perioada Harului. Dar şi în Vechiul Testament deşii cuvântul Har nu este folosit el exista sub altă denumire „heşed”, care înseamnă milă şi îndurare, iar alegere unui om din care descind evreii, iar apoi Unsul Mesia Hristosul, darea Legii la Muntele Sinai a fost tot Har. Moartea este un lucru care îi sperie pe oameni, dar există în mod ontologic şi viaţa şi moartea care erau prezente încă de la început. Faptul că prin neascultare omul a pierdut dreptul la viaţă, şi prin blestem este supus morţii, Dumnezeu iniţiază Legămintele divine, care culminează prin Noul Legământ prin care toţi oamenii au acces la mântuire. Există un pericol real pentru toţi creştinii în însăşi libertatea pe care o au prin faptul că sunt înşelaţi de păcat, după care urmează împietrirea inimi. Creştinii sunt vulnerabili din pricina ameninţării prunciei spirituale. Soluţia acestei probleme este o maturitate spirituală şi o cunoaştere al lui Dumnezeu. În privinţa siguranţei mântuirii, veriga salbă este credinţa noastră. Nu vom avea niciodată siguranţa mântuirii, dacă ne uităm la noi înşine, la credinţa noastră, ci la credincioşia lui Dumnezeu, cunoaştere lui Isus Hristos şi lucrarea făcută de El. Viaţa veşnică este : Ioan 17:3 „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Cei care nu cred, sau au doar eticheta de creştin nu vor beneficia de viaţă ci de Moartea a doua, dar cei care au intrat cu adevărat în Noul Legământ, prin recunoaşterea păcatului, pocăinţă, şi Naştere din Nou, intrarea pe Uşă şi fac dovada pocăinţei umblând pe cale, aşteptând „parousia” vor sta la Masă la Nunta Mielului Amin.